VI. Investigaţii în caz de maltratare

În cauza Corsacov c. Moldovei, Curtea a reamintit că, atunci cînd o persoană face afirmaţii credibile în susţinerea faptului că a fost supusă unor tratamente contrare art. 3 al Convenţiei, se impune efectuarea unor investigaţii oficiale efective, în caz contrar interzicerea torturii, a tratamentelor inumane ori degradante ar fi ineficientă şi ar permite abuzuri. În cauza dată, Curtea a reţinut că investigaţia a durat mai mult de 3 ani, perioadă în care a fost încetată şi redeschisă de cel puţin 12 ori. Toate ordonanţele, prin care au fost respinse plîngerile, au avut aceeaşi concluzie – singura cauză a leziunilor corporale a fost lovirea cu capul de pămînt atunci cînd a fost trîntit jos de poliţişti pentru a fi deposedat de cuţit. De asemenea, s-a menţionat că poliţiştii au fost în drept să utilizeze forţa, deoarece reclamantul prezenta pericol pentru ei. Autorităţile nu au oferit nici o explicaţie cu privire la discrepanţa dintre concluziile raportului de expertiză, în care s-a indicat despre leziunile corporale, şi versiunea înaintată de poliţiştii A.Tulbu şi V.Dubceac. În cadrul investigaţiei nu s-a încercat să se ofere o explicaţie logică a cauzei apariţiei vînătăilor de pe tălpi. Autorităţile nu au reacţionat la declaraţia reclamantului privind ameninţările cu împuşcarea în cap.

În cauza Boicenco c. Moldovei, Curtea a reiterat că, pentru a efectua o investigaţie eficientă este necesar ca persoanele competente de a o realiza să fie independente de persoanele implicate în evenimentele supuse investigării. Curtea a subliniat că independenţa procurorului care a condus urmărirea penală, dl Catană, este îndoielnică. Ea a remarcat că acest procuror este cel care, iniţial, i-a înaintat oficial reclamantului învinuirea şi a solicitat Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău aplicarea faţă de reclamant a arestului preventiv, precum şi prelungirea ulterioară a termenului de arest. Procurorul nu a întreprins nici o măsură în vederea desfăşurării investigaţiei în urma primirii plîngerii de la avocatul reclamantului. Nimic nu indică faptul că de către procuror a fost examinată fişa medicală a reclamantului sau că el a observat diagnosticul de traumatism. Nu există nici un indiciu că a fost interogat vreun medic în legătură cu starea sănătăţii reclamantului. Singurele măsuri de investigaţie întreprinse de procuror au fost acele două încercări, fără succes, de a discuta cu reclamantul, înainte de a fi depusă plîngerea reclamantului cu privire la maltratare, reclamantul fiind în stare de stupoare. Curtea a considerat deosebit de frapantă concluzia procurorului conform căreia maltratarea reclamantului ar fi fost, în orice caz, justificată, deoarece s-a prezumat faptul că el ar fi vrut să folosească pistolul în timpul arestării sale.

În cauza Pruneanu c. Moldovei, Curtea a reamintit că, atunci cînd o persoană face afirmaţii credibile în susţinerea faptului că a fost supusă unor tratamente contrare art. 3 al Convenţiei, se impune efectuarea unor investigaţii oficiale. Investigarea acuzaţiilor grave de maltratare trebuie să fie completă, autorităţile nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate la încetarea investigaţiei sau la luarea deciziilor. Analizînd cazul de maltratare, Curtea a afirmat că nu este convinsă că acest caz nu a avut loc, pornind de la faptul că nu s-a adus o explicaţie plauzibilă cu privire la modul cum au fost cauzate leziunile corporale. Nu au existat martori independenţi, care să fi putut confirma că reclamantul a sărit din maşina în care era transportat. Constatările au fost bazate pe declaraţiile poliţiştilor acuzaţi de maltratare. Procurorii nu numai că au acceptat fără rezerve declaraţiile acestora, dar, se pare, că nici nu au luat în consideraţie contradicţiile din declaraţiile lor. Nu au fost interogate toate persoanele din maşină, inclusiv reclamantul. Nu a fost luată în consideraţie natura leziunilor reclamantului care par a fi incompatibile cu o săritură din maşină.

