Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






incapacitatea de exprimare adecvată şi nuanţată, în vederea comunicării dispoziţiei.

Iamandescu (1998) consideră că principalul mecanism care ar putea fi invocat în aprecierea alexitimiei drept factor patogen, l-ar constitui posibilitatea redusă de exteriorizare (prin verbalizare) a suferinţei lor psihice sau somatice. Ikemi (1995) lansează chiar termenul de “alexisomie”, aceasta reprezentînd incapacitatea de exprimare, la bolnavii psihosomatici, a suferinţei lor corporale.

Icirc;n cazul alexitimicilor, se aduce în discuţie ceea ce unii autori înţeleg prin “hiposimbolism”, uneori dobîndit, alteori înnăscut. Dacă în cazul alexitimiei primare, etiologia rămîne neclară (componenta ereditară nefiind incriminată exclusiv), alexitimia secundară rezultă din modificări la nivelul stilului de coping, constituite prin intermediul învă-ţării sociale.

Se notează (Cătălina Tudose, 1987), răspunsul bun la psihoterapiile suportive şi educaţionale, la unele terapii de grup, iar în tulburările psihosomatice asociate – utilitatea biofeedback-ului şi a terapiilor de relaxare.

Deşi pattern-urile descrise pot explica o parte din dificultăţile pe care le întîmpină o serie de pacienţi, atît în raportul cu propria lor boală, cît şi în relaţia cu medicul, rămîne deschisă problema acelor pacienţi care nu se încadrează în categoriile menţionate, şi care, fără a avea, de altfel, o afectare psihică gravă, cu potenţial de ireversibilitate, se cantonează în mecanisme dizadaptative de coping.

În aceste cazuri, cele mai numeroase de altfel, se pune problema educării pacientului în direcţia însuşirii unui nou stil de viaţă, şi înarmarea sa cu mijloacele necesare pentru a accede şi a se menţine la acest palier.

Pentru realizarea acestui obiectiv, consecutiv identificării mecanismelor dizadaptative (inclusiv a dinamicii acestora), se poate trece la o formă de psihoterapie adecvată necesităţilor şi posibilităţilor pacientului.

Cîteva orientări în această direcţie ar merita menţionate (după Holdevici, 1996) :

- psihoterapia experienţială : consideră omul ca pe o entitate activă, autoafirmativă, cu un potenţial latent cert. Nu se urmăreşte neapărat strict vindecarea simptomelor actuale, ci perfecţionarea, atingerea unui nivel superior de conştiinţă, accentuîndu-se pe contextul de viaţă în care are loc psihoterapia, pe raportul de simetrie (egalitate) între psihoterapeut şi client. Prin tehnici de exprimare liberă a Eului (dramatice, de imaginaţie dirijată, etc.) se crează premizele pentru saltul de la folosirea exhaustivă , stabilă, rigidă a cîtorva strategii – la multiplicarea acestora şi la flexibilizarea utilizării lor ;



- psihoterapia cognitiv-comportamentală : pune accentul pe formularea problemei în termeni clari, şi pe elaborarea unor strategii comportamentale la îndemîna pacientului, de a face faţă situaţiei. Accentul se deplasează de la insurmontabilitatea aparentă a problemei, spre raţionaliza-re, experimentare (inclusiv mentală), relaxare, fiind extrem de eficientă în tulburări de tip anxios sau obsesivo-fobic ;

- psihoterapia scurtă, centrată pe obiectiv : vizează clarificarea scopurilor pacientului, deplasarea centrului de greutate al discuţiei dinspre problemă spre soluţie (pornindu-se de la aşa-zisele “excepţii pozitive” din viaţa pacientului), evidenţierea progreselor (chiar minime) ale pacientului, încurajarea acestuia în direcţia asumării de responsabilităţi şi acţiuni independente ;

- analiza tranzacţională : se porneşte de la premiza multiplicităţii stărilor Ego-ului, în fiecare persoană coexistînd stările de “părinte”, “adult” şi “copil”, fie în latenţă, fie activ. Trecerea la terapie este precedată de analiza stărilor Ego-ului şi de alcătuirea unei egograme. Analiza relaţiilor interpersonale şi tentativa de restructura-re comportamentală implică analiza dinamicii stărilor Eului şi modificarea scenariilor de viaţă. Acest obiectiv poate fi realizat şi cu ajutorul hipnozei, în vederea obţinerii regresiei de vîrstă, necesară acestor schimbări.

- psihoterapia de grup : facilitează (funcţie şi de dezirabilitatea subiectului în grup), apariţia sentimentelor de acceptare şi de creştere a încrederii în sine, deplasarea comportamentului de la orientarea spre trecut – la cea spre viitor, deplasarea gîndirii de la orientarea spre simptom la orientarea spre Eu, perceperea mai fină şi mai diferen- ţiată a realităţii.

