IV. Ingerinţele poliţiei în dreptul la respectarea domiciliului

În cauza Guţu c. Moldovei, cu referire la argumentele Guvernului privind dreptul poliţiştilor de a intra în domiciliu în baza Legii cu privire la poliţie, Curtea a constatat anumite probleme. Expresia „prevăzută de lege” nu presupune doar corespunderea cu legislaţia naţională, dar, de asemenea, se referă la calitatea acestei legislaţii. Legislaţia trebuie să indice cu claritate rezonabilă scopul şi modalităţile de exercitare a discreţiei relevante acordate autorităţilor publice. Argumentele Guvernului referitor la Legea cu privire la poliţie nu sunt relevante acestei cauze, iar o interpretare extensivă a prevederii legii menţionate sunt contrare art. 29 din Constituţie.

***

Problema corespunderii unor prevederi ale Legii cu privire la poliţie cu prevederile Codului de procedură penală a constituit obiectul unor polemici în cercurile de jurişti. Potrivit art. 2 alin. (4) C.pr.pen., „normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia includerii lor în prezentul cod”. Norma dată din cod a determinat Guvernul de a adresa Curţii Constituţionale o sesizare privind constituţionalitatea acesteia. Prin Hotărîrea din 22.01.2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 25-27/1, 2008), Curtea Constituţională a respins solicitarea Guvernului, recunoscînd u-le constituţionale prevederile art.2 alin.(1) şi (4) C.pr.pen.

Legea cu privire la poliţie enumeră atribuţiile poliţiei în art. 12. pct. 17), stipulînd că poliţia are atribuţia de a controla respectarea de către cetăţeni şi persoanele oficiale a regimului de paşapoarte, avînd pentru acest scop dreptul de intrare în locuinţele cetăţenilor de la ora 6.00 pînă la 22.00. Art. 13 (Drepturile poliţiei) pct. 19) stabileşte că poliţia are dreptul să intre în orice timp al zilei în locuinţe şi în alte încăperi ale cetăţenilor, pe loturile de pămînt ce le aparţin, pe teritoriul şi în localul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi să le cerceteze în scopul curmării infracţiunilor sau contravenţiilor, urmăririi persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor sau contravenţiilor, persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală şi de judecată, se sustrag de la executarea pedepsei penale, de la arestul administrativ, de la tratamentul obligatoriu de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie, sau dacă în baza unor date suficiente se poate presupune că în aceste localuri a fost comisă sau se comite vreo infracţiune, precum şi în caz de calamităţi naturale şi în alte împrejurări externe care pun în pericol securitatea publică şi securitatea personală a cetăţenilor. Despre toate cazurile în care colaboratorii de poliţie sunt impuşi de circumstanţe să pătrundă în locuinţe şi în alte încăperi ce aparţin cetăţenilor judecătorul de instrucţie este înştiinţat în timp de 24 ore.

Potrivit pct. 21 art. 13, poliţia are dreptul să efectueze controlul mijloacelor de transport la înfăptuirea, în conformitate cu hotărîrea şefului organului de poliţie, a operaţiunilor pentru reţinerea persoanelor care au săvîrşit infracţiuni sau au evadat de sub strajă, pe sectoarele de teren unde se presupune că ele îşi vor face apariţia...

În multe cazuri, normele menţionate sunt aplicate de poliţie atunci cînd este necesară o motivare a ingerinţei. În acelaşi timp, Codul de procedură penală stabileşte rigori clare privind limitarea posibilităţilor autorităţilor la imixtiunea în dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Art. 12 C.pr.pen. garantează acest drept, stabilind că percheziţiile, cercetările domiciliului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală al domiciliu, pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar. Art. 118 alin. (2) C.pr.pen. stabileşte că cercetarea la faţa locului la domiciliu fără permisiunea persoanei căreia i se limitează dreptul prevăzut în art. 12 CPP se efectuează cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. Rigori similare sunt stabilite şi referitor la percheziţie (art. 125 alin. (3) CPP).

Totuşi, e necesar de remarcat faptul că, în 2007, prin Legea nr. 256-XVI din 29.11.2007, a fost modificat art. 273 alin. (2) C.pr.pen. Potrivit textului iniţial al art. 273 alin. (2), organele de constatare (care sunt organe cu funcţii de control) aveau dreptul, în condiţiile prevăzute de cod, să reţină făptuitorul, să ridice corpurile, obiectele, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acţiuni, dacă legea prevede aceasta.

În varianta actuală a art. 273 alin. (2), organele de constatare au dreptul să reţină făptuitorul, să ridice corpurile delicte, să solicite informaţiile şi documentele necesare pentru constatarea infracţiunii, să citeze persoanele şi să obţină de la ele declaraţii, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acţiuni care nu suferă amînare.

După cum se observă din textul citat mai sus, organele de poliţie actualmente dispun de atribuţii caracteristice organelor de urmărire, avînd dreptul de a efectua acţiuni procesuale (inclusiv percheziţie, audiere etc.), chiar înainte de pornirea procesului penal. Mai mult, potrivit art. 279 C.pr.pen., organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia cercetării la faţa locului şi percheziţiei corporale sau ridicării. Deci, se creează situaţia cînd poliţia dispune de atribuţii mai largi ca însuşi organul de urmărire penală. În asemenea condiţii, apare pericolul de abuz de drept din partea organelor de poliţie. De fapt, din interviurile efectuate în rîndurile avocaţilor, se constată că asemenea cazuri sunt frecvente.

Date: 2016-01-05; view: 715