B) The problem plays

- are neither comedies nor tragedies

- have no cheerfulness but show human behaviour as gross and despicable

Timon of Athens

Themes:

- human ingratitude and hypocrisy

- man living in a world of beasts

Troilus and Cressida

Themes:

- a double perspective: the context of the moment and the larger context of past and future

- the English (Renaissance) vision of the Troy tradition

- the Greek represent the realistic, unscrupulous modern man (Ulysses)

- the Trojans represent the old-fashioned, traditional world (Hector)

- the degradation of chivalry and the muddled notions of honour

- shows how ideal passion is mixed with casual faithlessness

All's Well That Ends Well

Theme:

- a mechanical handling of folk theme which combines two topics: the healing of a king and

the wife who wins back her husband by an astute trick

Measure for Measure

Theme:

- the older ruler who offers to save a girl's relative (brother, father, husband) on condition she yields to him and afterwards breaks his promise

- the recurrent idea that all are guilty and that mercy not justice is required

Coriolanus

(belongs to the Roman plays)

Themes:

- tragic implication of private virtue

- the effects of lack of self-knowledge, arrogance, lack of imagination, and the inability to handle people

(iii) The Late Period (1599-1613)

- The Romance plays (tragicomedies)

(called “romances” by the poet S.T.Coleridge [18^th -19^th c], who claimed they possessed a romantic element) :

Pericles

Cymbeline

The Winter's Tale

The Tempest

Sources: mythology, folklore, and magic

Themes:

- new faith in the essential goodness of man

- remoteness of setting - a symbolic world where innocence can triumph and the past can be undone through miraculous redemption

- the recovery of a lost child

- the significance of innocence and virginity

- the importance of moral patterns

- masques – allegorical performances meant to underline certain moral dimensions

/ɪ/ and /i:/ - finned fiend, flit fleet, gip jeep, grist greased, pit peat, sim seam

/e/ and /ɪ/ - bless bliss, Celt kilt, clef cliff, clench clinch, crept crypt

/e/ and /eɪ/ - betted bated, dell dale, den deign, fen feign, fend feigned

/æ/ and /ʌ/ - champ chump, dab dub, dank dunk, flank flunk, flax flux

/əʊ/ and /ɔ:/ - bode bored, bow boar bore, choke chalk, close claws, coke cork

/ɒ/ and /əʊ/ - blot bloat, bod bode, bonze bones, chock choke, cocks coax,

/æ/ and /e/ - bland blend,cattle kettle,dab deb, flax flecks,frat fret

/ɑ:/ and /ɜ:/-barbs burbs, blah blur, carbs curbs, harpies herpes, parched perched

/b/ and /v/ - bat vat, beer veer, bid vid, bile vile, biz viz

/b/ and /p/ - blade plaid, blaster plaster, bleat pleat, bloom plume, blunder plunder

/n/ and /ŋ/ - bonze bongs, bun bung, chin ching, clan clang, din ding

/l/ and /r/ - lung rung, lush rush, lust rust, splat sprat, splint sprint

/ʧ/ and /t/ - lynch lint, mooch moot, perch pert, pouch pout, roach rote

/s/ and /ʃ/ - sift shift, sill shill, sine shine, sod shod, sot shot

/f/ and /v/ - reef reeve, serf serve, skiff skiv, strife strive, waif waive

/f/ and /h/ - fore haw, fowl howl, funky hunky, furl hurl, phase haze

/f/ and /θ/ - fret threat, frieze threes, fug thug, oaf oath, trough troth

/s/ and /θ/ - purse Perth, sank thank, sawn thorn, suds thuds, sump thump

/ð/ and /z/ - bathe baize, lathe laze, scythe sighs, soothe sues, tithe ties

/ʤ/ and /z/ - gauge gaze, gorge gauze, grange grains, gauge gays, gunge guns

/d/ and /ʤ/-jinkdink, jinx dinks, pled pledge, purred purge, rid ridge

initial /f/ and /p/ - fang pang, farce parse, feed peed, fend penned, flank plank

initial /k/ and /g/ - cosh gosh, coup goo, coy goy, cramps gramps, crate grate

iitial /t/ and /d/-tell dell, tick dick, tier deer, till dill, tine dine

final /k/ and /g/ - puck pug, shack shag, slack slag, snuck snug, stack stag

final /m/ and /n/ -sim sin, sperm spurn, teem teen, tomb 'toon, thyme tine

final /t/ and /d/ - spurt spurred, stoat stowed, tart tarred, teat teed, trot trod

Homophones- rite / wright , rote / wrote, taught / taut, tear / tier, vail / veil, vain / vein, variance / variants

Affricate - a speech sound (consonant) that contains a stop followed by an immediate fricative, as in the ch /ʧ/ in "chair". Alveolar- sound formed by touching the tip of the tongue to the upper alveolar ridge, as in /t/ or /d/.

