IV.4. Actualitatea Epistolei Către Evrei. Importanţa pentru mântuire a Sfintei Liturghi.

,,Nu Se ruşinează”, înseamnă că Mântuitorul nu Îi este ruşine cu noi. Unora însă le este ruşine cu Iisus Hristos. Am văzut într-o emisiune televizată pe cineva care ar fi vrut să-şi mărturisească credinţa creştină, dar se ruşina să o spună deschis. O luă pe ocolite, încât nici cel care îl întrebă să nu înţeleagă mare lucru, nici cei care eventual, îl ascultau să nu-i împute cumva o atitudine, aşa zicând retrograda, care n-ar fi fost de demnitatea lui de intelectual subţire. Se ruşina. Noi credem cu toată fiinţa noastră că Cel Care ne-a dat adevărata libertate şi demnitatea de fii ai Părintelui Ceresc, este Fratele nostru Dumnezeu, Iisus Hristos. Cum nu Se ruşinează El de noi, cuviincios este că nici noi să nu ne ruşinăm de El. Când nu Se ruşinează, înseamnă că ne vrea mântuiţi. Iar când noi nu ne ruşinăm de El, înseamnă că mărturia noastră în favoarea Sa este una care vrea să determine şi pe cei din jur s-o facă, spre a lor mântuire şi spre a noastră ispăşire de păcate. Precum zice Sfântul Iacov: “Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea caii lui îşi va mantaua sufletul din moarte şi-şi va acoperi mulţime de păcate”. Pentru că Dumnezeu nu lăsa nimic nerăsplătit[172].

“Nu se va ruşina de ei”, după precizarea Epistolei, înseamnă mai mult decât o solidarizare cu cei pe care îi numeşte “fraţii Săi”; înseamnă o recunoaştere publică a lor, o proclamare a statutului lor de fraţi ai Săi. Pentru a defini cu precizie această alianţă de “jure divino”, autorul Epistolei citează un verset din Psalmul: “Spune-voi fraţilor Mei numele Tău! În mijlocul bisericii Te voi lăuda”. În contextual acesta înseamnă că numirea noastră de fraţi ai lui Iisus Hristos şi fii ai lui Dumnezeu, se decretează şi se împlineşte în Biserică, în cadrul Sfintei Liturghii. Acesta este motivul pentru care ne adunăm cu toţi aici: ca să căpătăm frăţietatea lui Iisus Hristos şi viaţa veşnică în Împărăţia Părintelui Ceresc. Iată ce importanţă capital are, iubiţii mei, venirea la sfânta biserică. Pentru că a veni la biserică înseamnă a intra în viaţa lui Hristos, prin învăţătura pe care o primim şi prin Sfânta Euharistie, în care ne împărtăşim, la modul real, cu Trupul şi Sângele Său, ambele dând certitudine statutului nostru de “fraţi” ai Săi. De aici, cunoştinţă că toţi care vin la biserică au şi pornit pe calea lui Dumnezeu.[173]

Acestora le este dragă “podoaba casei” lui Dumnezeu, pornindu-se spre a din convingere, din îndemnul sufletului şi din prisosul inimii, într-un cuvânt, din dragoste pentru Iisus Hristos. Pentru asemenea dăruire, în chiar mijlocul bisericii Sale, Mântuitorul ne proclama “fraţi ai Săi” şi ne recomandă Părintelui Ceresc spre înfiere. De aici, repetăm mereu, importanţă covârşitoare a pomenirilor pe nume a celor vii şi a celor morţi la Sfânta Liturghie. De aici, scoaterea cu solemnitate a Sfintei Evanghelii în mijlocul bisericii spre închinare de la Însuşi Hristos; de aici, vohodul cu Sfânta Evanghelie prin mijlocul bisericii la Sfânta Liturghie, când cântam entuziasmaţi: “Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos! Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morţi, pe noi cei ce-Ţi cântăm: Aliluia[174]!”. de aici, pomenirile cele multe de la ieşirea cu cinstitele daruri. De aici, oficierea Sfintelor Taine şi prohodirea celor adormiţi în mijlocul bisericii etc. Iată dar, importanta cultului divin, adică a Sfintelor slujbe săvârşite în biserică, ce sunt în directă legătură cu tot ce înseamnă acţiunea noastră de împlinire că buni creştini şi vrednici fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, Care ne recomandă la modul personalizat, iubirii, Părintelui Ceresc.

Date: 2015-12-24; view: 400