Anusul contra naturii. Forme de anus contra naturii. Indicaţii pentru aplicare.

Anus contra naturii repr legarea chirurgicala a tubului digestive la peretele abdominal, metoda aleasa in urma unui trat chirurgical colic sau rectal cu extirparea unui segment mai lung sau mai scurt , in functie de situatie, de intestine. Acest segment poate fi colon –procedura se num colostomie.

Colostoma reprezinta o fistula intestinala artificiala, aplicata cu scop curativ, la nivelul intestinului gros.

Primele comunicari despre fistulele intestinale au aparut inca in lucrarile lui Hipocrate.

Prima fistula artificiala a fost propusa de Littre in 1710 si realizata de Pillor in 1776, dar urmata de decesul pacientului. Prima interventie reusita cu aplicarea sigmostomei este efectuata in 1793 de Duret.

Clasificare:

1) Dupa scop:

a) Permanenta

b) Temporara

2) Dupa forma:

a) Parietala

b) Pe bagheta (In continuitate)

c) Biluminala cu anse separate

d) Terminala

3) Dupa modul de efectuare:

a) Cu translocarea ansei intestinale prin plaga din peretele abdominal

b) Cu translocarea ansei intestinale prin spatiul extraperitonial

c) Colostoma cu surplus de intestin exteriorizat

d) Colostoma plata

4) Dupa prezenta sau absenta complicatiilor:

a) Colostoma fara complicatii

b) Colostoma cu complicatii

- Complicatii precoce (ocluzie intestinala, necroza stomei, retractia stomei, complicatii purulente)

- Complicatii tardive (herniile paracolostomice, prolapsul colostomic, strictura stomei, fistule ligaturale si paracolostomice, ocluzie prin aderente).

Prezenta indelungata a unui astfel de viciu ca anus contra naturii conditioneaza o izolare sociala, cu instalarea unei stari depresive, ce impune cit mai curind o interventie reconstructiva.

Cauzele aplicarii colostomei:

a) Tumori colorectale complicate cu ocluzie intestinala, perforatie, peritonita difuza

b) Diverticuloza colonica complicate cu perforatie si peritonita

c) Traumatismul abdominal cu deteriorarea integritatii colonice

d) Peritonita postoperatorie (cu dehiscenta anastomotice, omiterea unei lezari intestinale intraoperatorii)

e) Ocluzie intestinala de geneza netumorala (volvulus intestinal, invaginatie intestinala cu necroza sectorala, tumori inflamatorii)

f) Megacolonul

g) Hernia incarcerate

Examenul instrumental al pacientilor purtatori de CAN in perioada preoperatorie prevede testele:

a) Rectoromanoscopie

b) Irigografie (cu BaSO4)

c) Fibrocolonoscopie

d) Examen ultrasonor, morfologic

e) Balonografia ansei excluse

f) Sfincterometria tensiodinamica

Rectoromanoscopia – scop:

- testarea portiunii excluse, prezenta in acest sector a diferitor stari patologice cum ar fi recidiva procesului tumoral, prezenta polipilor, stabilirea schimbarilor inflamatorii, coprolitiaza.

+ stabilirea lungimii sectorului distal, care permite de a programa tipul si volumul interventiei reconstructive.

De electie este irigografia (cu suspensie de BaSO4)! Permite:

Stabilirea proceselor patologice in ansa exclusa, permeabilitatea si lungimea ei, pozitia si localizarea sectorului omis din tranzit; la niv sector proximal –permeabilitatea acestei regiuni.

+ stabilirea patologiilor concomitenta ca neoplasm colorectal, diverticuloza colonica, dolicocolonul, polipi colonici, stricture colonica, coproliza.

Prezenta indelungata a ACN conditioneaza disfunctia aparatului sfincterian anal, cu atrofia si atonia acestuia. P/u a evita aceasta se recomandata sfincterometria tensiodinamica ( trening cu pneumomasaj). + in caz de colostoma indelungata este recomandata balonografia ansei excluse, ce permite stabilirea pacientilor cu semne de atrofie a sectorului exclus. Prezenta activitatii motorii la nivelul sectorului examinat nu exclude atrofia.

