Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






X. Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti din cauza lipsei spaţiului locativ

În cauzele Prodan c. Moldovei, Popov (I) c. Moldovei, Curtea a constatat neexecutarea de către autorităţile publice locale a hotărîrilor judecătoreşti privind asigurarea cu spaţiu locativ alternativ a persoanelor supuse evacuării în legătură cu restituirea proprietăţilor confiscate sau naţionalizate victimelor represiunilor sovietice.

În cauzele Dumbrăveanu c. Moldovei şi Botnari c. Moldovei, Curtea a constatat neexecutarea de către autorităţile publice locale a hotărîrilor judecătoreşti privind asigurarea cu spaţiu locativ a unor categorii de persoane, care, conform legii, beneficiau de dreptul de a primi spaţiu locativ (poliţişti, procurori etc.).

În cauzele Drăguţă c. Moldovei şi Curăraru c. Moldovei, Curtea a constatat neexecutarea hotărîrii judecătoreşti privind asigurarea reclamanţilor cu spaţiu locativ din cauza deteriorării iremediabile a apartamentelor în care aceştia locuiau.

***

În viziunea Curţii Europene pentru Drepturile Omului, executarea unei hotărîri judecătoreşti pronunţate de orice instanţă trebuie privită ca o parte integrantă a procesului (Hornsby c. Greciei, hotărîrea din 19 martie 1997, Reports 1997-II, p.510, § 40). Prin urmare, orice neexecutare sau executare tardivă a unei hotărîri judecătoreşti este considerată o violare a articolului 6 §1 din Convenţiee.

Analizînd cauzele privind neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti, prin care autorităţile publice au fost obligate să asigure cu spaţiu locativ anumite persoane, constatăm că, în majoritatea cazurilor, neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti a fost motivată de către autorităţile publice locale (îndeosebi de Consiliul municipal Chişinău) prin „lipsa spaţiului locativ alternativ şi a fondurilor necesare pentru construcţia noilor apartamente”.

Această justificare din partea statului a fost apreciată critic de către Curte, care, în repetate rînduri, a ţinut să menţioneze că: „O autoritate de stat nu poate să invoce lipsa fondurilor şi a spaţiului locativ alternativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti. În mod firesc, o întîrziere în executarea unei hotărîri ar putea fi justificată de circumstanţe speciale. Dar întîrzierea nu poate fi de aşa natură, încît să prejudicieze esenţa dreptului protejat de articolul 6 § 1 din Convenţie (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei [GC], nr. 22774/93, § 74, ECHR 1999-V, Prodan c. Moldovei, nr. 49806/99, & 52).” În speţă, observăm că întîrzierile admise de către autorităţi sunt excesive şi, prin urmare, nerezonabile. Astfel, în cauza Prodan c. Moldovei, hotărîrea judecătorească a fost parţial executată abia peste douăzeci şi nouă de luni (în ceea ce priveşte apartamentele nr. 3, 6, 7, 12 şi 13) şi, parţial, peste şaizeci şi trei de luni (în ceea ce priveşte apartamentul nr. 8); în cauza Dumbrăveanu c. Moldovei, neexecutarea a durat mai mult de treizeci şi patru de luni; în cauza Lozan c. Moldovei – peste 3 ani; în cauza Drăguţă c. Moldovei – peste şase ani, dintre care patru ani şi trei luni ţin de competenţa ratione temporis a Curţii; iar în cauzele Botnari c. Moldovei şi Curăraru c. Moldovei, hotărîrile judecătoreşti au rămas neexecutate cel puţin pînă la data pronunţării hotărîrilor de către Curte.



Întîrzierea în executarea hotărîrilor judecătoreşti s-a datorat atît autorităţilor publice, care erau ţinute să întreprindă măsuri de executare imediată a hotărîrilor respective, cît şi organelor de executare, care n-au reacţionat în mod adecvat la tergiversarea executării hotărîrilor respective.

