MITUL VESTULUI – Cuvânt înainte de Petru Popescu

CINCI POVEŞTI

CU

COWBOY

În româneşte de

PETRU POPESCU şi GABRIEL PLEŞEA

Prefaţa şi selecţia textelor americane

de PETRU POPESCU

Ilustratii: Pompiliu Dumitrescu

Versiune electronică realizată după

volumul apărut la editura Albatros-1972

MITUL VESTULUI – Cuvânt înainte de Petru Popescu

A existat vreodată în Statele Unite un Vest cu adevărat îndepărtat şi sălbatic? Da, dar depărtata lui sălbăticie n-a rezistat mult civilizaţiei. Cam două decenii, elementele ficţiunii western de azi s-au identificat cu o realitate. Apoi aşezarea agricultorilor în terenurile noi, instalarea telegrafului şi căilor ferate, înfrângerea indienilor, deschiderea minelor, crearea marii întreprinderi de creştere a vitelor şi de comerţ modern au spart aura romantică. Omul Vestului, fie el indian, cowboy, fermier, miner ori bandit, a dispărut iute, lăsând în urma lui un gust de neuitat pentru viaţa virilă şi aventuroasă, (cum însă orice civilizaţie are nevoie de mituri, o realitate la urma urmei limitată şi rareori admirabilă a fost transformată în propriul oi superlativ. De atunci încoace, romanul de zece bani, filmul, televiziunea, benzile desenate se hrănesc dintr-o legendă vestică, tot mai depărtată de semnificaţia ci iniţială, tot mai înrudită cu „arta pentru artă”. Un eseist american (Leslie Fiedler), comentând necesitatea mitului pentru o naţiune, afirma că într-o societate foarte nouă (Statele Unite) miturile europene tradiţionale (cu semnificaţie socială, sistematizate în conflicte de clasă) devin mituri ale virilităţii gratuite, pure şi că lupta între pături sociale diferite (cu întregul lor apanaj de idei, concepţii, formule politice) e înlocuită pe de o parte prin lupta raselor (alb contra indian, alb şi negru în condiţiile actuale), pe de alta prin exaltarea unor eroi pionieri (omul de frontieră, colonistul, călăreţul din Vest etc.). E adevăr în această teorie. Având o ereditate şocată de condiţiile noului continent şi suferind de lipsa tradiţiei şi trecutului, societatea americană dilată, prin sistemele de masă ce-i sunt proprii, toate detaliile naţionale. Cowboy-ul, un comun văcar, în fond, devine erou, aşa cum va deveni ceva mai târziu gangsterul sordid, ori debusolatul beatnik. Pentru europeni, mitul Vestului, împins în acea seducţie mai largă a noului continent, e cu deosebire atrăgător. Marea consumatoare de western a zilei de azi e Europa, în deceniile şase şi şapte, în teritoriile din Vest se puteau citi prin saloon-urile cu „licensed gambling[1]” asemenea afişe: „Va fi expus /NUMAI O ZI/ la casa Stockton /CAPUL/ renumitului /JOAQUIN!/ de asemenea /MÂNA LUI JACK CEL CU TREI DEGETE/ cunoscutul jefuitor şi asasin”, Se promitea o recompensă serioasă pentru capturarea lui „BILLY THE KID” (vârsta 18, înălţimea 5 picioare 3 inci, greutatea l25 livre), „păr blond, ochi albaştri, trăsături regulate. E şeful celui mai păcătos grup de desperados care a existat vreodată în Teritoriu. Recompensa de mai sus se plăteşte pentru captură, ori pentru dovada pozitivă a morţii lui”. Semnat Jim Dalton, Sherif”. Acest Billy the Kid înspăimântase pe toată lumea şi circula povestea următoare: simţindu-şi sfârşitul tragic, comandat în mod logic de propriile fapte, banditul îşi însenina cu o crestătură pe patul armei fiecare an pe care-l împlinea. S-au găsit numai douăzeci şi una de crestături când banditul a fost doborât de şeriful Pat Garret. Comunităţile erau mici, pericolele mari, nu-i de mirare că legea era aplicată brutal şi repede. Într-un cimitir din Tombstone (nume ce înseamnă „piatră de mormânt”) o singură groapă cuprinde pe Dan Dowd, RED Sanple, Tex Howard, Bill Delaney, Dan Kelly, „spânzuraţi legal la 8 martie 1884 (un al şaselea complice fusese linşat, ceea ce pe inscripţie nu mai indică). Hoţii, escrocii, hipnotizatorii, fachirii şi alţi vagabonzi erau preveniţi prin afişe că „dacă vor fi găsiţi în oraş azi după ora 10 p. m., vor fi invitaţi la o partidă de cravate, al căror cost a fost suportat de către 100 de cetăţeni substanţiali ai oraşului” (dat la Las Vegas, 24 martie 1892). Uneori legea şi infracţiunea nu se puteau deosebi: Henry Plummer, şerif în Montana, prăda minele pe care ar fi trebuit să le apere. Prins, fu spânzurat împreună cu douăzeci şi trei de tovarăşi chiar de spânzurătorile pe care le ridicase în calitate de şerif. Nu e de mirare că omul din Vest ajungea rar la adânci bătrâneţe. Renumita Calamity Jane, întruchipare a goanei după aur şi simbol al oraşului Deadwood din Dakota de sud, e conservată într-o fotografie: o femeie tânără şi de loc frumoasă, cu trăsături bărbăteşti, cu ochii mici şi nasul mare, stă aşezată picior peste picior, cu mâna dreaptă sprijinită într-o puşcă cu două ţevi, cu pălăria pe cap, în pantaloni, încinsă cu cartuşe. Expresia e de vanitoasă imbecilitate. Cât de repede aveau să treacă toate acestea! Bizonii au fost exterminaţi, indienii au fost şi ei aproape exterminaţi, visul cu aurul din California s-a dovedit un vis, căile ferate au împânzit preeria, gardurile de sârmă ghimpată au zdrenţuit orizontul, maşinismul colosal al Americii moderne a dislocat spre oraşe cea mai mare parte a populaţiei agricole, fermierul în termeni tradiţionali a dispărut, fiind înlocuit cu un specialist agricol cu apucături de businessman şi boss. Azi, în locurile romantice găsim o provincie nivelată mecanizată, cu şosele perfecte, cu baruri stereotipe, cu automobile multe dar fără cai, cu blocuri, cu uzine. Din când în când un rodeo, ori un festival cu cowboy, ori o comemorare a descoperirii aurului californian, ori – cel mai adesea – un film serial aduc aminte de trecutul pământului. Şi toată lumea pare să respecte timpurile eroice şi barbare, iar în peisajul ultra modern îşi face loc regretul pentru ceea ce a fost. Şi bănuiala că civilizaţia actuală îşi are şi ea partea ei de eroare.

