Dealurile din Colorado.

Calem părăsi grajdul cu trăsuri şi cai de închiriat şi porni în jos pe stradă. Era duminică dimineaţă şi biserica, situată chiar la celălalt capăt al oraşului, putea să aibă asistenţă mare, judecând după puhoiul de lume care se îndrepta într-acolo. Clopotele bisericii băteau, răsunând puternic. Era poate singurul zgomot în văzduhul calm; Calem se opri locului, nedumerit. Ceva părea că nu-i în ordine, dar încetul cu încetul îşi dădu seama că fiara dispăruse. Nici urmă de ea. Era moartă, la fel de moartă ca şi vremurile care-i dăduseră naştere. Vor mai fi alte oraşe ca Medicine Bend, alte oraşe de graniţă, primitive, dar Calem Ware nu le va mai vedea. Încruntarea îi pierise, avea un pas sprinten când îşi croi drum spre restaurant.

Deodată se trezi cu doctorul Wynn lângă el, zâmbindu-i cu capul ca de pasăre, lăsat pe o parte.

— Cred, Calem, că ştii să-ţi ţii cuvântul. Văd că ţi-ai pus serios în cap s-o ştergi de pe aici. Nu te condamn pentru asta. Şi barem ştii încotro s-o apuci?

— Sigur, doctore. Cam vreo şaizeci de mile mai spre apus, în munţii aceia, se află o vale. Nu prea ştiu dacă locul face multe parale în privinţa bogăţiilor de sub pământ, dar poţi creşte acolo o turmă mică de vite – eu am în proprietatea mea valea aceea de zece ani. Cred că e timpul să mă pun pe treabă.

— După cum spui, sună bine de tot. Şaizeci de mile nu-i aşa departe, le pot face din când în când… şi cred că ai să vii şi tu la oraş după provizii.

— Bineînţeles! Calem se încruntă. Aici s-a sfârşit, doctore. Pentru mine aici s-a sfârşit, mai iute decât mi-aş fi închipuit că ar fi cu putinţă.

— Te gândeşti la Taleen? Doctorul Wynn clătină încet din cap.

— Da. Nu mai aveam nici o şansă. Ştiam asta. Şi ucigându-l pe Dorry… eh, asta a pus capac la toate.

— Nu ştiu, Calem. Femeile sunt curioase uneori, înţeleg anumite lucruri pe care te-ai aşteptat cel mai puţin să le-nţeleagă.

— Poate ai dreptate, doctore, dar nu de data asta. Am trecut pe la hotel azi dimineaţă. Plecase, totul era achitat. Nici un mesaj, nici un bileţel, nimic.

— Zău? Doctorul miji ochii lui înţelepţi. E jale, Calem! Tuşi. Cred că am să te părăsesc. Am luat masa şi mai am puţină treabă la spital. Când am auzit că ai de gând să pleci din oraş, mi-am spus că-i mai bine să trec pe aici. La ieşirea din oraş, opreşte pe la mine. Am ceva să-ţi dau să iei cu tine. Medicamente, bandaje, lucruri de-astea. O să ai nevoie de ele. Atunci ne luăm şi rămas bun.

Calem încuviinţă din cap şi se duse în restaurant. Se simţea gol, vlăguit, dar nu putea mânca. Aprinse un trabuc, plăti nota şi se întoarse la grajd. Trăsura era uşoară şi solidă şi proviziile pe care le adusese de dimineaţă fuseseră încărcate la spate. De abia aştepta să plece, să părăsească Medicine Bend. Se urcă, îndemnă caii şi porni la drum.

I se părea ciudat să treacă în trăsură pe strada pe care de atâtea ori o străbătuse pe jos. Oamenii îi făceau semn cu mâna şi el le răspundea. Dădu cu ochii de Anderson şi lângă el stătea un om înalt, ciolănos, cu o insignă prinsă cu un ac de cămaşa roşie de lână. Anderson îi zâmbi. Calem îi răspunse şi îşi văzu de drum.

Trecu pe lângă biserică, văzu lumea parcând trăsuri, droşte. Pe sub copaci se jucau câţiva copii. Era o privelişte paşnică, pe care n-avea s-o uite. O pecete durabilă a ceea ce izbutise să facă în Medicine Bend. Observă şi cimitirul dincolo de biserică, văzu pământul roşu strâns pe mormintele proaspete şi un fior rece îl trecu pe şira spinării. Harley Baskam; Dingo Brion; Dorry Dean – gras, zâmbăreţ, Dorry inimă de piatră! O altă pecete pe care o lăsa în urmă…

Porni mai iute. Se simţea straniu de singur. Spitalul îi apăru înaintea ochilor; aripa pe jumătate construită, înălţându-se firav, când coti pe drumul numai hârtoape. Doctorul Wynn stătea în portalul neterminat. Un număr de lăzi, unele peste altele, erau în aşteptare. Calem se încruntă. Oare doctorul glumea cu el? Toate lăzile acelea…

Dinapoia doctorului Wynn se afla cineva. O zări pe ea, desluşit; îi zâmbea, cu soarele lucindu-i în părul de un blond argintiu.

— Iată medicamentele pe care le-am pregătit pentru tine, Calem! chicoti doctorul Wynn. Este singurul medicament din lume care te-ar mai putea însănătoşi acum!

Veni apoi spre el şi Calem îi sări în întâmpinare.

— Taleen! Taleen! şopti el.

— Da, Calem. Trebuia să vin la tine. Nimeni nu trăieşte în trecut… şi viitorul trebuie să fie aşa cum ţi-l faci. Acum ştiu, înţeleg acest lucru!

— O, Taleen…

— Nu mai vorbi, Calem. Nu acum. O s-avem vreme, ani şi ani de zile, pentru asta. Ţine-mă strâns lângă tine, doar atât… şi să nu-mi mai dai drumul niciodată.

În depărtare, se auzea dangătul clopotelor de la biserică.

Sfârşit.

Date: 2015-02-16; view: 843