STATELOR SI CIVILIZATIEI MODERNE

Terorismul contemporan a devenit un flagel mondial, a cărui eradicare va necesita, din partea comunităţii internaţionale, eforturi continue, îndelungate şi extinse, în multiple domenii şi bine coordonate. Mai mult, poate fi considerat chiar provocarea fundamentală a începutului de secol XXI.

Prin dimensiunile şi multiplele sale forme de manifestare, terorismul internaţional a devenit una din cele mai grave ameninţări ale acestui început de secol, la adresa multor naţiuni ale planetei, în raport cu atât de fragi la securitate pe plan internaţional.

Lipsa unei definiţii, acceptată pe plan internaţional, continuă să îngreuneze procesul de abordare juridică şi legislativă a acestui fenomen. Astfel, în viziunea americană, Departamentul Apărării al Statelor Unite defineşte terorismul ca fiind „folosirea ilegală a forţei, violenţei sau ameninţarea cu violenţa din partea vreunei organizaţii revoluţionare, la adresa persoanelor sau bunurilor, urmărind să constrângă guverne sau societăţi, slujind adesea unor obiective politice sau ideologice”, „utilizarea violenţei pentru a induce o stare de frică, intimidând guvernele sau societăţile, în scopul de a atinge ţeluri politice, religioase sau ideologice”.

O parte dintre europeni consideră că terorismul este o infracţiune, o crimă, o agresiune gravă la adresa omului şi fiinţei umane şi tratează acest fenomen ca atare.

Unii autori menţionează, în lucrările lor, nouă elemente constitutive în precizarea noţiunii de terorism, şi anume: existenţa unui grup, de regulă strict organizat, axat pe un ideal progra-matic, social, naţional, religios sau pe identificarea unui anumit inamic, care acţionează fie pe cont propriu, fie cu sprijin tacit sau activ al unui stat terţ şi care de regulă, nu îşi ascunde identitatea; acţiunea este ilicită din punct de vedere al normelor juridice recunoscute de comunitatea internaţională, este comisă cu violenţă şi este provocatoare de mari daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti şi creează o atmosferă de frică şi panică colectivă, de natură să intimideze autorităţile unui stat sau un alt grup de putere; alegerea ţintelor pe considerentul producerii unui impact psihologic cât mai mare, iar scopurile urmărite prin actul terorist să fie cât mai puternic mediatizate; terorismul constituie o gravă ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale.

Acţiunile teroriste sunt reduse la trei tipuri fundamentale:

· acţiuni contra bunurilor (distrugerea cu exploziv a clădirilor, maşinilor, avioanelor etc.);

· acţiuni contra persoanelor şi a libertăţii lor (de la răpiri, sechestrări, luări de ostateci etc. până la asasinate);

· acţiuni combinate, atât contra bunurilor, cât şi a persoanelor, sub forma deturnărilor de avioane, maşini capcană etc.

Clasificarea după mobilul şi intenţia care stă la baza actului terorist. Din acest punct de vedere sunt menţionate ca forme de terorism:

a) terorism de drept comun – înţeles ca acţiune violentă sau de intimidare, comisă de către un individ sau un grup de persoane, în scop de extorsiune sau răzbunare ori pentru obţinerea unor avantaje materiale sau morale imediate. Se caracterizează prin violenţă puternică. În realizarea scopului propus se comit fapte neobişnuite (şantaj, ameninţări, răpiri, crime etc.), care intră sub incidenţa legii penale;

b) terorism social, a cărui principală caracteristică este faptul că el nu depăşeşte graniţele ţării respective. Prin această formă de terorism se urmăreşte schimbarea orânduirii sociale dintr-o ţară, impunerea unei anumite ideologii, doctrine sociale şi chiar economice;

c) terorism politic – care se manifestă printr-o gamă variată de forme, toate dirijate contra statului şi organelor sale reprezentative. Între scopurile sale sunt menţionate: ruperea relaţiilor paşnice dintre state sau agravarea acestora atunci când s-a ajuns la anumite înţelegeri; răsturnarea orânduirii politice a unui stat; înlăturarea de la putere a unor oameni politici; influenţarea politicii interne sau externe a unuistat etc.; dintre cele mai semnificative acte de acest gen, literatura despecialitate menţionează uciderea unor preşedinţi, ca de exemplu J.F.Kennedy (SUA), Anwar El Sadat (Egipt), a premierului Indira Ghandi(India), Yizak Rabin (Israel), Martin Luther King etc.

