Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






XII. Angajarea răspunderii statului pentru datoriile întreprinderilor de stat

În cauza Cooperativa agricolă Slobozia-Hanesei c. Moldovei (cererea nr. 39745/02), Curtea a constatat că statul este responsabil de orice datorie a Întreprinderii de Stat M., căreia i-au fost delegate unele funcţii ale sale şi în privinţa căreia statul exercită un control semnificativ asupra bunurilor.

În cauza Clionov c. Moldovei (cererea nr. 13229/04), Curtea a constatat că statul este responsabil de datoriile Institutului Naţional al Viei şi Vinului, deoarece acesta primea o finanţare substanţială de la bugetul de stat şi autorităţile de stat deţineau controlul direct asupra conducerii INVV, fiind implicate în diferite decizii luate în privinţa INVV.

***

În jurisprudenţa Curţii, întîlnim situaţii cînd statul este declarat responsabil nu numai pentru datoriile autorităţilor publice, ci şi pentru datoriile întreprinderilor fondate de către stat. Astfel, în cauza Cooperativa agricolă Slobozia-Hanesei c. Moldovei, Curtea a constatat că statul este responsabil de orice datorie a Întreprinderii de Stat M. (Moldtranselectro). La prima vedere, această constatare vine în contradicţie cu prevederile legislaţiei interne a Republicii Moldova, întrucît legiuitorul consideră întreprinderea de stat ca un agent economic independent, ce posedă drepturi de persoană juridică, care, potrivit art. 1 alin.(4) din Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 cu privire la întreprinderea de stat[9] şi art.20 alin.2 din Legea nr.845-XII din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,[10] nu poartă răspundere pentru obligaţiile statului, iar statul nu poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderilor de stat. Excepţia de la această regulă a fost justificată de Curte prin faptul că Întreprinderea de Stat M. a fost folosită de către Guvern ca un instrument la privatizarea sectorului energetic de stat şi la soluţionarea pretenţiilor ulterioare ale terţelor persoane. În mod adiţional, Legea nr.336–XIV din 01.04.1999 menţiona expres că Guvernul, în persoana Întreprinderii de Stat M., a devenit succesor de drept al datoriilor creditoare ale întreprinderilor din sectorul energetic. În baza acestor constatări, Curtea a considerat, pe bună dreptate, că, în lumina delegării unor funcţii ale statului către Întreprinderea de Stat M. şi a unui control semnificativ asupra bunurilor lui, statul este responsabil pentru orice datorie a Întreprinderii de Stat M. (a se vedea, Cooperativa agricolă Slobozia-Hanesei c. Moldova, nr. 39745/02, § 19, 03.04.2007 şi Mykhaylenky and Others c. Ukraine, nr. 35091/02, 35196/02, 35201/02, 35204/02, 35945/02, 35949/02, 35953/02, 36800/02, 38296/02 şi 42814/02, §§ 41-46, ECHR 2004‑XII).



O situaţie similară se atestă şi în cauza Clionov c. Moldovei, unde Curtea a constatat că, deşi INVV (Institutul Naţional al Viei şi Vinului) a fost în mod formal declarat independent de stat şi responsabil de propria sa activitate economică, totuşi primea o finaţare substanţială direct de la bugetul de stat şi autorităţile de stat deţineau un control direct asupra conducerii INVV, fiind implicate în diferite decizii luate în privinţa INVV, motiv pentru care Curtea a considerat că statul urmează a fi declarat responsabil pentru orice datorii ale INVV.

În consecinţă, titlul executoriu în favoarea reclamantului poate fi considerat ca fiind eliberat împotriva statului însuşi (Cooperativa agricolă Slobozia-Hanesei c. Moldovei, nr. 39745/02, § 19, 03.04.2007, Clionov c. Moldovei, nr.13229/04, §29, 09.10.2007). Această soluţie este logică şi justificată temeinic, însă din lipsa unor mecanisme juridice ea va fi implementată anevoios în practică. Astfel, în situaţia în care va exista un titlu executoriu împotriva unei întreprinderi de stat, executorul judecătoresc nu va putea să ceară executarea hotărîrii decît de la întreprinderea respectivă, neavînd dreptul să devieze de la dispozitivul hotărîrii şi să dispună urmărirea silită direct de la stat. În asemenea situaţie, considerăm că executorul judecătoresc, după ce va constata că debitorul nu are bunuri ori venituri sau bunurile lui nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, va restitui titlul executoriu conform prevederilor art.82 alin.(1), lit.b) din Codul de executare. Ulterior, dacă se va constata că imposibilitatea de executare se datorează, din anumite considerente, statului, atunci creditorul va putea obţine un titlu executoriu împotriva statului. Pînă la constatarea imposibilităţii de obţinere a executării hotărîrii din contul bunurilor întreprinderii de stat, nu se justifică urmărirea silită direct de la stat, răspunderea acestuia fiind una subsidiară. De asemenea, va trebui să se ţină cont de faptul că nu orice imposibilitate de executare a hotărîrii împotriva întreprinderii de stat va fi în măsură să justifice satisfacerea creanţelor de către stat. Angajarea răspunderii statului pentru datoriile întreprinderii de stat poartă un caracter de excepţie şi va fi justificată în situaţiile în care vor exista motive întemeiate care să confirme luarea unei asemenea măsuri (de exemplu, stabilirea de către stat a unor preţuri sub rata de preţului de cost, care, în consecinţă, vor provoca starea de insolvabilitate a întreprinderii de stat; implicarea în luarea deciziilor împovărătoare pentru întreprindere, delegarea anumitor atribuţii ale statului etc.).


Date: 2016-01-05; view: 1119


<== previous page | next page ==>
XI. Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti din cauza lipsei fondurilor bugetare | XIII. Angajarea responsabilităţii statului pentru inacţiunea autorităţilor sale de a executa hotărîrile judecătoreşti
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.008 sec.)