Reabilitarea pacientilor – prin coloplastie (translocarea ansei aferente a colonului dupa mobilizare, pentru aplicarea unei anastomoze, ce va fi lipsita de tensionare ).

Forme:

1) Asocierea anastomozei descendorectale sau descendoanale cu mobilizarea flexurii lienale;

2) Mobilizarea flexurii hepatice a colonului cu instalarea anastomozei transversorectale sau transversoanale;

3) Mobilizarea colonului ascendent cu anastomoza ascendorectala sau ascendoanala.

Complicatii postoperatorii:

Supuratia plagii postoperatorii, abcese intraabdominale, ocluzie intestinala, hemoperitoneu; cea mai periculoasa-dehiscenta anastomotica.

Biletul 33

1.Tratamentul chirurgical al viciilor valvei mitrale (comisurotomie, valvuloplastie, protezare valvulară). Valve cardiace artificiale. Particularităţile de conduită în perioada postoperatorie.

Comisurotomia este o metodă chirurgicală care permite lărgirea valvulelor mitrale sau pulmonare prin secționarea comisurilor. Este utilizată îndeosebi în tratamentul stenozei mitrale pentru a mari dimensiunea orificiului mitral. Aceasta se realizeaza prin incizia adeziunilor care provoaca alipirea foitelor valvei mitrale.

Valvuloplastia reprezintă reparația chirurgicală a unei valvule cardiace anormale folosind un cateter cu balon, procedeu chirurgical practicat in scopul corectarii unui reflux de sange la nivelul unuia dintre orificiile inimii.. În timpul procedurii, se introduce un cateter printr-un vas de sânge inghinal sau al gâtului până la cord (cateterizare cardiacă). Vîrful cu balon al cateterului este poziționat în valve stenozată și umflat pentru a dilate orificiul valvular și a permite trecerea unui flux mai bogat de sânge. Este practicată îndeosebi în tratamentul stenozelor.Contraindicații: trmbus atrial sting, regurgitare mitrală moderat spre severă, boala arterial coronariană. Complicații: supracorectarea stenozei.

Protezele valvulare mecanice oferă un profil hemodinamic acceptabil și o durabilitate bună pe termen lung, ele sunt trombogenice și necesită o anticoagulare îndelungată). Aceasta este asociat cu un risc semnficicativ de hemoragie, supra- sau subdozare. Protezele biologice sunt mult mai puțin trombogenice decât cele mecanice șe de aceea ele nu necesită o anticoagulare pe termen lung, neajunsul cel mai mare este rezistența mai scăzută pe termen lung datorită degenerescenței structural, accelerate la pacienții tineri și cu afecțiuni co-existente (insufic renală cr, hiperparatiroidism, etc.)

În momentul de față există trei tipuri principale de proteze valvulare mecanice: proteze de tip bilă de cușcă (puțin folosite astăzi), proteze cu disc balant (proteze mono-disc) și porteze cu 2 hemidiscuri. Valvele mecanice sunt folosite în mod caracteristic la pacienții mai tineri (mia puțin de 65 de ani) și la care nu sunt antecedente de tulburări de coagulare.

Post-opertator necesară medicație anticoagulantă și control regulat al indicilor de coagulare.

Protezele valvulare biologice include proteze valvulare constituite din material biologic: proteze biologice porcine (din valve aortică porcină), proteze biologice pericardice (din pericard bivin) și homogrefe valvulare cardiac (grefe valvulare aortice de la cadaver umane). Sunt obligatoriu fixate cu glutaraldehidă. Este de ramarcat că prima proteză biologică perocardică a fost create de chirurgul roman Marian Ionescu la spitalul Fundeni, București.

Valvele biologice sunt de ales la pacienții vârstnici (complicații a tratamentului antocoagulant) și la pacienții cu contraindicații la tratamentul anticoa

Date: 2016-01-14; view: 3050