Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






VI. Echitatea procedurilor penale în instanţa de recurs

În cauza Popovici c. Moldovei, Curtea a reiterat că modul de aplicare a art. 6 al Convenţiei în cadrul proceselor în faţa curţilor de apel depinde de trăsăturile particulare ale procedurilor în cauză; trebuie de ţinut cont de totalitatea procedurilor din dreptul intern şi de rolul curţii de apel în această privinţă. Pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a art. 6, trebuie efectuată o examinare a rolului Curţii Supreme de Justiţie şi a naturii chestiunilor pe care a fost împuternicită să le examineze. Curtea Supremă de Justiţie, ca instanţă de recurs, poate adopta o nouă hotărîre asupra fondului, după cum a şi procedat. După casarea sentinţei de achitare, adoptată de prima instanţă, Curtea Supremă de Justiţie a constatat acuzaţiile penale împotriva reclamantului, găsindu-l vinovat aproape în toate capetele de acuzare şi condamnîndu-l pe viaţă, fără a examina anumite probe prezentate personal, într-o şedinţă publică, în scopul asigurării procedurii bazate pe principiul contradictorialităţii. Curtea a considerat că soluţionarea justă a chestiunilor de către Curtea Supremă la condamnarea reclamantului nu putea avea loc fără aprecierea probelor prezentate de reclamant personal şi de unii dintre martori.

 

 

***

Pentru a clarifica unele împrejurări, este necesar, în primul rînd, a ne determina asupra naturii juridice a recursului penal drept remediu procesual. Misiunea recursului este de a supune cauza unei examinări sub toate aspectele a chestiunilor de drept. În aceste condiţii, recursul este o cale de atac de anulare. Din această cauză, instanţele de recurs, în unele sisteme, poartă denumirea de curţi de casaţie. Din aceste motive, în instanţele de recurs există şi unele instituţii, absente în cele de apel, cum ar fi admisibilitatea în principiu a recursului. Deci, fiind o cale de atac de anulare şi nu de reformare, instanţa examinînd doar chestiunile de drept şi nu de fapt, recursul ar trebui să aibă misiunea fie de respingere a cererii de recurs, fie de anulare a hotărîrii atacate şi transmitere a cauzei spre rejudecare în instanţă de apel. Îndeosebi, această situaţie se acutizează atunci cînd, în urma recursului, persoanei i se modifică pedeapsa în sensul agravării ei, fără a-i mai fi oferită posibilitatea de a solicita examinarea cauzei. Chiar în actuala reglementare, este dificil de a constata (art. 435 alin. (1) lit. c) C.pr.pen.) în care cazuri instanţa de recurs rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărîre sau dispune rejudecarea de către instanţa de apel. Pe lîngă faptul că înseşi două hotărîri ale instanţelor judecătoreşti, prin una persoana fiind achitată, iar prin alta – condamnată pe viaţă, ridică semne de întrebare privind libertatea de extindere a intimei convingeri a judecătorului, mai există şi o altă problemă. Apare întrebarea în ce măsură judecătorii de la curtea de apel sau de la Curtea Supremă de Justiţie au fost fie independenţi, fie competenţi. În urma analizei practicii altor ţări, nu s-au constatat asemenea cazuri de dezacord între hotărîrile a două instanţe naţionale.



Mai există o situaţie care poate afecta securitatea raporturilor juridice. Potrivit art. 436 alin. (4) C.pr.pen, la rejudecare, după examinarea cauzei în recurs, procurorul în instanţa de apel poate formula o nouă învinuire mai gravă potrivit art. 326 C.pr.pen. Art. 326, la rîndul său, acordă procurorului dreptul discreţional de a modifica învinuirea în instanţa de fond în sensul agravării ei, bazîndu-se pe materialele cauzei. Deci, se poate crea situaţia cînd, după examinarea cauzei în 3 grade de jurisdicţie (fond, apel şi recurs) şi constatarea prin hotărîri judecătoreşti a unei situaţii de fapt şi de drept, procurorul schimbă acuzarea printr-o hotărîre a sa şi în urma acestui fapt se declanşează un nou proces. Legislaţia procesuală penală nu limitează numărul de modificări ale acuzării şi, teoretic, ale învinuirii, după parcurgerea cauzei penale prin 3 instanţe, astfel fiind posibil ca acesta să fie nelimitat. Nu este exclus ca, în viitor, această situaţie să fie obiect de examinare a unei reclamaţii împotriva Moldovei la Curtea Europeană.

 

 


Date: 2016-01-05; view: 656


<== previous page | next page ==>
V. Recurs în anulare | VII. Prezumţia de nevinovăţie
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.007 sec.)