Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






Hipersplenismul. Etiopatogenie. Manifestări clinico-hematologice. Evidenţă, complicaţii şi prognostic. Atitudine terapeutică.

Hipersplenismul reprezinta activitatea distructiva exagerata a splinei asupra elementelor celulare sangvine,care se manifesta clinic prin reducerea numeric a hematiilor ,leucocitelor sau trombocitelor din sangele circulant.Sunt 2 tipuri de hipersplenism primar si secundar.Hipersplenismul primar poate fi o stare congenitala (anemie hemolitica congenitala,talasemie ),dar poate fi si achizitionata pe parcursul vietii (purpura trombopenica,pancitopenie).Hipersplenismul secundar poate fi provocat de tifos,tuberculoza,ciroza hepatica,tromboza venei porte sau celei splenice.

Diagnostic- marirea splinei se poate detecta palpator .O radiografie de ansamblu pe viscerele abdominale poate furniza niste semne indirecte de splenomegalie in functie de caracterul transpozitiei organelor invecinate(stomac ,colon).Pe larg se utilizeaza scintigrafia cu tehnetiu sau indiu radioactiv

Expresia functionala a hipersplenismului se traduce prin reducerea numerica a elementelor figurate ale singelui ,depistata la explorari de rutina pe hemograma.Trebuie sa se aiba in vedere ca uneori indicii hemogramei sunt aproape in cadrul normei ,datorita intensificarii functiei hematopoietice medulare,care in conditii patologice poate spori de 5-10 ori.Iata dece demulte ori se fac investigatii asupra frotiului recoltat din maduva osoasa urmarind cu o deosebita atentie numarul reticulocitelor ,corelatia dintre seria alba si seria rosie a singelui

3. TRATAMENT

Este legat in mare masura de boala cauzala sau substratul fiziopatologic al hipersplenismului; atunci cand dezordinea cauzala nu poate fi corectata iar deficitul celular este sever, splenectomia este o optiune de ales, ea aducand si confirmarea diagnostica a hipersplenismului prin obtinerea remisiunii pan­citopeniei sanguine (valoare diagnostica „à posteriori” a splenec­to­mi­ei).

BILETUL 16

1. .Anatomia chirurgicală a mediastinului. Clasificarea tumorilor şi chisturilor mediastinului. Caracteristica şi importanţa diferitelor metode de investigaţii în stabilirea diagnosticului.

Mediastinul reprezintă un complex de organe şi ţesuturi legate între ele topografo-anatomic. El este limitat din faţă de stern, dorsal - de vertebre şi coletele costale, lateral - de foiţele pleurale (pleura mediastinală), inferior -de diafragm, din partea de sus limita mediastinului este determinată de un plan imaginar orizontal trecut pe marginea superioară a manubriului stemal. în practica clinică cea mai reuşită este delimitarea mediastinului în 4 compartimente . Linia convenţională trecută de la locul fixării manubriului cu corpul stemal spre vertebra toracică IV împarte mediastinul în etajul superior şi cel inferior. Pericardul divizează mediastinul inferior în 3 compartimente: anterior, mediu şi posterior, în mediastinul superior sunt situate segmentele proximale de trahee, esofagul proximal, timusul, cârga aortei şi venele magistrale, marea venă limfatică, venele dreaptă şi stângă braheocefalice, trunchiul simpatic, nervii vagi; în compartimentul anterior al mediastinului inferior sunt situate segmentul dis-tal de timus, ţesut adipos, ganglioni limfatici; în compartimentul mediu -pericardul, inima, porţiunile intrapericardiace de vase mari, bifurcaţia traheii şi bronhiile principale, arterele şi venele pulmonare, ganglionii limfatici bifurcaţionali; în compartimentul posterior sunt situate esofagul, segmentul toracic al aortei descendente, canalul limfatic toracic, nervii simpatici şi parasimpatici (vagi), ganglionii limfatici



METODE DE EXPLORAREMetoda diagnostică mai valoroasă este explorarea radiologică complexă (radioscopia, radiografia polipoziţională, tomografia). Uneori ştiind doar localizarea caracteristică, forma, dimensiunile tumorii, cu evidenţa sexului, vîrstei bolnavului şi după particularităţile anamnestice deja se poate pune un diagnostic exact.

Tomografia computerizatăeste cea care în majoritatea cazurilor ajută la precizarea sediului tumorii în mediastin şi legăturii acesteia cu organele adiacente (fig. 29). Astfel putem obţine imaginea secţiunii transversale a cutiei toracice la orice nivel indicat.

Pneumotoraxul artificial pomparea aerului în cavitatea pleurală de pe partea afectată. După colabarea plămînului devine posibilă delimitarea tumorii pe radiografie de tumorile şi chisturile mediastinale.

Angiografia rezidă in explorarea prin contrast a cordului. Tomografie computerizată. Neurinom întrunchitirjlor arteriale şi venoase mediastinul posterior.de mare calibru, astfel puţind îi excluse anevrismele cordului şi vaselor magistrale'şi vizualizată compresiunea venei cave superioare

Mediastinoscopia. Printr-o incizie nu prea mare, trasată pe învelişul cutanat din proiecţia manubriului sternal, se denudează traheea, pe traiectul acesteia pe cale bontă cu degetul se formează un canal spre mediastinul anterior, prin care se va introduce un sistem optic rigid, în cadrul acestei explorări se potrecolta bioptate din ganglionii mediastinali. Eficacitatea acestei metode de cercetare atinge cifra de 80%.

