III.5. Superioritatea Arhieriei Mântuitorului Iisus Hristos faţă de cea a Vechiului Testament

Primul arhiereu al Vechiului Testament a fost Aaron, fratele lui Moise. După ce Israel a ieşit din Egipt şi a primit tablele Legii, potrivit poruncii lui Dumnezeu, prin Moise, s-a instituit preoţia din tribul lui Levi, din care făcea parte şi Moise şi fratele său Aaron. Acesta a fost desemnat ca arhiereu, iar pe toţi ceilalţi membri de parte bărbătească ai tribului i-a numit preoţi şi leviţi la Cortul Mărturiei.[144] Activitatea preoţească se va perpetua şi după ce poporul va intra în Pământul făgăduinţei, ca şi după ce la Ierusalim se va zidi de către Solomon Templul, unde preoţii aduceau zilnic jertfele de animale. Arhiereul, cum spuneam, aducea o singură jertfa pe an, anume la Ziua Împăcării, când el însuşi alegea un animal tânăr, fără de prihană şi cu sângele lui intra în Sfânta Sfintelor de dincolo de catapeteasmă. Acolo, cu sângele acelui animal, stropea Chivotul Mărturiei, în care se aflau tablele legii, o năstrapă, adică o pânză confecţionată din fire de aur, în care se afla o parte din mâna din pustie, precum şi toiagul lui Aaron care înfrunzise, ca să dovedească legitimitatea arhieriei lui, dorită de Dumnezeu, aşa cum va preciza şi textul Epistolei noastre. Însă jertfele de animale erau doar semnul văzut al faptului că poporul era plin de păcate. De aceea, acestea nu aveau putere ispăşitoare[145].

A trebuit să vină un Arhiereu, Care după înfăţişare exterioară să fie om, dar după putere expiatorie să fie Dumnezeu. Arhiereul din Vechiul Testament era un simplu om, care aducea jertfă atât pentru popor, cât şi pentru sine. “Când a venit plinirea vremii” ca oamenii să se împace cu Dumnezeu, căci numai curaţi pot să se apropie de cel fără de păcat, trebuia ca păcatele celor ce vor să se mântuiască, să poată fi iertate. Atunci marea iubire şi milostivire a lui Dumnezeu faţă de omul cel căzut a făcut ca Unul din Treime să Se întrupeze şi să preia, pentru omenirea întreagă, rolul de Mare Arhiereu. Acesta, nu prin jertfa străină, ci prin însăşi Jertfa firii Sale umane, în care dumnezeieşte îi asumase pe oameni, poate să le şteargă păcatele. Acest Dumnezeu-Arhiereu, după înfăţişarea exterioară trebuia să fie om, fiindcă doar ca om putea să aducă jertfă. Dar numai ca Dumnezeu această Jertfă a Sa putea să fie ispăşitoare de păcate[146].

Referindu-se la arhiereul Vechiului Testament, textul precizează: “Orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate”. Calităţile vechiului arhiereu erau acestea:

a) El era ales dintre oameni, şi anume, dintre fii tribului Levi.

b) Pentru că aducea jertfe către Dumnezeu, însemna că el avea o instituire divină, precum chiar Epistola precizează: “Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron”.

c) Era pus pentru oameni având funcţia să aducă jertfe, prin care invocă de la Dumnezeu iertarea păcatelor poporului.

d) Firea sa omenească, cuprinsă de aceleaşi slăbiciuni ca ale tuturor celorlalţi oameni, impunea ca jertfa pentru păcat, pe care o oferea lui Dumnezeu de Ziua Împăcării, să fie şi în folosul lui. Aspectul acesta este redat astfel: “El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune”.

Date: 2015-12-24; view: 396