II.3.3. Superioritatea lui Hristos Arhiereul faţă de Moise.

Moise a fost credincios, dar poporul Israel a săvârşit multe fapte necuviincioase, pentru care Dumnezeu I-a lăsat să peregrineze în pustiul Sinai 40 de ani, până când au murit toţi cei din generaţia ieşită din Egipt. Nici măcar lui Moise nu i s-a permis să intre în pământul făgăduinţei. Cu toate acestea, Moise este personalitatea cea mai importantă a lui Israel.[103]

Dar pentru că credincioşia lui Iisus Hristos este fără de cusur şi fără întrerupere prin milenii, El, ca Fiu al lui Dumnezeu Întrupat, “S-a învrednicit de mai multă slava decât Moise”. Termenii comparaţiei nu merg până la identitate. Moise a fost conducătorul poporului evreu, sub care a ieşit din robia egipteană. Iisus Hristos este conducătorul unui alt Israel, al noului Israel, format din toate popoarele creştine, pe care necontenit le scoate din robia diavolului şi le poartă cu Sine mântuite spre Dumnezeu, pe toată întinderea istorică a Bisericii. Dar, spre deosebire de Moise, care mai şi cădea pentru că era om, Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Trupul Său uman necunoscând păcatul. De aceea, slava Lui, ca urmare a credincioşiei în mărturisire, este incomensurabil mai mare decât slava lui Moise. Iisus Hristos prin înomenirea Lui, a devenit centrul istoriei, pe când Moise a fost un simplu om, care a făcut epoca doar într-un anumit răstimp istoric. Hristos este mai mare peste casa Lui “şi casa Lui suntem noi’’.

Şi “după cum are mai multă cinste, decât casa, cel ce a zidit-o, aşa are mai mare slavă Hristos decât Moise”. Autorul se foloseşte de această mică analogie, pentru a fi mai intuitiv. Hristos este mai mare peste casa Lui, după cum un arhitect sau un constructor de case au mai multă cinste decât casa pe care o zidesc. Aici noţiunea de constructor, de ziditor, de arhitect, de creator este pusă în legătură directă cu Iisus Hristos, Fiul Cel veşnic “prin Care Dumnezeu a zidit veacurile”. Moise avea o casă, adică un popor, dat lui spre conducere de Dumnezeu. Iisus Hristos, prin tot ceea ce împlineşte, dar mai ales prin Jertfa Crucii, Îşi face El Însuşi casă, adică Biserica. Ca Fiu al lui Dumnezeu, Îşi creează un popor, numit cu numele Său, adică creştin. Spuneam mai înainte ca Iisus Hristos a venit pe lume să-şi facă neamuri. Îşi crează un neam al Său binecuvântat prin actul Întrupării, prin care, ne devine Frate. Iar ca Dumnezeu înomenit, ne asuma Trupul Său, ca un nou Adam[104]. Tot ceea ce suntem, suntem datorită Lui. El ne-a creat prima dată. El ne recreează permanent spiritual, pentru a fi demni să participăm, împreună cu El, la moştenirea Tatălui “orice casă e zidita de către cineva, iar Ziditorul a toate este Dumnezeu”. Despre Iisus Hristos, întruparea Fiului lui Dumnezeu, deja ni se spusese că este Cel prin Care Dumnezeu a creat lumea şi I-a dat-o moştenire (1, 2). Despre Moise, ni se spune că “a fost credincios în toată casa Domnului ca o slugă, spre mărturia celor ce aveau să fie descoperite spre viitor”. Fiindcă, ce a însemnat Israel, decât numai poporul pe care Dumnezeu l-a ales, ca în istoria lui să-şi descopere dorinţa de a trimite lumii, la vremea potrivită, un Mântuitor? Iar Moise nu a fost decât acea slugă prin care Dumnezeu a vorbit despre viitorul Mesia. În acest sens, chiar aşa se exprima: “Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău; pe Acela să-l ascultaţi”[105]. Dar ei nu L-au ascultat. De aceea, Proorocul Care a venit, Iisus Hristos, şi-a făcut El însuşi un alt popor, Şi-a creat un popor al Său, cu Sângele Jertfei Sale, spre moştenirea veşnică. Neamul omenesc, creat prin El din ţărână, s-a depărtat de Dumnezeu şi merge spre pieire. Neamul “pe care l-a câştigat cu însuşi Sângele Sau”, va dăinui veşnic în Împărăţia Cerurilor, după cum în veşnicia Treimica a intrat şi Trupul Său luat din plămada omenească.

Tocmai “Sângele Lui”, Jertfa Lui Îl face pe Hristos Arhiereu veşnic credincios; nu precum arhiereii Vechiului Testament, ci Arhiereu credincios, care îşi pune viaţa pentru poporul Său[106].

Date: 2015-12-24; view: 398