IV. Detenţia în spitalul de psihiatrie

În cauza David c. Moldovei, Curtea a reiterat faptul că o persoană, care a fost iniţial de acord cu internarea într-o instituţie, nu este împiedicată să se bazeze pe art. 5 din Convenţia Europeană dacă ea doreşte să plece. În consecinţă, a considerat că detenţia continuă a reclamantului din momentul în care el şi-a exprimat intenţia de a părăsi spitalul a constituit o „privare de libertate” în sensul art. 5 par. 1 din Convenţie. De asemenea, Curtea a subliniat că un individ nu poate fi considerat ca fiind cu tulburări mintale în sensul art. 5 par. 1 din Convenţie şi privat de libertate decît dacă sunt întrunite următoarele 3 condiţii minime: este demonstrat faptul că persoana suferă de afecţiuni mintale; tulburarea mintală este de un aşa grad încît să justifice detenţia obligatorie şi validitatea continuării detenţiei depinde de persistenţa unei asemenea tulburări. În speţă, încheierea judecătorească din 14 martie 2004, prin care reclamantul a fost plasat în instituţia respectivă pentru a i se efectua o expertiză psihiatrică, avea ca scop stabilirea discernămîntului reclamantului pentru a pleda în procesul civil pe care l-a iniţiat împotriva statului şi nu protejarea acestuia sau a altor persoane. Reclamantul nu putea fi deţinut contrar voinţei sale din momentul ce niciuna din cele trei condiţii (obligatorie fiind întrunirea consecutivă a tuturor trei) nu a fost întrunită.

***

În Republica Moldova există anumite reglementări în domeniul asistenţei psihiatrice. Legea privind sănătatea mentală nr. 1402-XIII din 16.12.97 (denumirea în redacţia Legii nr. 35-XVI din 28.02.2008) stabileşte condiţiile acordării asistenţei psihiatrice, sociale şi juridice cetăţenilor (art. 1¹). Asistenţa psihiatrică se acordă la solicitarea benevolă a persoanei sau cu consimţămîntul ei (art.4), cu anumite excepţii. Potrivit art.11 alin.(4) din legea menţionată, tratamentul poate fi efectuat fără liberul consimţămînt al persoanei suferinde de tulburări psihice sau al reprezentantului ei legal numai în cazul aplicării unor măsuri medicale coercitive, în conformitate cu prevederile Codului penal, precum şi în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt în conformitate cu art.28 din aceeaşi lege. Potrivit art.28 al legii, ca temei pentru spitalizare fără liberul consimţămînt serveşte necesitatea examinării sau tratării persoanei numai în condiţii de staţionar, daca tulburarea psihică este gravă şi condiţionează pericolul social direct sau prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică.

Potrivit art.12 din legea enunţată, persoana suferindă de o tulburare psihică are dreptul să refuze tratamentul propus sau să-l întrerupă, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.11 alin.(4). Potrivit art.14, expertiza psihiatrică legală se efectuează în temeiul şi în modul prevăzute de lege. Potrivit art.22, examenul psihiatric se efectuează la cererea sau cu consimţămîntul persoanei..., cu excepţia cazurilor cînd acţiunile lui condiţionează pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur ori prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică. Potrivit art.39 alin.(2), formele de ieşire ale pacientului spitalizat cu liberul lui consimţămînt se fac în baza cererii lui personale. Excepţie fac cazurile cînd, după spitalizare, persoana a început să prezinte un pericol social (art.28). În asemenea cazuri, se înaintează o cerere instanţei, în a cărei rază de activitate se află spitalul de psihiatrie. Este de remarcat că prevederile menţionate mai sus au fost introduse în lege abia la 04.04.2008, adică după cazul David.

Date: 2016-01-05; view: 713