Referindu-ne la autorităţile publice locale, îndeosebi la administraţia publică locală din municipiul Chişinău, putem constata că, în perioada de referinţă, municipalitatea s-a ciocnit cu mai multe probleme de ordin financiar şi la prima vedere executarea hotărîrilor judecătoreşti nu era posibilă din cauza lipsei de fonduri destinate în acest scop. Totuşi, considerăm că acesta nu este motivul determinant care a împiedicat executarea. Adevăratul motiv constă în lipsa unei voinţe din partea autorităţilor. Dacă ar fi să ne raportăm la unele acte de control efectuate de Curtea de Conturi[1], putem observa cu uşurinţă că în perioada de referinţă, banii publici au fost folosiţi în multe cazuri contrar destinaţiei. „Lipsa spaţiului locativ” a constituit doar un motiv, pe cînd în realitate, autorităţile publice locale repartizau anual prin bonuri de repartiţie cel puţin 50 de apartamente. Considerăm că dacă autorităţile publice locale ar fi intenţionat să execute hotărîrea, atunci ar fi găsit resursele necesare pentru asemenea scop. Faptul că autorităţile au executat hotărîrile după comunicarea de către Curte a cauzei Guvernului, demonstrează că această lipsă de fonduri poate fi uşor înlăturată, într-un termen foarte scurt, numai dacă se doreşte acest lucru.

Totuşi, dacă ne referim la problema asigurării cu spaţiu locativ a poliţiştilor, procurorilor sau judecătorilor, putem constata că o asemenea problemă va continua să persiste şi va genera un număr impunător de hotărîri neexecutate. Acest fapt se datorează, în primul rînd, moştenirii vechilor concepte legislative, conform cărora statul îşi asuma obligaţia de a asigura cu locuinţe gratuite diverse categorii de persoane. În prezent, prevederile nominalizate[2] nu au un suport financiar şi, din acest considerent, generează litigii de acest gen. Mai mult ca atît, prin prevederile respective, statul creează o povară greu de suportat pentru administraţia publică locală, care, cel puţin la momentul de faţă, nu este în stare să asigure executarea deplină a unor asemenea prevederi. Potrivit datelor oferite de către Departamentul de executare, la finele anului 2007, numai în mun. Chişinău au rămas neexecutate 203 hotărîri judecătoreşti, prin care autorităţile publice locale erau obligate să acorde spaţiu locatic. În mod firesc, problema asigurării cu spaţiu locativ ar trebui să cadă în sarcina statului şi nu în cea a administraţiei publice locale, întrucît organele respective (poliţia, procuratura, justiţia) sunt organe de stat şi urmează a fi întreţinute din contul bugetului de stat. În acest context, considerăm că ar fi recomandabil ca legiuitorul să determine necesitatea menţinerii în vigoare a unor asemenea garanţii şi, în dependenţă de caz, să dispună abrogarea acestora ori garantarea executării lor din mijloacele bugetului de stat.

O altă cauză care a favorizat neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti a fost inactivitatea organelor de executare, care, în majoritatea cazurilor, au omis să întreprindă măsuri prompte de executare. Astfel, dacă ne referim la cauzele Prodan c. Moldovei, Dumbrăveanu c. Moldovei, Drăguţă c. Moldovei observăm o pasivitate totală din partea executorului judecătoresc, care nici nu a încercat să iniţieze proceduri de sancţionare a debitorului. În cauza Popov (I) c. Moldovei, executorul a iniţiat asemenea proceduri abia în anii 1999, 2000 şi 2001, după care, pînă în 2004, nu a repetat aplicarea unor asemenea sancţiuni. Evident că amenda de 18 lei (echivalentul în EUR 1.53 la acea dată), aplicată şefului Direcţiei locative a Consiliului municipal Chişinău nu a fost în măsură să stimuleze executarea acestei hotărîri. Totuşi, dacă executorul ar fi fost mai insistent şi nu s-ar fi limitat doar la aplicarea acestei amenzi, ci ar fi iniţiat, conform art.2002 Cod penal (redacţia anului 1961), o cauză penală împortiva factorilor de decizie, considerăm că s-ar fi obţinut efectul scontat. O situaţie similară se atestă şi în cauzele Botnari c. Moldovei şi Curăraru c. Moldovei, unde aplicarea repetată a amenzii n-a fost în măsură să impulsioneze administraţia publică locală să execute hotărîrile judecătoreşti. În aceste cauze, reclamanţii au invocat în faţa Curţii presupunerea că amenzile aplicate autorităţilor vizate, în genere, nu au fost plătite. Prin acest fapt, se constată atît reaua-voinţă a autorităţilor, cît şi pasivitatea executorului în executarea hotărîrilor judecătoreşti împotriva autorităţilor publice.

 


Date: 2016-01-05; view: 213


<== previous page | next page ==>
VII. Prezumţia de nevinovăţie | XI. Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti din cauza lipsei fondurilor bugetare
doclecture.net - lectures - 2014-2017 year. Copyright infringement or personal data (0.035 sec.)