Approximants- consonants with a partial obstruction of airflow, as in /w/ and /r/.

Bilabial- consonant sounds formed using both lips, as in /p/ or /b/.

Consonant- a speech sound made when there is complete or partial obstruction of air in the mouth, as in /v/, /h/, /d/ (compare vowel).

Dental - a consonant sound made when the tongue touches the upper teeth, as in /t/ and /n/.

Fricative - a speech sound in which air is forced to pass through a small opening and creates friction, as in /f/ and /v/.

Gide/slide - moving the tongue while saying a word.

Glottal stop - the sound that is made when the vocal folds are closed very briefly; as in the middle of the word "uh-oh" (common in American English)

. Labiodentals - sounds that are made with the lower lip and upper teeth, as in /f/ and /v/.

Monophthong -a single vowel sound that does not change in auditory quality; also called a "pure vowel".

Nasal consonants -consonant sounds made by pushing air through the nose, as in /m/, /n/ and /ŋ/ plosive -a consonant sound produced when there is a complete obstruction of air followed by its sudden release, as in the /p/ of "pot"

Postalveolar -a consonant sound made with the tip of the tongue slightly back from the alveolar ridge, as in /ʃ/ in "shut" Sonorant - sounds that are made when air is impeded only slightly, as in /m/, /n/

stop (stop consonant) -a consonant sound that is produced when the airflow is (temporarily) stopped entirely by the lips or tongue, as in /p/

velar -of a sound that is made with the back of the tongue near the soft palate, as in the the /ŋ/ in "sing"

vowel -a speech sound made when air is free to pass through the mouth with little or no obstruction, as in sounds made with the letters a, e, i, o, u, and sometimes y (compare consonant)

CCVCC- blest blent brent trent trend CVCC -last flaps best list flips bent CCVC -blad blade slade spade spad spud

1.Fonetică vs fonologie. Tipuri de fonetică − în fonetică, sunetul este studiat ca fenomen fizic; este analizată întreaga diversitate a realizărilor unui sunet, influențele dintre sunete − în fonologie, sunetul este studiat din perspectiva relațiilor pe care le stabilește în context, a funcției pe care o îndeplinește, a apartenenței la o anumită categorie (apar diferențe în funcție de cadrul teoretic); fonologia nu privește sunetul în realitatea lui fizică − unitatea de bază a fonologiei este fonemul (care nu este însă și unitatea minimală); fonologia fiecărei limbi presupune stabilirea și descrierea inventarului de foneme al fiecărei limbi; fonemul are caracter distinctiv, adică deosebeşte un cuvânt de altul (masă vscasă;pat vsbat) − în scrierea unei limbi se notează în general fonemele (revenim la discuţie când vorbim despre principiul fonetic, de faptfonologicîn ortografia limbii române) −perspective asupra sunetului: a. relațional-funcțională b. cognitivă (mai recentă) −fonetica −articulatorie:producerea sunetelor (are în centru vorbitorul) −acustică:aspectul proprietăților acustice ale undei sonore (sunetul în sine) − auditiv-perceptivă: structura aparatului auditiv, stucturile cerebrale implicate în perceperea sunetelor (are în centru ascultătorul); 2 etape: a. receptarea propriu-zisă, la nivelul urechii b. prelucrarea, la nivelul centrilor auzului din scoarța cerebrală !!Ultimele două tipuri corespund foneticii acustice din LRC 1985 −producerea sunetelor nu este sinonimă cu articularea; producerea presupune două etape: a. producerea sonorității = fonațiune/fonație (producerea vocii); sonoritatea este dată de vibrația coardelor vocale b. articularea (specificul sunetului); presupune crearea unui spațiu de rezonanță propriu pentru fiecare sunet, într-un anumit punct al tractului vocal

2.Rolul coardelor vocale în producerea sunetelor. Explicații pentru vibrația coardelor vocale −coardele vocale sunt situate în laringe, deasupra traheei − laringele are o deschidere numită glotă, care este barată de coardele vocale (2 superioare și 2 inferioare); numai cele inferioare sunt importante pentru vorbire − în a doua imagine, coardele vocale sunt închise, aerul din plămâni creează presiune și produce vibrații −coardele vocale sunt formate dintr-o membrană musculară subține și elastică −coardelevibreazăși imprimă aeruluifonator o vibrație identică cu a coardelor vocale −vibrația coardelor vocale: 2 explicații: a. explicație neurologică (falsă, Rosetti şi Lăzăroiu 1982, LRC 1985): la nivelul scoarței cerebrale se dă o comandă transmisă pe traiectul nervului recurent sub forma unui impuls electric; terminațiile nervului recurent sunt situate în coardele vocale; stimulul repetat produce o reacție repetată, deci o vibrație b. explicație mecanică (recentă): poziția normală a coardelor atunci când nu respirăm – lipite, închid glota; coloana de aer, cu presiune, îndepărtează coardele vocale una de cealaltă, pentru că sunt elastice; o parte din aer trece, presiunea scade, iar coardele revin la poziția inițială; la o singură expirație, procesul se repetă foarte des și foarte scurt, sub presiunea aerului fonator; vibrația este percepută ca sunet − prin vibrația coardelor vocale se produc sunetele cu sonoritate (vocalele + consoanele sonore); sunetele surde sunt rostite numai prin articulare, fără vibrație − glota este implicată în rostirea consoanei fricative surde [h], care în română nu are corespondent sonor (simbolizat ca [ɦ] în IPA); în unele lucrări, [h] este considerat sunet velar (LRC 1985) sau chiar laringal