d) terorism de stat – o formă complexă de terorism, care se manifestă într-o ţară în care sistemul politic îl obstrucţionează pe cel judiciar,implicând guvernul într-o luptă pentru putere, bazată pe coerciţie, ca de exemplu: Chile sub Augusto Pinocet, 1973-1990.

De asemenea, terorismul de stat se poate manifesta şi pe plan internaţional, prin acţiuni de ameninţare cu folosirea violenţei ori acte deteroare exercitate de către un stat contra altui stat, materializat în atacuri armate, producerea de distrugeri materiale, bombardarea populaţiei civile etc., prin care se urmăreşte a se impune fie violenţa politică a unui stat asupra altui stat, fie obţinerea de avantaje teritoriale, economice sau de altă natură.

Având în vedere criteriul spaţiului şi a factorilor implicaţi, actele teroriste săvârşite sunt menţionate sub forma:

a) Terorismul naţional sau domestic, intern - implică grupuri sau persoane care fac parte integrantă din populaţia, instituţiile sau guvernele ţării (statului) victimă şi ale cărui acţiuni se desfăşoară numai pe teritoriul statului respectiv. Acestea nu sunt influenţate, nu sunt sprijinite şi nici nu servesc interesele altei ţări;

b) Terorismul internaţional – atunci când acţiunile, factorii angajaţi sau afectaţi şi efectele actelor săvârşite îmbracă, obligatoriu, elementele de extraneitate, cu caracter internaţional, în ceea ce priveşte atâta utorul, victima, locul comiterii sau pregătirii acţiunii, locul de refugiu al autorilor şi complicilor acestora cât şi natura intereselor lezate şi urmările actului în sine.

Ca principale forme de manifestare, literatura de specialitate menţionează: pirateria aeriană, luarea de ostateci, răpirea de diplomaţi sau demnitari, pentru a căror eliberare se pun condiţii grele, fie de ordin politic, sau material, în a căror rezolvare sunt angrenate mai multe state;

După principalele cauze generatoare, mai sunt menţionate ca forme ale terorismului:

a) Terorismul rasist – apărut în SUA, la jumătatea secolului trecut, având ca reprezentat de frunte organizaţia Ku-Klux-Klan, interzisă, formal, în anul 1960.

b) Terorismul extremist-naţional – cu aria de acţiune limitată la interiorul unei ţări, mai cunoscute fiind: Mişcarea pământul natal şi libertatea bască (ETA), din Spania; organizaţia teroristă Armata Republicană Irlandeză (IRA);

c) Terorismul de nuanţă fundamentalist religioasă sau terorismul religios, care foloseşte violenţa pentru a îndeplini ceea ce ei numesc obiective ordonate de divinitate. Pe lista terorismului de nuanţă fundamentalist religioasă sunt înscrise mai multe organizaţii tero-riste, între care: Abu Sayyaf, Filipine; Al-Qaeda; Aum Shinro-kyu (Aum – Adevărul suprem), responsabil de atacul cu sarin în metroul din Tokio, din martie 1995, Japonia etc., Hamas, Palestina; Hizbollah, Liban; Jihadul Islamic Egiptean;

d) Terorismul de extremă stânga urmăreşte subminarea sau distrugerea capitalismului şi înlocuirea lui cu socialismul sau comunismul. Reprezentative pe această categorie sunt: Brigăzile Roşii (Italia); Armata Roşie Japoneză; Facţiunea Armata Roşie;

e) Terorismul de extremă dreapta – urmăreşte abolirea regimurilor liberale, democratice şi înlocuirea lor cu unul autoritar, putând fi exemplificat prin: grupuri de extremă dreaptă din America Latină; escadroanele morţii din Salvador şi grupurile neo-naziste din Europa şi America;

f) Terorismul anarhist – specific perioadei 1870-1920. În prezent, este reprezentat de mişcări, precum, Celulele Revoluţionare din Germania sau Squarmish Five din Canada.

