I.3. Epistolă sau omilie?

Însuşi genul literar al acestei scrieri se pretează la diverse interpretări. Ea este numită curent: epistolă. Dar Evrei n-are început de epistolă şi nici nu se poate afirma că forma de început epistolar s-a pierdut sau a fost suprimată. Prima fază constituie un excelent debut de scriere, în forma unui exordiu de cuvântare, de omilie. Ansamblul compoziţiei prezintă acelaşi caracter oratoric. Autorul nu zice niciodată că scrie, totdeauna că vorbeşte. Corpul scrierii nu conţine niciun element epistolar propriu-zis. Trebuie să ajungem de-abia la ultimele versete pentru a observa că tonul se schimbă: este, într-adevăr, un final de epistolă. Aici găsim câteva cuvinte noi, trimise unor oameni care locuiau nu se ştie unde. Apoi vin salutările obijduite şi se încheie cu o formulă de încredinţare: “Harul fie cu voi cu toţi! Amin[18]”.

Dar înainte de acest final, al cărui ton nu corespunde deloc cu exordiul, remarcăm o frază solemnă, încheiată cu Amin, care formează o adevărată peroraţie de final de omilie. Suntem, deci, în situaţia să distingem în scrierea pe care o prezentăm, o parte în formă de omilie, adică de cuvântare, destinată de a fi pronunţată oral şi în partea ultimă, un scurt bilet, care i-a fost adăugat. Putem gândi că omilia a fost pronunţată efectiv în fata comunităţilor de credincioşi din mai multe localităţi. De aceea, opinăm că nu este imposibil ca omilia şi biletul final să fi fost scrise de două mâini diferite. Dacă stilul cuvântării exclude atribuirea ei Sfântului Pavel, nu se poate zice acelaşi lucru despre bilet. De aici opinia curentă că Epistola, compusă de un apropiat al Sfântului Pavel, a fost pusă în circulaţie sub numele Apostolului, fapt ce trebuie să-i confere, în egală măsură, autoritate şi autenticitate doctrinară[19].

I.4.Destinatarii

Scrierea nu conţine nicio indicaţie precisă asupra destinatarilor. Titlul “către Evrei” nu face parte din text. Este vechi, dar după toată probabilitatea a fost ales în momentul înserării scririi într-o culegere de mai multe epistole pauline. Sensul nu este prea clar. Vechii comentatori au dedus că destinatarii erau de origine evreiască, locuind în Palestina şi vorbind aramaica. De aceea, Clement Alexandrinul opinează că iniţial Pavel a scris epistola în limba lor proprie. Viziunea aceasta nu mai este admisă astăzi de nimeni, căci toţi recunosc că limba Epistolei nu este o greacă provenită din traducere, ci una originală, fiind cea mai curată greacă din tot Noul Testament[20].

Unii autori recenţi susţin că scrierea a fost adresată iudeilor neîncreştinaţi, mai precis, membrilor sectei de la Qumran; ipoteza de neacceptat, căci Epistola nu apelează la convertire, ci la perseverenţă şi la progres în credinţă. De altfel, dacă se pot observa legături cu scrierile descoperite aproape de Marea Moartă, la Qumran, ea are conexiuni chiar frapante cu iudaismul elenistic[21]. Unii au crezut a decela aici, printre altele, chiar influenţe ale doctrinelor gnostice. Aşa încât, din atâtea comparaţii diverse, poate reieşi că epistola s-a hrănit lingvistic şi filosofico-teologic dintr-un teren foarte bogat, mediul în care a fost elaborată rămânând sensibil la multe influenţe[22]. Doctrina, însă, i-a rămas în întregime ortodoxă. Ea se adresează unor comunităţi creştine, care nu sunt întemeiate recent, fără să urce la primele zile ale Bisericii din Palestina. Autorul observă că la mărinimia începutului în credinţă, a urmat o certă oboseală. În perspectiva noilor persecuţii le provoacă ispite de descurajare, vecine cu apostazia. Este de adăugat aici, fără îndoială, un pericol de gravă abatere doctrinară, de nuanţă iudaizată, constatându-se că influenţa iudeo-creştină marca destabilizator aceste comunităţi[23].

Date: 2015-12-24; view: 406