Literatura western are în Statele Unite o abundentă tradiţie şi se găseşte în toate formele şi pentru toate gusturile. Exista western-uri vulgare, de citit în avion, există şi altele fine, sofisticate, psihologice. Suma de titluri din care puteam alege era aşa de mare, încât am încercat să ne ghidăm după criteriul unor nume semnificative, din păcate doar câteva. Am căutat, să nu alegem produse de serie, ci viziuni ceva mai originale, fie obiective, fie ironice, fie fantastice. De fapt, mitul vestic s-a îmbogăţit abia când datele lui exterioare şi facile au început să fie combătute. Azi, literatura western cunoaşte simultan o fabricaţie obişnuită, după regulile genului dar şi o emancipare faţă de tipar, o trăire personală, reflexivă, critică, nostalgică, uneori amară, o pagină de trecut: Stephen Crane aruncă Vestul, ca pe un pretext, într-o istorie neguroasă, John Graves îl face rădăcina unei meditaţii implicite despre dezvoltarea modernă a Statelor Unite, comparând un ideal indian cu unul anglosaxon, iar O. J. Henry dinamitează pe dinăuntru structura eroică, într-o bufonadă cu note de Mark Twain. Trei interpretări ale unui fenomen care suportă încă multe altele.

PETRU POPESCU

O.HENRY

Date: 2016-01-14; view: 594