3. Componentele apararului fonator situate în cavitatea bucală. Rolul vălului palatului, al maxilarului inferiorşi al incisivilorîn producerea sunetelor − cavitatea bucală: maxilarul inferior, palatul dur, vălul palatului, dinții incisivi (superiori și inferiori), buzele, mușchiul lingual −vălul palatului: −este implicat în accesul aerului fonator −este o membrană musculară care realizează mișcări de ridicareși de coborâre − dacă e complet ridicat, închide accesul spre cavitățile nazale; aerul fonator intră tot în cavitatea bucală/rezonatorul oral −dacă e complet coborât pe rădăcina limbii, închide complet accesul spre cavitatea bucală − dacă e parțial coborât, o parte din aerul fonator intră în cavitatea bucală (și participă la articularea sunetelor [m] și [n]), iar cealaltă parte traversează rezonatorul nazal și conferă acestor sunete timbrul nazal − vălul palatului este implicatși în rostirea altor sunete – consoanele velare [k]și [g], care se rostesc prin crearea unei ocluzii (închideri)în zona velară −vălul participă la rostirea consoanelor ocluzive − ocluzia = obstacol în calea curentului de aer fonator; canalul este închis într-un punct de articulație; după ocluzie, vălul palatului se deschide brusc și apare un zgomot de explozie, cauzat de eliberarea presiunii; astfel se rostesc consoanele ocluzive = explozive; −gradul de ridicare a palatului deosebește vocalele (a–curent puternic–> i–curent slab) −maxilarul inferior: − realizează mișcări de coborâre și de ridicare, esențiale pentru gradul de apertură care deosebește vocalele −complet coborât, realizează un unghi de deschidere foarte mare −> vocale deschise [a] −unghi mai mic−> vocale semideschise [e], [ă]/[ә] (în IPA), [o] −unghi foarte îngust−>vocale închise [i], [î]/[ɨ](în IPA), [u] −incisivii inferiori: −maxilarul superior este imobil și nu poate executa mișcări articulatorii − incisivii superiori au rol în rostirea consoanelor ocluzive dentale [t], [d] şi fricative dentale [s], [z], [ʃ], [ʒ]

4. Componentele apararului fonator situate în cavitatea bucală. Rolul muşchiului lingual în producerea sunetelor − cavitatea bucală: maxilarul inferior, palatul dur, vălul palatului, dinții incisivi (superiori și inferiori), buzele, mușchiul lingual −mușchiul lingual: − mișcările mușchiului lingual și nivelul de deschidere a maxilarului creează spațiul de rezonanță pentru rostirea vocalelor −mușchiul lingual complet relaxat −> vocalele centrale [a], [ă], [î] −mușchiul lingual încordat spre vârf −> vocale prepalatale/anterioare [e], [i] −muşchiul lingual încordat spre rădăcină −> vocale postpalatale –rotunjite/labiale −semivocalele au aceleaşi caracteristici articulatorii ca vocalele − muşchiul lingual este componenta cavităţii bucale cu rolul cel mai complex; realizează mişcările cele mai variate −participă la rostirea mai multor consoane şi sonante − contribuie la rostirea unui grup de consoane situate la nivelul incisivilor superiori (sunete dentale), care se rostesc prin atingerea apexului fie de incisivii superiori, fie de alveolele dentare (variaţie de la vorbitor la vorbitor) −muşchiul lingual este implicat în 2 tipuri de mişcări: a. realizarea unei ocluzii, adică închiderea completă a canalului fonator – vârful limbii se lipeşte de incisivi sau de alveole; prin deschiderea bruscă se rostesc consoanele ocluzive [t] şi [d], care sunt întrerupte din punct de vedere acustic b. realizarea unei stricturi, adică o îngustare a canalului fonator; vârful limbii se apropie de incisivi sau de alveole; aerul fonator străbate strictura, comprimându-se; apare un zgomot de frecare; astfel se rostesc consoanele fricative [s], [z], care sunt continue din punct de vedere acustic + c. tot în zona dentală se rostesc consoanele africate [ţ]/[ts] (în IPA) şi [ḑ]/[dz] (în IPA) care au un mod de articulare complex, cu două mişcări articulatorii: − crearea unei ocluzii (ca la [t], [d]) − deschiderea parţială a canalului fonator (strictură ca la [s], [z]) − consoana africată sonoră [ḑ] nu există ca fonem în limba română standard, ci numai în unele unele dialecte); în limba standard există numai africata surdă [ţ] −în zona prepalatală, muşchiul lingual poate crea o strictură; astfel se rostesc: −consoanelefricativeprepalatale [ʃ] [ʒ] − consoanele africate prepalatale [č]/[tʃ] (în IPA)și [ğ]/[dʒ] (în IPA), din digrafele ce, ci, ge, gi; [č] cuprinde o ocluzie specifică lui [t], urmată de o strictură specifică lui [ʃ]; [ğ] cuprinde o ocluzie specifică lui [d], urmată de o strictură specifică lui [ʒ] − în zona mediopalatală, mușchiul lingual produce o ocluzie (nu cu vârful, ci cu dorsumul); astfel se rostesc consoanele [kꞌ]și [gꞌ] din trigrafeleche, chi, ghe, ghi,introduse sub influența grafiei italiene; în IPA, acestor sunete le corespund aproximativ simbolurile [c]și [ɟ] (caracterul palatal se manifestă însă diferit de la o limbă la alta, de aceea suntși simboluri specifice) − mușchiul lingual are rol și în rostirea sonantelor (sunete cu statut intermediar, între vocale și consoane): − [n] – sonantă dentală ocluzivă (mod de rostire diferit de al consoanelor ocluzive, deoarece numai o parte a curentului de aer fonator ajunge în cavitatea bucală, cealaltă parte trecând prin cavitatea nazală) − [r] – în română, este un sunet vibrant apical, oral; se produce prin vibraţia vârfului limbii pe incisivi sau în zona prepalatală; ocluzii repetate − [l] – sunet lateral, oral; vârful limbii este sprijinit pe incisivii superiori, iar aerul fonator iese lateral −[m]–nu se rosteşte cu ajutorul limbii

