Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






V. Recurs în anulare

În cauza Bujniţă c. Moldovei, Curtea a reiterat că dreptul la un proces echitabil enunţă preeminenţa supremaţiei dreptului. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Competenţa de revizuire a instanţelor supreme trebuie exercitată pentru a rectifica erorile de drept şi greşelile justiţiei, şi nu pentru a efectua o reexaminare a cauzei. În cauza dată, temeiurile pentru redeschiderea procesului nu au fost bazate nici pe fapte noi, nici pe serioase erori de procedură, ci pe dezacordul prim-adjunctului Procurorului General cu aprecierea faptelor şi calificările acţiunilor reclamantului de către instanţele ierarhic inferioare. Curtea a considerat că autorităţile statului au omis să garanteze un echilibru just între interesele reclamantului şi necesitatea de a asigura eficienţa justiţiei.

 

***

Circumstanţele constatate de Curte în cauza Bujniţă c. Moldovei au ţinut de anul 2002. În 2003 a fost adoptat un nou Cod de procedură penală, potrivit căruia (art. 452-457) recursul în anulare poate fi declarat pentru anumite temeiuri (art. 453). Cu toate că în norma menţionată se face o diferenţiere a cazurilor de declarare a recursului: alin. (1) art. 453 – cu privire la situaţia părţilor din proces şi alin. (2) art. 453 - numai în favoarea condamnatului, în cazul alin. (1) nu se poate distinge vreo situaţie cînd recursul în anulare poate fi declarat în defavoarea condamnatului.

Deci, actualmente, după condamnarea definitivă şi irevocabilă, procesul poate fi reluat de facto în defavoarea în procedura de revizuire.

Există anumite îngrijorări ce ţin de reluarea procesului în cazul încetării lui pînă la judecarea cauzei. Cu toate că problema ţine de art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, este necesar a ne pronunţa asupra celor ce urmează, acestea avînd ca obiect securitatea rapoartelor juridice. Art. 22 C.pr.pen. stabileşte dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori, stabilind că nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanţa de judecată de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Norma menţionată interzice punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor în care au fost descoperite fapte noi sau un viciu fundamental care a afectat hotărîrea. Art. 287 C.pr.pen stabileşte ca o condiţie de reluare a urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire penală faptul „că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire”. Norma dată, prin însăşi formularea sa, trezeşte semne de întrebare privind respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii. Mai mult, se creează sentimentul deschiderii unei marje exagerate de subiectivism cu care este înzestrat procurorul ierarhic superior, care are competenţa de a relua urmărirea penală. Nu sunt excluse, în opinia noastră, eventuale condamnări la CEDO dacă în ordonanţa de reluare a urmăririi penale nu vor fi expuse clar motive întemeiate în conformitate cu prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.



 


Date: 2016-01-05; view: 721


<== previous page | next page ==>
III. Termene rezonabile | VI. Echitatea procedurilor penale în instanţa de recurs
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.007 sec.)