Toate tumorile mediastinului sunt divizate în 3 grupe:

Tumori dezvoltate pe seama organelor mediastinului (esofag, trahee,
bronhiile mari, inimă, timus etc.).

Tumori dezvoltate din pereţii mediastinului (cutia toracică, diafragm,
pleură).

Tumori dezvoltate pe seama ţesutului de susţinere a mediastinului.

Tumorile grupului trei sunt tumorile veritabile ale mediastinului.

I. Tumori de origine embrionară:

1. Desembrioplaziile mediastinului:

a. chisturile dermoide şi teratoamele mediastinale;

b. seminoamele primitive ale mediastinului;

c. corioepitelioamele (trofoblastoamele) mediastinului.

2. Tumori chistice de origine embrionară:

a. chisturile mezoteliale pleuro-pericardice;

b. chisturile gastro-enterogene şi paraesofagiene;

c. chisturile bronhogenice.

II. Tumori dezvoltate pe seama ţesuturilor mediastinale adulte.

Tumori dezvoltate din ţesut conjunctiv.

Tumori dezvoltate din ţesut grăsos.

Tumori dezvoltate din oase şi cartilaje.

Tumori dezvoltate din fibrile musculare.

Tumori dezvoltate pe seama vaselor sanguine şi limfatice.

Tumori neurogene.

Tumori ganglionare (ale sistemului limfatic).

Tumori din glandele endocrine dezvoltate ectopic în torace {tumori
timice, tiroidiene, paraţiroidiene).

Chisturi sau tumori ale mediastinului dezvoltate din organele
învecinate {meningocelul intratoracic, leiomiomul esofagian etc.).

B. Tumori mediastinale metastatice.

C. Chistul hidatic mediastinal.

Chistul hidatic pulmonar. Caracteristica parazitului (viermelui). Căile de infestare. Anatomia patologică. Simptomatologie. Diagnosticul pozitiv şi diagnosticul diferenţial. Tratamentul chirurgical tradiţional şi videoasistat. Indicaţii pentru tratamentul chimio-terapeutic. Profilaxie.

Chistul hidatic pulmonareste o afecţiune parazitară a omului si unor animale produsă prin dezvoltarea tumorală, veziculară a larvei de taenia echinococcus. Pre­zenţa chistelor hidatice s-a constatat în cele mai diverse părţi ale cor­pului: ficat, plămâni, creier, rinichi, splină, muşchi, oase ş.a. Localizarea pulmonară ocupă locul doi, după cea hepatică, plămânul fiind al doilea filtru din circulaţie în care se poate opri embrionul he-xacant al teniei echinooocoas

Etiopatogenie. Cauza o reprezintă taenia echinococcus. Aceasta are un ciclu dublu de dezvoltare: adultul (tenia) şi larva (hidatida). Adultul este un vierme segmentat din clasa cestodelor (taenia echinococcus), mă­surând 2,5—9 mm. Este format din scolex (cap), gât şi trei proglote (ine­le). Scolexul este organul de fixare a parazitului şi este armat cu 25— 30 de cârlige şi 4 ventuze; proglotele conţin organele genitale. Gazda sa poate să adăpostească câteva mii de paraziţi adulţi care au o durată de viaţă de 6 luni — 2 ani. Ultima proglotă conţine uterul matur care este plin de ouă. Oul eliminat de gazdă (câine, lup, vulpe) conţine em­brionul hexacant. Ajuns pe pământ, infestează iarba şi apa care repre­zintă o parte din hrana animalelor ierbivore. Prin alimentele infestate (iegume), ouăle pot să ajungă şi in intestinul omului. Oul ajuns în in­testinul omului este parţial digerat, punând în libertate embrionul he­xacant (denumit aşa pentru cele 6 croşete pe care le prezintă). Datorită dimensiunilor mici ale embrionului hexacant (25 microni), el poate jsă străbată peretele intestinului si ajunge în vasele sistemului port, acţio­nând ca un embolus microscopic. Dacă depăşeşte filtrul hepatic, el se poate fixa în plămân, unde formează hidatida sau larva care reprezintă stadiul vezicular al embrionului hexacant. Ea se dezvoltă sub formă de chist

hidatic.

Mecanismul infestării la omeste dublu:'prim i ti v şi secundar.

a) Echinococoza primitivă apare ca urmare a localizării şi dezvol­ tării embrionului hexacant în plămân. Calea cea mai obişnuită este cea descrisă mai sus, prin intermediul digestiv (calea portală). S-au mai descris şi alte căi, cu caracter de excepţie: ,

-Calea limfatică, în care embrionul hexacant din intestin ajunge în chiliferul central, apoi în canalul toracic. Din canalul toracic, ajunge în vena subclavie stângă, cordul drept şi, de aici, este împins în capila­rele pulmonare unde se fixează.

— Calea aeriană, prin praful inspirat care conţine ouă de parazit.


Date: 2016-01-14; view: 973


<== previous page | next page ==>
TRATAMENTUL CHIRURGICAL | Chistul hidatic este alcătuit din perete şi conţinut.
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.008 sec.)