5.Clasificarea articulatorie a vocalelorșiasemivocalelor Clasificarea vocalelor −după apertură/deschidere − deschise [a] − semideschise/medii [e], [ă], [o] − închise [i], [î], [u] −după localizare: − anterioare/prepalatale: [e], [i] − centrale [a], [ă], [î] −posterioare [o], [u] !!! LRC 1985: 19–[ă], [î]− posterioare −după labialitate − rotunjite/labiale [o], [u] − nerotunjite/nelabiale [a], [ă], [î], [e], [i] !!! labial≠ labializat; exemplu: [sóare]–[s°]și[a°]suntpuțin labializatedin cauza lui [o] −sistemele vocalice pot fi diferite de la o limbă la alta i î u e ă o a Triunghiul vocalic (limba română) Semivocalele−au aceleaşi trăsături articulatorii ca vocalele −inventar:[é], [ó], [j]/[˜], [w]/[©] −convenţie de transcriere: − dacă semivocala precedă o vocală: [j],[w]: [jarnă], [plowa] − dacă semivocala urmează după o vocală: [˜], [©]: [bo˜], [bo©] − explicaţie: − dacă semivocala [j] precedă vocala în aceeaşi silabă, vârful limbii este apropiat de zona prepalatală, creând o strictură, ca la fricative; semivocalele [j] şi [w] sunt considerate „semiconsoane” atunci când ocupă poziţia prevocalică într-un diftong −dacă semivocala urmează după vocală, se pronunţă ca vocala

6. Clasificarea articulatorie asonantelor. Trăsături ale sonantelor Clasificarea sonantelor −după modul de articulare − ocluzive [m], [n] − lichide [l], [r] −după locul de articulare − bilabiale [m] − dentale [n] − laterale [l] − vibrantă apicală [r] −după timbru −nazale [m], [n] − orale [l], [r] Trăsături ale sonantelor −articularea sonantelor se aseamănă atât cu a vocalelor, cât şi cu a consoanelor −ca şi vocalele, sunt sunete sonore, fără pereche surdă −din punct de vedere acustic, predomină tonurile muzicale −prezenţa zgomotului (foarte slab) le apropie de consoane − ca funcţionare, se apropie de consoane; în română, au caracter asilabic (excepţii, în limba vorbită: Ùpărat, Ýdată–Graur şi Rosetti 1938: 8); în alte limbi, pot fi centru de silabă: engl. garden[gär′dn],în sârbă,Serbia =[′srbija] − din punctul de vedere al articulării, sonantele se aseamănă mai mult cu consoanele; articularea lui [r] se face prin vibrația vârfului limbii = repetarea unor ocluzii foarte scurte în zona prepalatală; la articularea lui [l], vârful limbii se sprijină pe palat, deasupra alveolelor – este de fapt tot o ocluzie, numai că aerul fonator iese lateral −timbrul oral–vălul palatului e complet ridicat, tot aerul fonator pătrunde în cavitatea bucală [l], [r] − timbrul nazal – vălul palatului e coborât parțial; aerul fonator pătrunde în ambii rezonatori; în cavitatea bucală are loc articularea, iar traversarea cavității nazale produce un sunet nazal [m], [n] !!! timbrul nazal ≠ nazalizare; ex. [însă] –vocala [î] e ușor nazalizată, prin contact cu nazala [n]