 

Toate aceste forme de psihoterapie, alături de psihanaliză, şi fără a epuiza paleta extrem de largă de psihoterapii , au vocaţie adaptativă, în primul rînd prin restructurarea mecanismelor de coping, dar şi prin creşterea disponibilităţii generale a subiectului la autocunoaştere şi autoformare. Utilizarea lor la bolnavii psihosomatici reprezintă un aport extrem de valoros în remodelarea unor comportamente nocive pentru sănătate, ele valorizînd suplimentar colaborarea cu psihologul, şi optimizînd intervenţia terapeutică.

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

 

1.ALEXANDRESCU, L. –(1997) “Stressul psihic – concepte generale” , în Rev. Română de Sănătate Mintală, 6, 6-10.

 

2.BĂBAN, ADRIANA – (1998) “Stress şi personalitate”, Presa Universitară Clujeană, 43-70, 89-98

 

3.BROUCHON-SCHWEITZER, M., DANTZER, R.- (1994) “Introduction à la psychologie de la santé”, Presse Univ. de France, Paris.

 

4.CARVER, S., SCHEIER M., WEINTRAUB, J.- (1989) “Assessing coping strategies : a theoretically based approach. Journal of Personality and Social Psychology, 1, 184-195.

 

5.COHEN, S., EDWARDS, J.R. – (1989) “Personality characteristics as moderators of the relationship between stress and disorder”, în R.W.Neufeld (ed.) – “Advances in the investigation of psychological stress”, J.Wiley & Sons, Chicester.

 

6.FOLKMAN, S., LAZARUS, R.S. – (1985) “If it changes, it must be a process; study of emotion and coping , during three stage of college examination” , Journal of Personality and Social Psychology, 48, 150-170.

 

7.FRIEDMAN, M., ROSENMAN, R.H. – (1959) “Association of specific overt behavior patterns, with blood and cardiovascular findings: blood cholesterol level, blood clotting time, incidence of arcus senilis, and clinically coronary disease”, JAMA, 169, 1286-1296.

 

8.FRIEDMAN, M., ROSENMAN, R.H.- (1974) “Type A behavior and your heart”, Knopf, New York.

 

9.HOLDEVICI, IRINA – (1996) “Elemente de psihoterapie”, Ed.ALL, Bucureşti.

 

10.IAMANDESCU, I.B. – (1993) “Stressul psihic şi bolile interne”, Ed.ALL, Bucureşti.

 

11.IAMANDESCU, I.B. – (1996) “Psihologie Medicală”, ed.a 2-a, Ed.Infomedica, Bucureşti.

 

12.IAMANDESCU, I.B. – (1998) “Psychoneuroallergology”, Romcartexim, Bucureşti.

 

13.IKEMI, Y.- (1995) “Integration of Eastern and Western Psychosomatic Medicine”, Kyushu Univ.Press, Tokyo.

 

14.IONESCU, G. – (1990) “Psihoterapie”, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti.

 

15.LAZARUS, R.S., FOLKMAN, S.- (1984) “Stress, Appraisal and Coping”, Springer Publishing Company, New York.

 

16.LAZARUS, R.S., FOLKMAN, S.- (1987) “Transactional Theory and Research on emotions and coping”, European Journal of Personality, 1, 141-169.

 

17.MICLEA, M.- (1997) “Stress şi apărare psihică”, Presa Universitară Clujeană, 4-43.

 

18.MILLER, S.- (1987) “Monitoring and blunting: validation of a questionnaire to assess styles of information seeking under threat”, Journal of Personality and Social Psychology, 52, 345-353.

 

19.ROTTER, J.B. – (1966) “Generalized expectancies for internal versus external control of reinforcement”, Psychological Monographs, 80, 1-128.

 

20.SARASON, I.G., JOHNSON, J., SIEGEL, S.- (1978) “Assessing the impact of life changes : development of the Life Experiences Survey”, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 46, 932-946.

 

21.SHAFFER, M.- (1982) “Life after Stress”, Plenum Press, New York.

 

22.STONE, A., NEALE, J.- (1984) “New measure of daily coping :development and preliminary results” , Journal of Personality and Social Psychology, 46, 892-906.

 

 

23.TAYLOR, S.E., BROWN, J.D.- (1994) “Positive illusions and well-being revised : Separating facts from fiction”, Psychological Bulletin, 1, 21-27.

 

24.TEMOSHOK, L.- (1990) “Type C and cancer”, Random House, New York.

 

25.TUDOSE, CĂTĂLINA – (1987) “Alexitimia”, în C.Gorgos (red.)- “Dicţionar enciclopedic de psihiatrie”, vol.1 (A-D), Ed.Medicală, Bucureşti.


Date: 2015-12-24; view: 452


<== previous page | next page ==>
Alternative terapeutice | Die Familie im Wandel
doclecture.net - lectures - 2014-2020 year. Copyright infringement or personal data (0.005 sec.)