II.2.3. Superioritatea Fiului Întrupat asupra îngerilor

Argumentaţia Epistolei referitoare la superioritatea lui Iisus faţă de îngeri continuă “Când Îl aduce în lume pe Cel Întâi-născut, El zice: “Să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu”. “Când Îl aduce în lume”, adică atunci când Dumnezeu Îl trimite pe Fiul în istorie, El rămânând pe mai departe Dumnezeu, deşi are înfăţişare de om. Fiul, ascultând de Tatăl, prin Întrupare rămâne Acelaşi Dumnezeu. De aceea, chiar purtând trup, îngerii Îl recunosc şi I se închină, adică Îl adoră ca Dumnezeu şi-L slujesc, aşa cum o fac necontenit în ceruri. Ne aducem aminte că chiar la momentul Naşterii, odată cu îngerul care le-a vestit păstorilor, “mulţime de oaste cerească, lăudând pe [Pruncul] Dumnezeu, ziceau: Slava întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire[73]!”.

Iar după momentul întreitei ispitiri, când Domnul Iisus Hristos îl înfruntă pe diavol, îngerii au venit la El şi Îi slujeau De asemenea, în grădina Ghiţimani dup ace Domnul Iisus Hristos Îşi asumă de bunăvoie Jertfă, “un înger din cer s-a arătat Lui şi-I întărea” firea umană.

Poziţia doctrinară corectă a Epistolei trebuie foarte bine conturată în mintea noastră: Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, chiar dacă ia firea omenească cea stricată prin păcat, El rămâne pe mai departe Dumnezeu. Şi dacă îngerii Îl slujesc, aşa trebuie să procedăm şi noi, creştinii care beneficiem direct de Jertfa Lui. Argumentul pentru aceasta adorare este întru totul îndestulător. Nu numai pentru că şi îngerii Îl adoră, ci mai ales pentru că Hristos este Logosul Veşnic, prin Care Dumnezeu a creat toată lumea, prin Care o proniază şi pe care Tatăl I-a dat-o drept moştenire. Iar ca Moştenitor al Tatălui, Iisus Hristos ne este Domn şi Stăpân, motiv puternic pentru care atitudinea noastră de preaslăvire trebuie să se asemene cu a îngerilor.[74]

În raport cu acest Dumnezeu, “Care este strălucirea slavei şi chipul finite lui Dumnezeu şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale”, ce sunt îngeri, de fapt, în comparative cu El? Făpturi ale lui Dumnezeu, care au însărcinarea să-L slujească necontenit, precum se exprima psalmistul: “Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc”. Îngerii, ca duhuri slujitoare, sunt foarte important şi mult folositori oamenilor, căci îi are în grijă, ferindu-i de marile ispite şi de cumplitele necazuri pricinuite lor de demoni. Faţă de îngerii căzuţi, îngerii buni au rămas statornici în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, întru care slujire adesea i-au pentru un moment înfăţişare umană, aşa cum, de pildă, s-a arătat Sfântul Arhanghel Gavriil când i-a adus Maicii Domnului Buna-Vestire despre zămislirea feciorelnică în pântecele ei a Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt.

Sfintele cărţi ale Scripturii dau numeroase exemple de asemenea angelofanii, puse toate în slujirea lui Dumnezeu, şi spre folosul oamenilor. Aceste duhuri slujitoare se arată câteodată ca “para de foc”. Să ne amintim aici de momentul ieşirii israeliţilor din robia egipteană, când un înger al “Domnului mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le ca să poată merge şi ziua şi noaptea”.

Un alt exemplu, cel al magilor, care venind spre Tara Sfântă, au fost călăuziţi de o stea strălucitoare, care mergea înaintea lor. Ce era acea stea? Nu era un astru ceresc, fiindcă această stea apărea, dispărea şi mergea împotriva mersului obişnuit al stelelor. O tradiţie veche, surprinsă de o Evanghelie apocrifă precizează că steaua era de fapt un înger de lumină, care avea misiunea să-I călăuzească pe magi la ieslea Pruncului Dumnezeu[75].

Sfânta Scriptură este plină de asemenea exemple când îngerii, care trimişi ai lui Dumnezeu, se arata vrednici slujitori ai celor “care vor fi moştenitorii mântuirii” cea prin Iisus Hristos. Ce deosebire între măreţia Dumnezeirii Fiului Întrupat, Care are “toată puterea [de la Tatăl] în cer şi pe pământ”, şi îngeri, creaturi ale lui Dumnezeu, puşi în slujba Sa şi ai oamenilor!

Faţă de aceştia, Fiul, că Dumnezeu, că Stăpânitor al Universului, fiinţând în slava cea veşnică, este închinat şi slăvit de îngeri şi după ce S-a îmbrăcat cu trup. Căci, împlinind mântuirea lumii, adică “curăţirea păcatelor noastre, şade de-a dreapta slavei, întru cele înalte”, ca Dumnezeu Adevărat[76].

