Icirc;n timpul Reformei

Discuţiile asupra Epistolei către Evrei au fost reluate în vremea Renaşterii. Un prim ecou l-a stârnit comentariul lui M. Luther la această Epistolă, elaborată între 1517-1518, perioada care coincide cu manifestul lui de la Wittemberg. El explica textul ca fiind al Apostolului Pavel, aici regăsind el teza fundamentală paulină “sola graţia”: “În această Epistolă, Pavel glorifică harul împotriva orgoliului dreptăţii omeneşti, după Lege”. Dar în Evrei 2,3, unde autorul se plasează în numărul celor care au primit Evanghelia de la primii ascultători, găseşte “un argument foarte puternic” pentru a arăta că Epistola nu este a lui Pavel, limbajul fiind cu totul deosebit de cel din Epistola către Galateni. În 13, 19, deopotrivă, Luther vede un argument în favoarea autenticităţii pauline căci în acest verset se evocă perioada primei captivităţi române a Apostolului neamurilor[7].

Câţiva ani mai târziu, când a prezentat traducerea Noului Testament, Luther şi-a definit poziţia: Epistola nu este opera lui Pavel, nici a unui alt Apostol. Dar admira foarte mult dibăcia cu care autorul necunoscut utilizează Scriptura. Totuşi câteva pasaje, după părerea lui, sunt dificile. De pildă, Epistola neagă posibilitatea pocăinţei pentru cei care, după Botez, au recăzut în păcate. Plecând de aici Luther emite ipoteza că Evrei este o lucrare compozită[8].

Calvin n-are nici o reţinere cu privire la Epistola către Evrei. El declară că această scriere face parte indiscutabil din Scriptura apostolică. Chiar atribuie lucrării lui satan faptul că autoritatea Epistolei a putut fi pusă în discuţie. Dar nu susţine cu aceeaşi tărie că ea este opera Sfântului Pavel. Exegeza protestantă a cunoscut în continuare o mare diversitate de opinii. În secolul XVII, teza autenticităţii pauline a fost din nou acceptată aproape unanim. După aceea, teza contrară a prevelat[9].

Mai ataşaţi mărturiei Tradiţiei, magisteriul catolic s-a preocupat să apere originea paulină a Epistolei. Trebuie notat totuşi că Conciliul Tridentin a refuzat să se pronunţe în mod explicit asupra chestiunii autenticităţii, ceea ce a permis unor comentatori să susţină că autorul este un discipol al lui Pavel, care a realizat o operă originală. Când s-au reluat discuţiile asupra problemei, la începutul secolului XX, Comisia biblică romană a interzis catolicilor de a nega originea paulină, admiţându-se totuşi că se poate vorbi de o redactare nepaulină. Comentatorii de azi înţeleg originea paulină într-un sens larg; unul din cei mai erudiţi estimează că Epistola a fost compusă de către Apollo, după martiriul lui Pavel.[10]

În Biserica Ortodoxă s-a perpetuat poziţia din vechime a lui Origen: gândirea din Epistolă este a lui Pavel dar redactarea este a unei persoane din anturajul paulin, a cărui nume nu se poate preciza.

În fapt, numeroase sunt argumentele care se opun autenticităţii pauline. Trăsătura generală a Epistolei către Evrei nu corespunde deloc temperamentului Apostolului Pavel. Stilul este foarte liniştit, compoziţia regulată şi personalitatea autorului destul de retrasă. Se mai pot evidenţia multiplele diferenţe de vocabular, turnurile de frază, dar mai ales modul în care este concepută Taina lui Hristos, văzut că Marele şi Singurul Arhiereu al Legii celei Noi[11].

Nu vom găsi în Evrei apelativul: “Hristos Iisus” sau expresia “în Hristos”, atât de frecvenţă la Pavel. Citatele din Vechiul Testament nu sunt niciodată introduse prin expresii precum: “Scriptura zice” sau “este scris”, ci totdeauna prin: “Duhul Sfânt zice”, “undeva zice”, “în alt loc zice” sau simplu: “zice”.[12] Totuşi, puţini sunt cei care au mers până la a nega orice relaţie între conţinutul Epistolei şi gândirea paulină, socotind aceasta ca pe o evidentă exagerare. Se poate observa, deopotrivă, în multe puncte, de importanta capitală, o înrudire netă între Evrei şi Teologia lui Pavel:

a) Pătimirea lui Hristos este prezentă sub aspectul său de supunere de bunăvoie;

b) ineficacitatea Legii Vechi şi abrogarea ei sunt afirmate în Evrei şi cu o vigoare asemănătoare cu cea din Galateni sau Romani. În nici o altă parte din Noul Testament nu se găseşte, pentru această temă paulină, o formulare mai explicită ca în Evrei; [13]

c) În Epistolele pauline: Rom. Cor. şi mai ales în Efes, tema fundamentală a Epistolei către Evrei, aceea a Jertfei lui Hristos, are aici cele mai bune puncte de legătură. O comparativă între Galateni şi Efeseni, arată foarte bine cum aspectul sacrificial şi sacerdotal al mântuirii a fost pus progresiv în lumina în mediile pauline[14];

d) Se pot evidenţia în sfârşit, mai multe afinităţi între Hristologia din Evrei şi cea din Epistolele captivităţii: Fiul este mărturisit ca imagine a lui Dumnezeu; Înălţarea Lui mai presus de îngeri, Numele de “Domn”, pe care îl primeşte ca rezultat al Jertfei, îi arătă din plin Dumnezeirea. Avem, aşadar aici, substanţiale constatări care dau credit puternic Tradiţiei răsăritene privitoare la originea “paulină” a Epistolei, în sensul că Evrei a fost cu certitudine compusă de un însoţitor al Sfântului Pavel[15].

Cât despre determinarea cu precizie a numelui autorului, nimeni n-are această pretenţie. Tradiţia veche ezită între mai multe ipostaze: se presupun numele lui Luca, Clemet Romanul sau Barnaba. Dar niciuna din aceste atribuiri nu se prezintă cu titlu definitiv. De asemenea, modernii au căutat alte nume. Cel mai plauzibil este, fără îndoială, cel propus de Luther, Apollo: Origine iudaică, educaţie elenistică la Alexandria, foarte bună cunoaştere a Scripturii Vechi şi reputaţia în elocinţă, sunt trăsături care se potrivesc perfect autorului Epistolei către Evrei, al cărui limbaj are multe legături cu cel al lui Filon Alexandrinul[16]. Dar absenţa oricărei mărturii vechi privitor la acest subiect şi imposibilitatea comparaţiei Epistolei cu o altă operă care să aparţină cu certitudine lui Apollo, menţine această atribuire la rangul de ipoteză neverificată. De aceea, trebuie să ne resemnăm cu necunoaşterea numelui autorului.[17]

Date: 2015-12-24; view: 434