7.Clasificarea articulatorie aconsoanelor −după modul de articulare − ocluzive [p], [b], [t], [d], [kꞌ], [gꞌ],[k], [g] − fricative [f], [v], [s], [z], [ʃ], [ʒ], [h] − africate [ţ], [č], [ğ] −după sonoritate − surde [p],[t],[f],[s],[ʃ],[k],[kꞌ],[č],[h],[ţ] − sonore [b],[d],[v],[z],[ʒ],[g],[gꞌ],[ğ] −după locul de articulare − bilabilale[p], [b] − labio-dentale[f], [v] −dentale/alveolare[t], [d], [s], [z], [ţ] − prepalatale [ʃ], [ʒ], [č], [ğ] − palatale/medio-palatale/centrale [kꞌ], [gꞌ] − velare[k], [g] − laringale/glotale [h]

8.Clasificarea acustică a sunetelor − în funcție de înălțime, sunete − acute/înalte: [e], [i], consoanele palatale și dentale, rostite într-un volum mic al rezonatorului − grave/joase – [o], [u], consoanele labiale, velare, rostite la extremitatea rezonatorului, presupun un volum mare al rezonatorului − există o corelație între înălțime și localizarea anterior/posterior; sunetele acute – resonator foarte mic −în funcție de dimensiunea rezonatorului,sunete − compacte: se rostesc într-un spațiu foarte larg/volum mare al rezonatorului − difuze: rostite într-un spațiu foarte mic/volum foarte redus al rezonatorului −această distincție acustică se corelează cu criteriul articulatoriu al aperturii −vocala [a]–sunet compact/vocala cea mai deschisă −vocalale [i], [î], [u]–sunete difuze, închise −vocalele medii fac excepție de la această distincție acustică −consoanele prepalatale, palataleși velare, precum și laringala [h]–compacte −consoanele labialeși dentale –difuze −criteriul articulatoriul al labialității se corelează acustic cu distincția −bemolat:vocalele [o] şi [u] −nonbemolat:vocalele [a], [e], [i], [ă], [î] −în funcţie decaracterulîntrerupt(corelat cu modul de articulare), consoane: −întrerupte= ocluzivele, sunete momentane −continue= fricativele − consoanele africate nu sunt nici întrerupte, nici continue, ci stridente − relația dintre structura acustică și cea articulatorie a sunetelor: compact – deschis, difuz – închis,acut–anterior,grav–posterior,bemolat− rotunjit

9. Ce este fonemul? Definiții −în uzul limbii–sunetele; în sistemul limbii, sunetele se reduc la un număr limitat de categorii exemplu: [e] deschis şi închis, [o] deschis și închis sunt foneme distincte în franceză, dar acelaşi fonem în română −categorizarea sunetelor este o abilitate cognitivă −sistemul sunetelor-tip, adică al fonemelor, este limitat și specific fiecăreilimbi −fiecare sunet-tip trebuie să fie distinctiv (înlocuirea cu alt sunet în același context determină o modificare semantică) −pentruoperația de segmentare, adică de stabilire a inventarului de sunete distinctive e nevoie de cel puțin două contexte identice: exemple: [pat] / [mat]; contextul este [_at]; [p]și [m] formează o pereche minimală [sap] / [sat]; contextul este [sa_]; [p]și [t] formează o pereche minimală − sunetele cu funcție distinctivă se numesc foneme = unitatea principală de studiu a fonologiei; fonemul nu are un conținut semantic asociat sistematic − există diverse teorii și definiții ale fonemului, care au însă în comun ideea că fonemul este un construct teoretic, fără realitate fizică a. în fonologia de tip psihologist/mentalist, fonemul este echivalentul psihic al sunetului („ideea de a, e...”) b. în fonologia structuralistă, fonemul este o unitate invariantă, o clasă de alofone: fonemul /a/ este o unitate invariantă, o clasă de realizări concrete care sunt toate sunetele [a]; sunetele concrete sunt variante numite alofone; această interpretare este fizic relațională (bazată pe asemănările fizice dintre sunetele care aparțin aceleiași clase) și funcțională; distribuția în context: există cel puțin o pereche minimală în care sunetul are o funcție distinctivă c. în fonologia cognitivă, mai apropiată de cea psihologistă, fonemul este o categorie de sunete, rezultat al unei categorizări mentale; fonemul este deci o unitate cognitivă; vorbitorul este obișnuit să recunoască peste tot aceeași unitate (chiar dacă trăsăturile fizice sunt (ușor) diferite) d.fonologia generativă postulează organizarea limbii pe două niveluri: de adâncime (abstract)și de suprafață (concret); fonemele se situează la nivelul abstract, de adâncime; fonemul aparține competenței lingvistice (și nu performanței); alofonele din fonologia structuralistă sunt situate la nivelul de suprafațăși aparțin performanței lingvistice