Interesantă şi sugestivă este şi clasificarea făcută de institutul american pentru studiul conflictelor, în viziunea căruia, terorismul este de două feluri:

a) Terorismul diversionist, care, în esenţă, urmăreşte publicitatea,dobândirea unui prestigiu sau notorietăţi, discreditarea şidemoralizarea autorităţilor, provocarea acestora să ia măsuri derepresiune excesive, care ar duce la înstrăinarea populaţiei, sau ar genera ample nemulţumiri în rândul acesteia;

b) Terorismul coercitiv acesta vizează în opinia autorilor, demoralizarea populaţiei ci-vile, slăbirea încrederii acesteia în autorităţi şi instaurarea unui sentiment de teamă.

Se considera forme ale terorismului: bioterorismul - formă de terrorism ce utilizează germeni specifici războiului biologic, prin răspândirea intenţionată a agenţilor biologici toxici în formă naturală sau prelucrată; narcoterorismul – se referă la acţiuni teroriste organizate sau desfăşurate de grupuri implicate direct în cultivarea, producerea, transportul sau distribuţia drogurilor precum şi acele grupuri care folosesc traficul de droguri pentru finanţarea unor mişcări sau acte teroriste; terorismul explicit politic – reprezintă o anumită tipologie a terorismului, care vizează în mod direct structurile de autoritate şi are ca forme de exprimare: terorismul partizan, cu obiectiv dobândirea puterii de stat; terorismul ideologic motivat de doctrine politice extremiste; terorismul autonomist separatist.

În scopul combaterii evoluţiei moderne a terorismului, la nivel internaţional şi ca urmare şi în România s au întreprins o serie de demersuri legislative menite să combată pericolul pe care îl reprezintă acţiune organizaţiilor teroriste, dar mai ales să limiteze evoluţia fenomenului care a devenit un adevărat flagel.

Principalele demersuri legislative în plan internaţional şi intern sunt:

· Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului (1977) act juridic semnat de statele membre ale Consiliului Europei având ca scop urmărirea şi pedepsirea autorilor actelor teroriste în special prin extrădarea celor vinovaţi;

· Rezoluţia nr. 133/2000 a Consiliului de Securitate al ONU şi rezoluţia nr.1390/2002 ce privesc Afganistanul, adoptate în scopul condamnării talibanilor pentru permiterea folosirii teritoriului pentru pregătire şi activităţi teroriste, inclusiv a reţelei Al-Qaeda, precum şi pentru folosirea mercenarilor străini în acţiuni ostile;

· Rezoluţia nr. 1373/2001 a Consiliului de Securitate al ONU privind combaterea terorismului, ce priveşte condamnarea atacurilor teroriste din SUA din 11 septem-brie 2001, considerarea acestor acte, ca de altfel a oricărui act de terorism international drept o ameninţare la adresa păcii internaţionale; necesitatea ca statele să acţioneze împreună de urgenţă pentru a preveni şi suprima actele de terorism;

· Declaraţia Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei din12.09.2001 şi Declaraţia Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei din 21.09.2001 privind lupta împotriva terorismului internaţional;

· Recomandarea nr. 1550/2002 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind lupta împotriva terorismului şi respectarea drepturilor omului;

· Protocolul de amendare a Convenţiei Europene pentru reprimarea terorismului adoptat la Strasbourg în 15.05.2003.

Date: 2015-12-24; view: 552