Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






III. 2. Aspectul misionar al temei

 

 

În definitiv, nu există un alt înţeles al strădaniei Mântuitorului Iisus Hristos şi al Bisericii Sale, de-a lungul veacurilor şi al mileniilor, decât acela ca pe noi să ne facă iarăşi fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor. De unde această strădanie, urmărită cu perseverenţă dumnezeiască[121]?

Din marea dorinţă, unită cu bucuria, pe care le are Fiul lui Dumnezeu de a ne aduce mântuiţi la Tatăl. Dar bucuria recuperării noastre pleacă şi de relaţia de înrudire ce o are cu noi, prin Trup. Căci Iisus Hristos, Arhiereul nostru cel Mare străbătând cerurile, la întoarcere, ajunge de-a dreapta Tatălui şi cu Trupul luat din Sfânta Fecioară Maria, aşa încât Trupul acela, este acum întru slavă Treimică. Şi acum ‘’abisul pe abis îl cheamă”, şi firea umană a lui Hristos, cheamă pe ai Săi din lumea cea cerească. Dar nu ne poartă la Tatăl oricum, ci, încă fiind noi pe pământ, Fratele Dumnezeu Se împovărează cu neputinţele şi slăbiciunile noastre. Căci El nu S-a jertfit odată, demult, pe Cruce, ci este într-o necontenită Jertfă cu fiecare din noi, într-o permanentă creaţie şi prefacere, din sclavi ai păcatului, în oameni ai dreptăţii dumnezeieşti: din locuitori exclusivi ai Terei, în cetăţeni ai raiului, din împilaţi în robia păcatului, în slobozi locuitori ai Împărăţiei; din nostalgici ai paradisului, în împreună moştenitori, cu Fiul, ai moştenirii Tatălui.[122]

Autorul Epistolei observă limpede această lucrare a lui Hristos de permanentă primenire şi înnobilare a noastră cu statut ceresc, când se exprimă, ars de dorul cetăţeniei celui de Sus: ‘’Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie’’. Iar necontenita grijă de toţi împovăraţii pământului, o redă Sf. Ap. Pavel printr-o zicere celebră, ca o adevărată mărturisire de credinţă: ‘’Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că: Iisus Hristos a venit în lume ca să mărturisească pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. Fiecare în parte ne considerăm cel mai mare păcătos al pământului, cum şi suntem. Şi aşa am rămâne, dacă “Arhiereul cel Mare, Care a străbătut cerurile”, nu ne-ar curăţi şi purifica prin Sângele Jertfei Sale, oferindu-ne astfel permanentul Său sprijin în dorinţa noastră sinceră de a ne smulge din robia iadului. Acest necontenit ajutor ni-l oferă prin firea Sa umană, dar îndumnezeită, cu care de-a dreapta Tatălui va fi în veşnicie.Şi noi cu El.[123]



Ştiţi că la Înălţare îngerii au grăit Apostolilor, care se arătau dezamăgiţi că Scumpul lor Domn şi Încântător pleacă de la ei: “Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Cum spuneam, încredinţarea Bisericii că Domnul nostru Iisus Hristos, încărcat cu omenitatea noastră, Se întoarce la Tatăl, ca mai apoi să fie necontenit în legătură cu noi, pleacă de la faptul de neînchipuit pentru mintea omenească, acela că Fiul Dumnezeu “a străbătut cerurile” ca să ne înrudească cu noi prin Trupul, pe care l-a luat din plămada noastră muritoare.Şi ca să nu ne îndoim de realitatea aceasta cum că Fiul Întrupat este necontenit cu noi şi în ajutorul nostru, omenitatea Sa se face simţită în chip sensibil prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Său, elemente ale firii umane prin care Şi-a înomenit Dumnezeirea[124].

Numai în ideea permanentului ajutor pe care îl avem prin omenirea Fiului cea plină de Dumnezeire, înţelegem de ce cuminicarea noastră cu elementele euharistice, ca realităţi de necontestare ale firii Sale umane, se face, pentru cel care se împărtăşeşte, “spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Înţeleasă astfel, legătura noastră cu Hristos este necontenit biruitoare: “Căci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit[125].


Date: 2015-12-24; view: 400


<== previous page | next page ==>
III. 1.1. Arhiereul care a străbătut cerurile | III.4. Consecinţele dogmatice şi morale ale Jertfei Arhiereşti a Mântuitorului Hristos
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.008 sec.)