Noi sorţi de izbândă.

Lui Cody Clark îi tremurau în aşa hal mâinile încât nu putea deschise seiful. Îngenunchease dinaintea cutiei din fier negru din biroul său, înjurând de mama focului. Apoi îşi sili mâinile să lucreze încet, pe îndelete. Broasca ţăcăni şi uşile masive se deschiseră. Scoase caseta cu bani, hârtiile şi le aşeză pe birou. Le puse de-a valma într-o valiză neagră. Deodată împietri; duse mâna înăuntrul hainei şi scoase un pistol Derringer cu două ţevi.

Uşa biroului se deschise larg şi Cody înjură.

— Sfinte Dumnezeule, cât pe ce să te împuşc!

Cora Dean închise uşa în urma ei. Faţa-i era chinuită, părea bătrână.

— Cody, ce s-a-ntâmplat? Nu înţeleg…

— N-ai ce să-nţelegi, mormăi el, o şterg de aici… pur şi simplu.

— Cody! Ea stătea în picioare şi-l privea ţintă.

— Jocul s-a isprăvit, gata, s-a dus… Am avut baftă că trăiesc şi-am s-o ţin aşa. Închise valiza cu un pocnet. Chipul lui era urât, brutal. Plec… mă duc singur. Aşa e… aşa a fost totdeauna, numai că tu eşti al naibii de proastă ca să fi priceput.

— Vorbeşti serios? Tremura ca varga. Am auzit… am auzit că şeriful n-ar fi murit… că a ucis câţiva oameni… mi-era teamă…

— Teamă pentru mine? Nu, i-am scăpat şi asta nu prea-ţi face plăcere. Cody îşi păstra cumpătul. Judecă şi tu… nu eşti un copil… tu n-ai pierdut nimic. S-a terminat, gata. M-am gândit o clipă… n-are importanţă ce-am gândit!

Cuvintele lui erau pentru ea ca nişte palme. Se retrăgea, chircindu-se parcă. Încercă să vorbească, dar nu putu articula nici o vorbă. Cody luă valiza, ocoli masa şi merse spre uşă. Se întoarse domol să se uite la ea.

— Asta-i în loc de adio, spuse. Mă bucur că s-a sfârşit – grozav mă bucur. Nu eşti bună de nimic, Cora… Dar Asaph nu ştie asta. Întoarce-te la el, îmbrobodeşte-l mai departe. E singura şansă pe care o mai ai.

Nu se uita la el, nu-l asculta. Ţinea ochii pironiţi pe uşa dindărătul lui şi în ei era spaimă, groază. Cody se întoarse încet şi rămase locului. În uşă stătea Asaph Dean, cu un pistol în mână. Avea o faţă ca de granit întunecat, pe care nici o expresie nu se putea desluşi.

Cody încercă să se uite în altă parte, să se urnească, să facă ceva, dar nu fu în stare. Ar fi vrut să urle, să se slujească de Derringer, dar îi era frică. Atât de frică încât mintea îi îngheţă, iar trupul parcă i se lichefiase, incapabil să facă vreo mişcare coerentă.

O clipă Dean stătu locului, apoi se dădu la o parte.

— Voiam să te ucid, Clark. De-aia am venit. Dar m-am răzgândit. Hai, pleacă… ieşi de-aici. Ai să fugi… dar nu se ştie cât. Celor de teapa ta li se înfundă totdeauna. Într-o lună şi-aşa dai ortu’ popii. Însă n-o să te am eu pe conştiinţă. Ieşi afară!

Cody şovăi o clipă, apoi se năpusti pe uşă afară. Asaph Dean puse arma la o parte. Cora se uita la el.

— Vino-ncoace, Cora.

Avea o voce aspră. Ea nu se mişcă, de aceea veni dânsul spre ea şi o apucă de braţ. Pe perete era o oglindă; o sili să se aşeze în faţa ei.

— Ia uită-te bine, priveşte-te! Eşti bătrână, Cora… nu pricepi acest lucru?

Îşi privi chipul în oglindă. Ridurile, cearcănele de la ochi, firele albe din părul ei ca tăciunele… un fior o trecu prin tot corpul; îşi acoperi faţa cu mâinile. Plângea, încetişor.