În argumentarea acestei afirmaţii de o mare înălţime dogmatică, autorul Epistolei oferă încă un text veterotestamentar, care-I surprinde Fiului nu numai slava cerească indubitabila, dar şi stăpânirea peste lume. Ideea este redată prin expresii tipice, care surprind activitatea terestră a Dumnezeului Întrupat. Căci în această calitate deţine “dreptatea” că pe o adevărată “Împărăţie Veşnică”, de unde a ieşit şi formularea cultic: “Dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este Adevărul”

Să auzim textul din Psalmul 44, 8, pe care autorul Epistolei îl raportează direct la Fiul, pentru a face cuvenită comparative cu ceea ce spusese Scriptura de mai sus despre îngeri: “Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului şi toiagul dreptăţii este toiagul Împărăţiei Tale”. Să observăm mai întâi că Psalmistul Îl numeşte direct Dumnezeu pe Mesia, Care deţine în veci dreptatea în Împărăţia cea inaugurate pe pământ. Partea a doua a citatului continua cu: “Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea, pentru acea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi”. Aici autorul Epistolei noastre creşte informaţia despre capacitatea Fiului lui Dumnezeu Întrupat de a transpune în realităţi cotidiene doriri ale Tatălui pentru lume, precum: iubirea de dreptate şi ura pentru fărădelege, realităţi sociale fără de care este cu neputinţă instaurarea “Împărăţiei Cerurilor” în lume şi în noi. De altfel, tocmai pentru inaugurarea acestei noi viziuni, care se încadrează întocmai în parametrii Împărăţiei Tatălui pentru oameni, a fost El “uns” că Mesia, devenind Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Iar expresia:” Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău”, arata în chipul cel mai lămurit filiaţia dumnezeiască a lui Mesia, ca şi modul de împuternicire a firii Sale umane, prin “ungere”, acţiune dumnezeiască prin care urmează să realizeze în Trup omenesc dorirea Tatălui de a mântui pe oameni prin Jertfă de pe Cruce[77].

Să observăm, de asemenea, că aici se evidenţiază calitatea pe care o are Fiul lui Dumnezeu Întrupat de a fi Mesia, prin vocabula “Uns”, care în ebraică este redată prin “Masiah”, iar în traducerea greacă prin “Hristos”. “Untdelemnul” cu care este “uns”, adică împuternicit Dumnezeul Întrupat de către Tatăl este “untdelemnul bucuriei”, adică al realizării, intru bucurie Treimica, a lanului veşnic de mântuire a lumii prin Întruparea şi Jertfă pentru oameni a Fiului lui Dumnezeu. Mai târziu Epistola noastră va accentua că Jertfă cea mântuitoare, Hristos a împlinit-o cu bucurie[78].

Din textul citat mai sus reiese, cu forţa argumentului revelat, că Iisus, întruparea Fiului lui Dumnezeu, chiar şi în calitate de “Uns”, adică de Mesia-Hristos, are demnitatea dumnezeiască de Stăpânitor al lumii. De aceea, când Tatăl L-a adus în lume pe Fiul Întrupat, pe Realizatorul mântuirii I-a dat “tronul” de Stăpânitor al Universului. I-a conferit demnitatea de Mare Stăpânitor al lumii, infinit mai mult decât pe cei care au râvnit-o vreodată. Pentru că, spre deosebire de “părtaşii Săi” la stăpânirea lumii Împărăţia Sa vă dăinui veşnic, având drept coordinate de bază: dreptatea şi ura fărădelegii. “Toiagul”, despre care se vorbeşte aici, este sceptrul Împărăţiei, ca simbol al puterii. Intru puterea sceptrului, pe care Dumnezeu Tatăl Îl dă Fiului şi nouă şi veşnică Să calitate de Mesia, stăpâneşte El lumea intru dreptate.

Această domnie nu este una rigidă, că zona, ci este o domnie a bucuriei. Trăim noi astăzi în această domnie, în care “bucuria” să fie element cotidian? Da! Căci aceasta stăpânire a lui Hristos intru bucurie peste lume, este însăşi Împărăţia activate încă de aici prin Biserică Sa. Este Împărăţia ce are ca scop descoperirea bucuriilor interioare, mult mai puternice şi persistente decât cele exterioare. Este Împărăţia care direcţionează viaţa oamenilor din lăuntru, pentru a o face inteligibilă în afară[79].

Toate împărăţiile lumeşti sunt dirijate prin legi din afară, pe care supuşii trebuie să le pună în aplicare. Singura Împărăţie, care îşi are legile scrise pe inimă, precum zice proorocul Ieremia, este împărăţia lui Hristos Mesia. Dumneavoastră, care participa active la implicarea în istorie a Împărăţiei, simţiţi plenar această bucurie, pentru care Dumnezeu Tatăl L-a “uns” pe Fiul Său, făcându-L Mesia, adică Hristos[80].

Reţineţi, deci, că “Hristos” este numele dat Fiului Întrupat, care traduce în limbaj omenesc împuternicirea pe care o primeşte Iisus, Fiul Fecioarei Maria din Nazaret, că Mesia. “Ungerea”, împuternicirea aceasta Treimica, Iisus a activat-o prin Duhul Sfânt. Însuşi Domnul la începutul misiunii Sale publice va spune că întru El s-a realizat vechea profeţie ce înştiinţa lumea că “ungerea” Sa, împuternicirea Sa că Mesia, Restaurator al omului, S-a împlinit Treimic prin Duhul Sfânt:” Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea ci celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului”. “Şi închizând cartea (lui Isaia), El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptură aceasta în urechile voastre[81]”.

Date: 2015-12-24; view: 514