Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






II. Cenzurarea corespondenţei

În cauza Ciorap c. Moldovei, Curtea a menţionat că în dosar există probe că, cel puţin o parte din corespondenţa reclamantului, a fost deschisă de către administraţia închisorilor. În ceea ce priveşte ingerinţa ”prevăzută de lege”, Curtea a remarcat că reclamantului un timp îndelungat nu i s-a oferit acces la regulamentul închisorii, care prevede, inter alia, modul de distribuire a corespondenţei reclamantului. Deşi legislaţia prevede posibilitatea de a deschide corespondenţa în anumite condiţii, Curtea a observat că nu s-a respectat procedura, inclusiv nu s-a arătat că vreo instanţă a aprobat deschiderea a corespondenţei.

În cauza Meriacre şi alţii c. Moldovei (radiată), de asemenea, s-a constatat că a existat (în 2003) cenzurarea comunicărilor deţinuţilor.

***

Potrivit art. 229 Cod de executare, conţinutul corespondenţei expediate şi primite de condamnat poate fi supus cenzurii. Corespondenţa condamnaţilor cu avocatul, cu Comitetul pentru Plîngeri, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale, organizaţiile internaţionale interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate fi supusă cenzurii. Corespondenţa se expediază destinatarului de către administraţia locului de deţinere în curs de 24 de ore de la depunerea sau primirea ei. Nu pot fi interceptate nici convorbirile telefonice cu subiecţii sus-numiţi.

Statutul executării pedepsei de către condamnaţi stabileşte că, corespondenţa deţinuţilor cu rudele şi alte persoane fizice sau juridice este supusă controlului sau cenzurii doar în cazurile prevăzute de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru apărarea ordinii, prevenirea infracţiunilor penale, protecţia martorului şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altor persoane (pct. 331). Corespondenţa deţinuţilor este supusă controlului sau cenzurii dacă administraţia instituţiei penitenciare consideră că prin conţinutul scrisorii poate fi ameninţată securitatea statului, securitatea instituţiei, colaboratorilor acesteia sau a altor persoane, a bunurilor acestora ori că scrisoarea conţine informaţii despre unele fapte care ar putea avea un caracter infracţional, precum şi dacă există presupuneri că în aceasta există un element ilicit (pct. 332). Corespondenţa deţinuţilor poate fi supusă controlului sau cenzurii în condiţiile stipulate de Codul de procedură penală sau de pct. 2) alin. (2) art. 6 din Legea privind activitatea operativă de investigaţii (pct. 333). În cazul în care imixtiunea este autorizată prin prevederile legale, corespondenţa deţinuţilor este examinată de persoana împuternicită prin ordinul şefului penitenciarului (pct. 336).



După cum reiese din conţinutul Statutului executării pedepsei, există două modalităţi de cenzurare a corespondenţei: la dispoziţia administraţiei penitenciarului şi potrivit prevederilor Codului de procedură penală şi ale Legii cu privire la activitatea operativă de investigaţii. Referitor la prima modalitate se observă o marjă mare de subiectivism, care poate apărea dintr-un asemenea drept discreţionar al administraţiei şi lipsa unor mecanisme de contestare a unei astfel de ingerinţe. Codul de procedură penală stabileşte procedura de sechestrare a corespondenţei cu condiţia că bănuitul sau învinuitul (şi nu condamnatul) va primi sau expedia corespondenţa (art. 133 alin. (1) CPP), această prevedere fiind valabilă doar pentru anumite categorii de infracţiuni şi dacă prin alte procedee nu pot fi obţinute probe. Sechestrarea corespondenţei poştale este autorizată de către judecătorul de instrucţie. Deci, în acest caz nu poate fi vorba de „control sau cenzură”, după cum se menţionează în pct. 333 al Statutului executării pedepsei. În ce priveşte Legea privind activitatea operativă de investigaţii nr. 45-XIII din 12.04.1994, se cere de remarcat că, potrivit art. 6 alin. (2) pct. 2) lit. j), organele care exercită activitatea operativă de investigaţii au dreptul de a cerceta corespondenţa condamnaţilor. De menţionat că, potrivit art. 6 alin. (1) al legii, măsurile operative de investigaţii se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislaţia şi numai în cazuri cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor activităţii operative de investigaţii. Actualmente, potrivit art. 11 al legii, activitatea operativă de investigaţii este exercitată de organele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Serviciului Vamal, Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciului Grăniceri şi ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Potrivit art. 7 alin. (2) al legii, înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii se va autoriza prin decizia conducătorului organului care exercită activitatea operativă de investigaţii sau a adjunctului acestuia care se ocupă de problemele activităţii operative de investigaţii. Deci, după cum observăm, administraţia penitenciarului este autoritatea care dispune cenzurarea corespondenţei.

O situaţie similară se observă şi referitor la convorbirile telefonice. Potrivit pct. 357 al Statutului executării pedepsei, convorbirile telefonice, cu excepţia convorbirilor cu persoanele şi reprezentanţii instituţiilor şi organelor menţionate în alin. (2) art. 229 Cod de executare, pot fi interceptate. De asemenea, pct. 358 stabileşte că, convorbirile telefonice au loc sub controlul administraţiei. Încălcarea modului stabilit de comportare în timpul convorbirilor telefonice implică interceptarea ei imediată (pct. 360).

 


Date: 2016-01-05; view: 749


<== previous page | next page ==>
XIII. Angajarea responsabilităţii statului pentru inacţiunea autorităţilor sale de a executa hotărîrile judecătoreşti | IV. Ingerinţele poliţiei în dreptul la respectarea domiciliului
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.008 sec.)