În cauza Colibaba c. Moldovei, Curtea a constatat o serie de deficienţe în ancheta autorităţilor naţionale. În primul rînd, cererea adresată procurorului la 2 mai 2006 privind efectuarea unei examinări medicale independente în prezenţa rudelor sale a fost respinsă fără motive plauzibile. În al doilea rînd, instanţa judecătorească care a examinat plîngerea împotriva rezoluţiei procurorului a neglijat susţinerile reclamantului precum că nu i s-a permis să fie supus unui examen medical independent. Instanţa nu a atras atenţia la faptul că la 16 mai 2006 reclamantul a fost examinat de medici independenţi, care au constatat prezenţa semnelor de rele tratamente pe corpul acestuia. Procuratura a refuzat ulterior să soluţioneze cererea reclamantului privind examinarea cauzei prin prisma documentului eliberat de centrul „Memoria”.

În cauza Stepuleac c. Moldovei, reclamantul s-a plîns de intimidare în Procuratura Generală, însă nu a primit nici un răspuns. Guvernul nu a prezentat nici o probă care ar atesta efectuarea investigaţiei cu privire la plîngerile reclamantului sau că a fost făcută vreo încercare pentru a obţine mai multe informaţii de la reclamant. Curtea a remarcat că reclamantul nu a solicitat detenţia solitară, dar, de fapt, s-a plîns de aceasta, şi nu există o încheiere judecătorească privind plasarea lui în detenţie solitară.

***

Investigarea infracţiunilor de tortură nu a format obiectul preocupărilor criminalisticii naţionale. Cu toate că în Codul Penal vechi există noţiunea de tortură (normă abrogată ulterior) cauze penale în Republica Moldova nu au fost. În cazul comiterii unor infracţiuni ce au ca obiect maltratarea, persoanele vinovate erau trase la răspundere penală pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 328 Cod penal), fie pentru alte infracţiuni, în funcţie de circumstanţe.

La 30.06.2005, prin Legea nr. 139-XVI, a fost introdusă în Codul penal norma potrivit căreia tortura este pasibilă de răspundere penală. Cauzele Corsacov şi Boicenco c. Moldovei în acel moment erau pe rol la Curtea Europeană. Potrivit art. 309¹ Cod penal (CP) aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar în cazul constatării unor calificative – 3-8 ani (alin. (2) şi 10-15 ani (alin. 3)).

De remarcat că atît în curriculele facultăţilor de drept, cît şi în curricula Institutului Naţional de Justiţie la disciplina criminalistică lipsesc indici privind metodica investigării infracţiunilor de tortură. Metodica investigării torturii nu este prevăzută în manualele de criminalistică puse la dispoziţia studenţilor de la facultăţile de drept. Totuşi în Procuratura Generală sunt elaborări metodice privind investigarea cazurilor de tortură.

Legislatorul moldovean a modificat Codul de procedură penală prin Legea nr. 235-XVI din 08.11.2007, stabilind în art. 10 că sarcina probaţiunii neaplicării torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane ori degradante îi revine autorităţii în a cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul sau consimţămîntul său tacit. De asemenea, a fost modificat art. 274 c.pr.pen, care obligă organul de a porni urmărirea penală în cazul în care există o „bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune”, spre deosebire de „elementele infracţiunii” în varianta precedentă. Se stipulează şi obligaţia autorităţilor de a informa persoana care a înaintat sesizarea. În urma modificărilor legislative menţionate, s-a intensificat reacţia procuraturii faţă de cazurile de tortură. În cadrul Procuraturii Generale, au fost elaborate indicaţii privind metodica cercetării infracţiunilor de tortură, pusă la dispoziţia procurorilor care investighează cazurile de tortură. S-a majorat numărul de dosare intentate atît pentru comiterea excesului de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 328 CP), cît şi pentru comiterea infracţiunii de tortură (art. 309/1 CP). Datele statistice de mai jos reflectă realitatea privind problema abordată.