10.Interpretarea monofonematică a anumitor secvențe sonore −africatele [ț,č,ğ] sunt sunete complexe (ocluzie + fricțiune) –în IPA: [ts, tʃ,dʒ] 1.[ț] este un singur fonem dacă există cel puțin o poziție în care [t] implică necesar prezența lui [s] și invers a. în poziție finală de cuvânt, înainte de i final devocalizat [i]/[—], apare numai [ț]/[ts] și nu sunt acceptate [t] sau [s]: [roți], [poți] b. există perechi minimale în care [ț] contrastează fie cu [t], fie cu [s]și, în plus, comută: [țară], [tară], [sară] −> în română, /ț/ este un fonem independent, diferit de /t/ și /s/ 2. [č] a. [č] nu este posibil înainte de [m] (*[čm]), dar grupurile [tm], [ʃm]:atmosferă, dușman b. există perechi minimale în care [č] contrastează fie cu [t], fie cu [ʃ]și, în plus, comută: [čine], [tine], [ʃine] −> în română, /č/ este un fonem independent, diferit de /t/ și /ʃ/ 3. [ğ] a. [ğ] nu este posibil înainte de [m] (*[ğm]), dar grupurile [dm], [ʒm]:admite, vrăjmaş b. există perechi minimale în care [ğ] contrastează fie cu [d], fie cu [ʒ]și, în plus, comută: [ğar], [dar], [ʒar] −> în română, /ğ/ este un fonem independent, diferit de /d/și /ʒ/

11.Unitatea minimală distinctivă afonologiei −multă vreme s-a crezut că fonemul este unitatea minimală de expresie − fonemele sunt însă mănunchiuri, seturi de trăsături; pot comuta foneme care au mai multe trăsături comune −exemplu: /s/ şi /z/− [sare], [zare] −silabic − silabic +fricativ + fricativ + dental + dental −sonor +sonor −>diferenţa minimală dintre sareşizareeste dată de sonoritate −alt exemplu: /e/ şi /i/− [ţep], [ţip] + silabic + silabic + anterior + anterior +semideschis +închis − labial − labial − > diferenţa dintre ţepşiţipeste dată numai de gradul de deschidere a vocalei −>deci,în anumite situaţii, funcţia distinctivă se poate asociacuo singură trăsătură − în ultimă analiză, elementul de expresie minimal cu funcţie distinctivă este trăsătura unui fonem; trăsăturile distinctive ale fonemelor se bazează pe trăsăturile articulatorii ale sunetelor (nu pe cele acustice) − în fonologia modernă, fonemul nu mai este considerat unitate minimală, ci trăsătura distinctivă/fonologică este considerată primitiv fonologic − teoria trăsăturilor distinctive permite o mai bună comparaţie între limbi, pentru că inventarul trăsăturilor este universal (pe când cel al fonemelor este specific fiecărei limbi) −> FONEMUL (redefinire) = segment sau unitate segmentală care constă într-o matrice de valori ale trăsăturilor distinctive − exemplu: trăsătura [labial] are valorile [+ labial] şi [− labial]; trăsătura [silabic] are valorile [+ silabic] şi [− silabic] −acest model asmilează teoria binarismului, în care o trăsătură se defineşte pozitiv sau negative

12.I final desonorizat/devocalizat [i]/[—]. Proprietăţi. Principalele interpretări fonologice − sunet vocalic care apare la finală de cuvânt, totdeauna după consoană sau grup consonantic, cu excepţia grupurilormuta cum liquida(consoană + sonantă) −exemple: [pomi], [toţi]; excepţii: [tigri], [afli] − este un sunet asilabic (nu poate fi centru de silabă), care nu poate purta accent; este diferit şi de vocalai,şi de semivocalai,pentru căeste un sunet surd −are o durată de emisie mai mică decât orice consoană şi decât durata semivocalei i − dacă este precedat de o consoană ocluzivă, durata sunetului coincide cu momentul ocluziei/exploziei consoanei–[lupi] −din punct de vedere acustic, este independent de consoana precedentă −experimental, s-a arătat că[i] este o vocalăiscurtată − din punct de vedere distribuţional, nu apare în acelaşi context cu i plenison; la finală de cuvânt, fără accent,iplenison apare numai după grupul muta cum liquida −> [i] este în distribuţie complementară cu [i] −din punct de vedere fonologic, există mai multe interpretări: a. E. Vasiliu–2 interpretări: a1. Vasiliu 1965: [i] este o variantă a vocalei /i/ (/i/ −> [i]) a2. LRC 1985: [i] este o variantă a semivocalei /j/ (/j/−> [i]) b. A. Avram–în anumite contexte, semivocala é se realizează ca [i] (/é/−> [i]) c. E. Petrovici, Al. Graur și Al. Rosetti – i reprezintă palatalitatea consoanei precedente, nu este un fonem independent în această situaţie; la Petrovici, consoanele palatale sunt foneme distincte de consoanele neutre − exemplu: [lupꞌ] – 3 foneme; pꞌ din lupi este un fonem distinct de p din lup; distincţia fonologică este dată de opoziţia dintrepneutru şippalatal

