Home Random Page


CATEGORIES:

BiologyChemistryConstructionCultureEcologyEconomyElectronicsFinanceGeographyHistoryInformaticsLawMathematicsMechanicsMedicineOtherPedagogyPhilosophyPhysicsPolicyPsychologySociologySportTourism






Ancheta internaţională.

Este mijlocul diplomatic de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale, prin care un organ comun sau o persoană desemnată de părţile la un diferend cercetează starea de fapt, uneori şi de drept, precum şi pretenţiile părţilor la diferend în scopul stabilirii împrejurărilor în care a apărut, luând decizii în acest sens, dar fără caracter obligatoriu pentru părţi.

Ancheta internaţională se bazează pe ideea că negocierile dintre părţile aflate în diferend, pentru găsirea unor soluţii echitabile, trebuie să se fundamenteze pe o cunoaştere corectă şi exactă a faptelor care au generat diferendul respectiv. Considerându-se că elucidarea faptelor de către statele aflate în diferend nu ar oferi garanţia stabilirii cu exactitate a acestora, a apărut necesitatea instituirii, în acest scop, a unor comisii internaţionale deanchetă, care să stabilească o versiune unică a faptelor. Consacrarea anchetei internaţionale într-un document multilateral s-afăcut prima dată, în Convenţia de la Haga din 1899 şi, ulterior, în Convenţiade la Haga din 1907 (art. 9). Ea nu este o modalitate de soluţionare independentă, fiind utilizată ca o treaptă anterioară pentru o altă modalitate paşnică de soluţionare (concilierea, arbitrajul având un caracter facultativ). Ancheta trebuie să se limiteze numai la examinarea problemelor de fapt, tendinţa de a se aluneca spre analizarea aspectelor de drept justificând reţinerea statelor de a nu recurge prea des la anchetă.

Comisia de anchetă se instituie printr-o convenţie specială între părţileîn litigiu. Comisia este formată dintr-un număr impar de membri-comisariavând cetăţenia părţilor în conflict şi comisari terţi. Comisarii sunt aleşi intuitu personae, nereprezentând guvernele lor. Părţile sunt reprezentate prin agenţi speciali care servesc ca intermediari între ele şi comisie; ei pot fiasistaţi de consilieri sau avocaţi care să susţină interesele părţilor în faţa comisiei. Ancheta are loc în procedură de contradictorialitate.

Aceasta cuprinde, în primul rând, expunerile părţilor asupra faptelor. Comisia poate examina documente, diferite acte, poate audia martori şi experţi, poate să se deplasezela faţa locului (aceasta presupune însă acordul părţii care exercită suveranitatea asupra teritoriului respectiv).

Comisia internaţională de anchetă finalizează acţiunea printr-un raport-concluzie adoptat cu majoritatea voturilor membrilor, raport pe care îl prezintă părţilor la diferend, acestea putând să ţină sau nu seama de concluziile comisiei. Acest raport nu are caracterul unei sentinte arbitrare. Prin urmare, raportul, care trebuie să concluzioneze exclusiv asupra stării de fapt, nu asupra răspunderii părţilor, are un caracter facultativ.



 

Conceliere.

Primele referiri la procedura de conciliere s-au făcut în cadrul tratatelor bilaterale încheiate în primele decenii ale secolului al XX-lea. În1922, Societatea Naţiunilor a adoptat o rezoluţie prin care se propunea statelor supunerea diferendelor unor comisii de conciliere. Ulterior, numeroase tratate multilaterale au consacrat concilierea ca un mijloc de soluţionare paşnică a diferendelor: Carta ONU (art. 33), Declaraţia de principii din 1970, Carta OUA, Declaraţia de la Manila din 1982 ş.a. Această procedură asociază elementele medierii şi ale anchetei, având trăsături caracteristice proprii.

Spre deosebire de mediere, concilierea presupune o investigare realizată de un organ independent, şi nu de un terţ care acţionează camediator.

În raport cu ancheta, concilierea are ca obiect nu numai cercetarea faptelor prin audierea părţilor, ci se procedează în continuare la concilierea propriuzisă, adică la propunerea de soluţii părţilor, care se vor pronunţa asupra lor.

Concilierea realizează trecerea de la mijloacele politico-diplomatice de soluţionare la cele jurisdicţionale. Se deosebeşte de aceastea din urmă prin faptul că soluţia propusă de comisia de conciliere are un caracter facultativ şi nu obligatoriu. Se aseamănă cu mijloacele jurisdicţionale de reglementare a diferendului prin faptul că se realizează printr-o procedură în contradictoriu. Ea se desfăşoară prin constituirea de către părţile în cauză a unei comisii de conciliere permanente sau ad-hoc.

În cazul tratatelor multilaterale care prevăd instituirea unor comisii de conciliere, se recurge la stabilirea unei liste permanente de conciliatori alcătuită dintr-un număr fix de naţionali desemnaţi de fiecare stat-parte la tratat. În caz de diferend, fiecare parte alege, în mod unilateral, un membru naţional înscris pe listă, iar aceştia aleg, de comun acord, preşedintele comisiei dintre ceilalţi conciliatori înscrişi pe listă de celelalte state.

Lucrările comisiei au un character secret, publicitatea fiind interzisă până când rezultatul procedurii de conciliere este evident. De la regulă se poate deroga pe baza unanimităţii comisiei şi a acordului părţilor în litigiu.

 


Date: 2015-12-24; view: 534


<== previous page | next page ==>
Mijloace pașnice de rezolvare a diferendelor internaționale | Arbitrajul international.
doclecture.net - lectures - 2014-2024 year. Copyright infringement or personal data (0.009 sec.)