Amihalachioaie c. Moldovei

Spre deosebire de cazurile analizate mai sus, în acesta reclamantul nu este ziarist, ci avocat. Reclamantul s-a expus critic în privinţa unei hotărîri a Curţii Constituţionale. Ca urmare, a fost amendat pentru lipsă de respect faţă de Curtea Constituţională şi hotărîrea acesteia (art. 81, 82 Codul jurisdicţiei constituţionale).

CEDO a estimat că prevederile în baza cărora a fost sancţionat reclamantul sunt previzibile (ţinînd cont de statutul de avocat al acestuia), ingerinţa în libertatea de exprimare a urmărit un scop legitim (garantarea imparţialităţii şi autorităţii puterii judecătoreşti). Cu toate acestea, restrîngerea libertăţii de exprimare a reclamantului nu a constituit „o necesitate socială imperioasă”. Deoarece reclamantul nu a depăşit limitele criticii permise de art.10, ingerinţa incriminată nu a fost considerată ca fiind „necesară într-o societate democratică”.

Hotărîrea dată, poate cel mai vizibil în comparaţie cu celelalte, pune problema modului stabilire a necesităţii ingerinţei. În acest caz, pentru a determina necesitatea ingerinţei, Curtea a analizat conţinutul afirmaţiilor reclamantului, contextul în care au fost exprimate şi reacţia (sancţiunea) la acestea. În urma evaluării, Curtea a stabilit că declaraţiile, deşi denotă o anumită lipsă de respect, nu pot fi calificate nici grave şi nici injurioase faţă de judecătorii Curţii, iar autorităţile naţionale n-au prezentat motive „pertinente şi suficiente” pentru a o justifica. Totodată, Curtea a notat că chiar dacă amenda impusă era modestă, aceasta demonstra şi intenţia de a pedepsi sever reclamantul, deoarece era aproape de maximul permis de lege.

Hotărîrea dată pune o problemă care nu a apărut în celelalte cazuri pe acest articol, şi anume problema clarităţii legii. În acest sens, majoritatea a menţionat că, deşi art. 82 din Codul jurisdicţiei constituţionale în baza căruia a fost pedepsit reclamantul, nu defineşte sau enumeră cu precizie absolută faptele incriminate, ţinînd cont de faptul că reclamantul fiind jurist cu experienţă profesională în calitate de preşedinte al baroului, ar fi putut să prevadă în mod rezonabil că fapta sa ar cădea sub incidenţa articolului dat. Această constatare nu exclude posibilitatea ca într-un alt posibil caz în acest sens, Curtea să nu constate ţinînd cont de circumstanţe contrariul, adică că art.82 nu mai corespunde cerinţelor de previzibilitate. Lucru care s-a mai întîmplat. De exemplu, a se vedea chestiunea paravanului de sticlă din cadrul centrului de detenţie a CCCEC, care, într-o primă cauză parvenită, nu a fost considerat, reieşind din circumstanţe, că încalcă dreptul la apărare, ca mai apoi în alte cauze să fie stabilit contrariul.

Totodată, într-o opinie parţial concordată şi parţial disidentă, judecătorul Loucaides a estimat că sancţionarea unei simple lipse de respect (aici nu se include sfidarea instanţei) nu poate fi considerată ca urmărirea unui scop legitim (în speţă garantarea imparţialităţii şi autorităţii puterii judecătoreşti). În aceste condiţii, legea în cauză, în măsura în care interzice, în termeni absoluţi, faptele care exprimă o lipsă de respect faţă de CC, pentru a proteja autoritatea acestei Curţi, este în afara cîmpului de aplicare a acestui obiectiv şi nu va fi considerată ca vizîndu-l pe acesta din urmă. Judecătorul Loucaides a apreciat critica ca fiind un aspect indispensabil democraţiei care asigură un control adecvat al autorităţii judecătoreşti. În acelaşi timp, a menţionat că această critică ar putea fi, în mod rezonabil interpretată ca o lipsă de „respect” faţă de o instanţă de judecată, deoarece termenul „respect” este atît de larg, încît orice confruntare sau dispută cu un act al puterii judiciare pot fi asimilate cu o simplă critică. După părerea noastră, chiar dacă nu explicit, această opinie ridică din nou chestiunea privind claritatea şi previzibilitatea legii date.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, considerăm recomandabil ca art. 82 să fie revăzut în aşa fel, încît să prevadă mai explicit în ce anume constă lipsa de respect.

Cazul dat a mai pus o problemă la care majoritatea nu a subscris. În opinia parţial concordată şi parţial disidentă, judecătorul Thomassen, cu toate că este de acord că asigurarea respectului faţă de Curte este un scop legitim, autoritatea dată instanţei pentru aceasta poate fi folosită numai în cadrul unei proceduri pendinte. În cazul de faţă, aceasta s-a produs după ce hotărîrea a fost luată deja. Probabil că o concluzie care ar putea fi dedusă din această opinie ar fi că sancţionarea pentru lipsa de respect manifestată după ce procesul a luat sfîrşit ar trebui să fie pe cît posibil exclusă.

Date: 2016-01-05; view: 781