13.Principalele interpretări fonologice ale tuturor claselor de suneteSisteme fonologice: E. Vasiliu (1965) E. Vasiliu (LRC 1985) A. Avram (1950−) Al. Graur şi Al. Rosetti (1938) E. Petrovici (1950, 1952) Vasiliu 1965 Vasiliu 1985 Avram Graur & Rosetti Petrovici vocale vocalele e şi i sunt variante poziţionale ale vocalelor ă şi î: /ă/−> [e] /î/−> [i] exemplu: bec/b'ăk/ vin/v'în/ semivocale toate sv sunt realizări ale v corespondente /e, o, i, u/−> [é, ó, j, w] toate sv sunt foneme distincte de vocale /é, ó, j, w/ sv sunt numai /é, ó/ sv sunt numai /j, w/, transcrise ca /y, w/ nu există sv, deci nici diftongi; sv sunt articulări suplimentare ale consoanei precedente: seară [s'ară] diftongi monofonematici bifonematici bifonematici bifonematici /éa/, /óa/ − fonem unic, pentru că comută cu vocalale /e/ și /o/: /béată/ /bete/ /póate/ /pot/ nu există consoane /j, w/ − semiconsoane (transcrise ca /y, w/) în unele studii, i din iarșiudinau sunt numite sv consoana palatală este fonem distinct de consoana dură la finală de cuvânt: /lup/ / /lup'/ /j, w/(la Petrovici transcrise ca /˜, ©/)− elemente consonantice există patru serii de consoane: a. neutre/sak/ b. palatalizate seară /s'ară/ c. labializate roade /r°ade/ d. labiopalatalizate ochioasă/ok'°asă/ i final devocalizat [i] pomi realizare a vocalei i /i/−> [i] /pomi/ realizare a semivocalei i /j/−> [i] /pomj/ realizare a semivocalei e /é/ −> [i]: [luni]/[lunéa] /pomé/ nu există un fonem corespunzător acestui sunet; [i] este palatalizarea consoanei precedente /pom'/ 14.Structura silabei − controversă: silaba este o unitate fonetică sau fonologică; interpretarea mai nouă: constituirea silabei face parte din sistemul fonologic al unei limbi (se pot identifica asemănări şi deosebiri între limbi) −definiţie fonetică: silaba este unitatea lingvistică ce conţine un vârf de sonoritate −definiţie fonologică: silaba este o unitate minimală în care se pot combina fonemele − silaba are un nucleu vocalic (vocală, diftong, triftong), precedat sau urmat de o consoană sau de o combinaţie de consoane −silaba este o unitate complexă, alcătuită din: a. atacul silabic (implozie, segment iniţial) (engl. onset) b. nucleu/centru = vârful de sonoritate c.coda(explozie, segment final) −dintre acestea, numai nucleul este obligatoriu; celelalte părţi pot lipsi −din punctul de vedere al structurii, silabele pot fi − simple, formate numai din nucleu [a.pă], [ma.re.e], [re.a.lă] − complexe, formate din nucleu + atac şi/sau coda: [ar.de], [măr] −în funcţie de ultimul component al silabei − deschise, terminate în vocală (cele mai multe silabe din română): [ka.să] − închise, terminate în coda (element consonantic) (cele mai multe silabe din engleză) [sfîr.ʃeʃ.te]

15.Alternanțe fonologice − alternanță = modificarea unui sunet sau a unui grup de sunete, produsă în cursul flexiunii sau al derivării, în radicalul sau în flectivul unui cuvânt −după natura sunetelor modificate, alternanțele sunt − vocalice a/e (fată/fete) î/i (vând/vinzi) o/óa (ușor/ușoară) e/éa (cred/creadă) etc. u/Ø (usuc/uscăm) etc. −consonantice d/z (verde/verzi) t/ț (bat/bați) sc/ʃt(gâscă/gâşte)etc. −după numărul de membri − bipartite (exemplele de mai sus) − tripartite a/ă/e (vadă/văd/vede) o/óa/u (port/poartă/purtăm)etc. − alternanţele vocalice pot afecta o silabă accentuată, cel mai frecvent (stradă/străzi) sau una neaccentuată (cumpăr/cumpere) sau pot fi asociate cu schimbări ale accentului (['bag/bă'găm], ['spală/spă'lăm]) − alternanțele vocalice se produc mai ales în interiorul radicalului (stradă/străzi, fată/fete) sau în flectiv (cumpăr/cumpere), pe când cele consonantice se produc mai ales la finalul radicalului, înaintea flectivului (verde/verzi, bat/bați) − limba română are un sistem bogat de alternanțe, care o individualizează față de celelalte limbi romanice − cele mai multe alternanțe sunt condiționate fonetic – exemplu: metafonia/diftongarea condiționată din radical (o > óa, e > éa), dependentă de vocala din silaba următoare (a, ă, eproduc diftongări) −exemple:rog–roagă;negru–neagră − morfologic, alternanțele constituie, pe lângă flective, un mijloc suplimentar de marcare a valorilor morfologice − tendința limbii române actuale – de eliminare a alternanțelor în cazul neologismelor: acceptă, contestă, posedă, invocă, imploră, dezvoltă