O urmări din ochi o clipă, apoi îi luă mâinile de pe chip.

— Amândoi suntem prea bătrâni, Cora, pentru asemenea blestemăţii. Hai să mergem acasă.

Se uită la el. Apoi Cora dădu din cap, încet.

— Bine, Asaph, spuse. Bine.

În întunericul care domnea în Biroul şerifului, Calem Ware trase aer adânc în piept. Arma era şovăielnică, apăsându-l zdravăn în coaste. Putea auzi respiraţia şuierătoare a lui Gregg. Apoi un alt zgomot, surd, apropiat. Calem se lăsă în jos dintr-o săritură – un foc de armă roşu fulgeră în bezna încăperii. Mirosul fumului de pulbere neagră; Gregg Dean înăbuşindu-se – strangulat, parcă. Pe urmă un corp lovi duşumeaua, zvârcolindu-se puţin, apoi se potoli.

Se auzi din nou zgomot. Paşi uşori, repezi. Un chibrit scapără şi Charley Drew îi zâmbi lui Calem. Ţinea în mână un revolver de buzunar cu ţeavă scurtă, Colt. Se duse şi aprinse lampa, apoi se uită mirat la Gregg doborât la pământ.

— Nu-i rău, pe întuneric, spuse. Cele două gloanţe îl loviseră în piept, sus. Gregg Dean murise. Ciudat, am avut eu o presimţire că o să fiu chit cu tine înainte de a pleca din oraşul ăsta.

Calem se ridică în picioare. Tremura din tot corpul. Charley Drew zâmbi, vârî arma înăuntrul hainei.

— Am căpătat automatul ăsta noaptea trecută. Credeam c-o să-mi iau tălpăşiţa în noaptea asta. Am avut eu presimţiri că degeaba te scoate doctorul Wynn din bătaia armelor lui Baskam. Totul a mers strună, Calem. Se opri, apoi clătină din cap. Dar acum e timpul să mă cărăbănesc. Asaph Dean nu-şi dă seama ce serviciu i-am făcut că l-am scăpat de Gregg înainte ca el să fi pricinuit cine ştie ce năpastă şi eu nu prea mă-mpac cu cravate din funie.

Calem dădu încet din cap.

— S-au încheiat toate socotelile. Toate în afară de Cody Clark. A şters-o.

— Aha! Charley Drew miji ochii. Totdeauna am dorit să fac o partidă cu viţelul ăsta. Poate… quien sabe[4]. Se duse spre uşă. Acolo se opri. Ciudat lucru, dar aveam o presimţire că tu ai să câştigi, Calem. Cody ţi-a spus că sorţii de izbândă se micşorează… dar norocul la joc face feste… se schimbă pe nepusă masa. Chiar şi acum aş spune că sorţii tăi ca să trăieşti până la nouăzeci de ani au crescut mie în sută. La revedere, Calem… cred că suntem chit.

— Suntem chit, Charley.

Dădu mâna cu celălalt, i-o strânse tare, sigur. Apoi Charley Drew plecă, închizând uşa după el.

Calem se uită în jos la Gregg Dean şi se încruntă. Cineva ciocăni în uşă – o deschise. Era Anderson; clipi în lumina lămpii.

— Am auzit împuşcături, şerifule şi m-am gândit că ar fi mai bine să vin încoace. Văzu corpul lui Gregg şi fluieră. Acum cred că s-a-nvăţat minte.

Calem dădu domol din cap.

— Aşa e, ai dreptate. Şovăi. De acum încolo un poliţist cu baston poate merge noaptea prin Medicine Bend… şi cred că ar fi mai bine să te gândeşti să angajezi unul de mâine. Eu plec. Duse mâna înăuntrul hainei, desprinse insigna ieftină, suflată cu argint. O azvârli pe birou, lângă armele lui. N-am s-o mai port niciodată. Poţi fi sigur de asta. Chiar acum mă duc sus şi mă încui într-o celulă să dorm o sută de ani.

Date: 2015-02-16; view: 777