Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






Mijloace bazate pe constrângere pentru soluţionarea diferendelor

Internaţionale.

 

Retorsiunea.

Este acţiunea prin care un stat ia măsuri împotriva actelor inamicaleale altui stat care sunt contrare uzanţelor internaţionale. Prin urmare, actele inamicale la care se răspunde nu sunt încălcări ale dreptului internaţional public, ci doar ale curtoaziei internaţionale, precum unele acte legislative, judecătoreşti sau administrative care afectează bunele relaţii dintre state sau cetăţenii acestora (de exemplu, expulzarea colectivă, creşterea taxelor vamale, tratamente preferenţiale acordate pe baza unor criterii neacceptabile,cum ar fi cel etnic etc.)

 

Represaliile.

Sunt acţiuni de răspuns ale unui stat la actele altui stat, ilegale din punct de vedere al dreptului internaţional, în scopul determinării acestuia din urmă să renunţe la actele sale şi să repare prejudiciile produse. Represaliile constituie un mijloc licit numai dacă sunt utilizate fără folosirea forţei armate sau a ameninţării cu forţa şi dacă s-a cerut anterior repararea daunei, dar fără rezultate.

Embargoul.

Reprezintă o formă particulară a represaliilor şi constă în acţiunea cucaracter preventiv prin care un stat care încalcă grav dreptul internaţional ise interzic importurile şi exporturile, intrarea sau ieşirea navelor comercialedin porturile, aeroporturile sau din marea sa teritorială, ori chiar reţinerea bunurilor acestuia, până la încetarea acţiunilor ilegale şi repararea prejudiciilor. Embargoul poate fi aplicat şi ca măsură colectivă, prin deciziea Consiliului de Securitate, cum au fost, de exemplu, măsurile de acest tip luate împotriva Irakului şi a Iugoslaviei ca urmare a conflictelor din anii ’90.

 

Boicotul

Este tot o formă particulară a represaliilor şi constă în acţiuni de constrângere a unui stat care încalcă grav dreptul internaţional, mai ales când pune în pericol pacea şi securitatea internaţională.

El este concretizat prin măsuri de întrerupere a relaţiilor comerciale, culturale, ştiinţifice, a comunicaţiilor terestre, maritime sau aeriene, poştale, telegrafice sau radio. Şi această măsură poate fi luată individual sau colectiv de către state, ori prin decizie a Consiliului de Securitate.

 

Ruperea relaţiilor diplomatice.

Reprezintă un act unilateral al statului, prin care decide rechemarea misiunii sale diplomatice şi cere celuilalt stat să-şi recheme misiunea sa diplomatică, reprezentarea reciprocă a acestor state putând fi realizată în continuare prin intermediul unui terţ, stat sau organizaţie internaţională. Ruperea relaţiilor diplomatice reprezintă un mijloc extrem, prin care, practic, se elimină unul dintre cele mai importante instrumente de realizare a politicii externe a unui stat – misiunile diplomatice. Ruperea relaţiilor diplomatice nu reprezintă realmente un mijloc de soluţionare a diferendelor internaţionale ci, mai degrabă, o pseudosoluţionare, pentru că în lipsa relaţiilor diplomatice se rup punţile de legătură directă între părţile la diferend.



 


Date: 2015-12-24; view: 501


<== previous page | next page ==>
Arbitrajul international. | STATELOR SI CIVILIZATIEI MODERNE
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.007 sec.)