În 2005, au fost înregistrate 1276 de sesizări parvenite în adresa procuraturii privind abuzurile de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, în 2006 – 1593, în 2007 – 1532, în primele 6 luni ale a.2008 – 634. În 2007, au parvenit 282 de sesizări privind comiterea actelor de tortură, în primele 6 luni ale a.2008 – 145.

A fost dispusă neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 309/1 CP: în 2007 – 180, în primele 6 luni ale a. 2008 – 117.

Au fost pornite cauze penale: în 2005 – 9, în 2006 – 50, în 2007 – 44, în primele 6 luni ale a. 2008 – 18.

Au fost trimise în instanţă cauze (art. 309/1 CP): în 2005 – 3, în 2006 – 24, în 2007 – 21, în primele 6 luni ale a. 2008 – 7.

Au fost condamnate persoane în baza art. 309/1 CP: în 2005 – 1, în 2006 – 13, în 2007 – 26, în primele 6 luni ale a. 2008 – 14.

În ce priveşte independenţa procurorilor la investigarea cazurilor de maltratare, se cere de menţionat că şi aceasta ridică semne de întrebare, îndeosebi la examinarea cazurilor de rele tratamente atunci cînd este implicat Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (cauza Boicenco c. Moldovei). Biroul procurorului se află în incinta CCCEC. Acesta este doar un exemplu cînd poate fi pusă întrebarea în ce măsură procurorul este independent la investigarea cazurilor de maltratare.

VII. Alimentarea silită

În cauza Ciorap c. Moldovei, Curtea a reconfirmat faptul că alimentarea silită a unei persoane implică elemente degradante care, în anumite circumstanţe, pot fi declarate interzise de art. 3 al Convenţiei. Totuşi, o măsură care constituie o necesitate terapeutică din punct de vedere al principiilor generale ale medicinii nu poate, în principiu, fi considerată ca inumană şi degradantă. Urmează însă să fie în mod convingător dovedite necesitatea medicală şi faptul că garanţiile procedurale pentru decizia de alimentare silită au fost respectate. Reclamantul în cauza dată a fost sancţionat pentru că a declarat greva foamei, aceasta fiind considerată o încălcare a regulamentului. Aceeaşi apreciere a fost dată şi de instanţele moldoveneşti. S-a concluzionat că alimentarea silită nu a avut scopul protejării vieţii reclamantului, ci mai degrabă descurajarea acestuia pentru a fi stopat protestul. Guvernul nu a prezentat nici o probă privind testarea medicală în baza căreia medicul a decis alimentarea silită. De fiecare dată, în timpul grevei foamei, medicul aprecia starea sănătăţii ca „relativ satisfăcătoare sau, chiar, satisfăcătoare”. S-a constatat de către Curte că modul în care a fost efectuată alimentarea a fost excesiv de dureros şi umilitor.

***

Problema alimentării silite depăşeşte cadrul legislativ, căpătînd conotaţii morale, etice, religioase.

În perioada descrisă în speţă, alimentarea silită se efectua în baza Legii cu privire la arestarea preventivă din 27.06.97, unele prevederi ale căreia cu greu puteau fi considerate că respectă principiul clarităţii legii. Art. 33 al legii menţionate, citat de Curte în hotărîre, stabilea că persoana care refuză să se alimenteze este alimentată silit de către lucrătorul medical în prezenţa a cel puţin doi controlori sau alţi reprezentanţi ai administraţiei locului de arest preventiv. În caz de necesitate, acestei persoane i se aplică cătuşele, iar controlorii o ţin în poziţia cuvenită.

F) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în

Date: 2016-01-05; view: 850