Icirc;NSPĂIMÂNTĂTOAREA BOCCEA

Ieşind din hăţişuri, bătrânul vânător nu se grăbi să apuce pe urmele căpitanului. Citeai pe chipul lui nerăbdare şi nelinişte. Înaintând cu grijă, ajunse în sfârşit la locul întâlnirii dintre căpitan şi călăreţul fără cap.

— Ticălosul, va să zică tot a izbutit să-l găsească! Mormăi Zeb Stump, cercetând urmele. Asta însă nu înseamnă că l-a şi prins… Hm, de ce m-oi fi oprit în loc ca un prost? Am timp de pierdut?! Dacă ticălosul de Callhown a pus mâna pe ce-i trebuie, atunci s-a zis, am scrântit-o! Trebuie să mă grăbesc! Haide, bătrânico! Încearcă să prinzi din urmă mustangul cenuşiu, care a trecut pe-aici acum o jumătate de ceas. Arată-i că alergi şi tu la fel de iute. Haide, la drum!

Bătrânul vânător îşi îmboldi iapă cu singurul pinten pe care îl avea şi ea se hărnici la galop. Deocamdată nu era nevoie să gonească prea tare, întrucât Zeb Stump privea cercetător atât în jurul său cât şi înainte.

„După cum porneşte urma, ghiceşti lesne unde duce – cugetă el. Toate drumurile duc acolo. Pe drumul ăsta a mers şi nefericitul căruia nu i-a mai fost dat să se întoarcă. Ei, ce să-i faci! Dacă nu-s în stare să-i redau viaţa, cel puţin să plătesc aşa cum se cuvine ticălosului care i-a luat-o. Uite-l! Uite-l şi pe călăreţul fără cap! Iosafat! Aleargă nebuneşte! Da, jur că mustangul cenuşiu o să-l ajungă pe murg. Mda, nu vin încoace, aşa că n-am de ce să m-ascund. Stai liniştită, bătrânico! Să zăbovesc un pic locului, altfel mă vede. N-ai teamă, bătrânico! Ăla, e prea prins în jocul lui şi nu se uită înapoi… Aşa… Uite, a apucat-o drept pe drum. La asta nu m-am aşteptat. Haide, bătrânico!”.

Fără să scape drumul din ochi, Zeb Stump se apropie de hăţişuri. Împuşcătura nu-l miră prea mult, dimpotrivă, din clipa când observase urmărirea, se aştepta mereu să o audă. Rămase uimit abia când îl văzu pe Callhown, îngrozit, gonind înapoi.

— La naiba! bombăni Zeb. Mare ciudăţenie! E ceva la mijloc! Ha-ha-ha! Fuge de parcă se ţine dracul după el! S-or fi schimbat rolurile, mai ştii şi-acum îl urmăreşte călăreţul fără cap pe căpitan! Da, chiar aşa. Aş da şi un dolar să văd o asemenea privelişte. Ha-ha-ha!

Vânătorul descălecă şi se piti cu iapa în desiş. Nu ţinea să fie văzut de călăreţul care căuta scăparea în fugă.

Callhown gonea ca un bezmetic şi nu l-ar fi văzut nici dacă i-ar fi stat în cale.

— Iosafat! izbucni vânătorul, observând mutra sluţită de groază a căpitanului. Necuratul a intrat în el, dacă nu cumva îl urmăreşte. N-am pomenit de când sunt o asemenea mutră. De pe acum mi-e milă de femeia care o să-l ia de bărbat. Biata miss Pointdexter! Nădăjduiesc, să scape de un bandit ca el… Ce-o fi? Nu văd pe nimeni venind şi el fuge mâncând pământul. Unde s-o fi ducând? Să-l urmăresc. A, se-ntoarce acasă! exclamă Zeb, ieşind din hăţişuri, pricepând că fugarul se îndrepta spre Casa del Corvo. Da, bineînţeles, se-ntoarce acasă! Nu, bătrânico! Hotărî el când pierdu mustangul cenuşiu din ochii. Nu ne lăsăm. Hai să aflăm ce-a fost cu împuşcătura de-adineauri.

Peste puţin timp, descălecă şi ridică ceva din iarbă. Şi cel mai crud om de pe lume s-ar fi cutremurat. Bătrânul vânător rămase însă liniştit. Ridică cu grijă capul celui ucis şi recunoscu trăsăturile dragi ale tânărului dispărut. Chipul scofâlcit era schimonosit de chinurile morţii şi mânjit de sânge.

Încercă să scoată pălăria de pe cap, dar nu izbuti; capul era atât de umflat, încât panglica pălăriei stătea gata să plesnească.

— Dumnezeule! Dumnezeule! îngână vânătorul. Ce dar cumplit pentru un părinte! N-ar trebui să-l iau. Mai bine l-aş îngropa aici şi n-aş spune nimănui o vorbă. Nu, nu se poate: o să fie nevoie de el la judecată, ca martor.

Desfăcând pătura lui cea veche, bătrânul înfăşură capul în ea, agăţă înspăimântătoarea boccea la oblâncul şeii, încălecă şi porni spre settlement.

CAPITOLUL LXXXIII

Date: 2015-12-24; view: 563