Lingvistica este stiinta limbajului. Limbaj- fenomen. Limbi au elemente în plus decât limbaj. Limbi au trăsături limbajului. Limbaj este mai general dacât limbile. Limbaj este constituit în fiecare limbă. În limbi concrete găsim elemente în care limbaj nu conține. În limbaj elementele poartă un nume universali. Elemente comune dacă încep să lipsesc într-o limbă, ea începe să nu fie o limbă. Inialudam- cuvînt care singuri indieni nu știu ce înseamnă.

Universali – 1. orce limbă se folosește de indități de aceeași natură fizică. Sunetul este un element universale. 2. Indetități de aceeași natură fizică se convină cu aceste regule date 3. Elemente de aceeași natură fizică se referă la ceva (la lume). 4. Indități de aceeași nat. Fizică sânt folosite de indivizi în scopul schimbului informații.

Epistologie studiază știinției universale ale lingvisticii generale.

Ce este știința?

W. Dilthey spunea că știința înseamnă înțelegere. - Fiecare din două activități lucrează atunci când au un anumit obiect de studiu. Explicație este reprezentantă prin științile naturale. Înțelegerea este știința spirituale. Ce este explicația, înțelegerea? Prin explicație putem înțelegem ceva- atunci când explicații eu îndic necesară și suficientă pentru acest fenomen să se producă. A înțelege un fenomen înseamnă a accepta posibilitatea ca el să se petreacă. H. Taine a încercat să abordeze opera literară. El imagina că poartă în ea totul. A privy cu un element psihoanalitic. Lingvistica a fost știința a explicațiilor- diductivă, inductiv-prabolistică, funcționar-teleologică, genetică sau istorică. Numai prin explicații poți determina fenimenelor. Explicații diductivă are raționament diductiv. Primezele sunt primele două propoziții. Socrate este om. Oameni sunt moritori. Trecerea de la premizile și concluzie. Prin ce explic cu ajutorul ce explic? Explicans – ajutorul prin care explic. Explicandun – ce am de explicat. Explicandum – trebuie echivarat cu concluzia. Explicans – trebuie echivarat cu premize. Explicații deductiv are raționament. Denumirea lui raționament inductiv probabelistic. Nu se conservă premisie cu concluzie. Etimologie multiplă – lampă(rom rus engl). Teleologie – o disciplină ce studiază o acțiune(planificate). Existența unui lucru- a prezenta în perspectiva funcții pe care o servește. Holismă – vorbim despre un anumit mod de a vedea lumea. Teleologică este solidară holismă. Holismul înseamnă cuprinderea unui părți a unui întreg.

Începutul sec. XIX ale lingvisticii științifice. France Bopp primul nume de savant cu care se leagă lingvistica științifică. Lucrarea – Sistemul conjugării în lat., grec., sanscrită, germană. – prima lucrare științifică franceză. Nașterea lingvisticii culturale este romantismul (artistic). Romantismul cultural ce propovidia un tiplu idemnă – istoria unei națiuni, folclorul și trdiții, limbile lor. Context științific. La nașterea știinților lingvistice era biologia. Științele nu a fost imperambile. Neom Chemskii era în câmpul altor știinților. Știința care o ieșit în fața altor științi este biologia. Ipoteze craționiste ( lumea este creată de Dumnezeu). A coomparat organismele vii- asemănări și deasemănări. Biologia revoluțianistă. Lumea vie are o altă originea nu a teologiei. Lingvistica a luat din biologie – comparație, istorie. Sanscrita este limba care sa vorbit în India. Descoperit de engleji când au colonizat India. Proble lingvisticii moderne numit termocunoaștere –

1. Schimbarea morfologică a limbilor.

2. Schimbarea fonetică a limbilor.

3. Schimbarea semantică a limbilor.

4. Metoda reconstrucției.

5. Clasificarea limbilor.

6. ramificațiilor teritoriale sau geografice ale limbilor.

Analogie schimbărilor morfologice a limbilor. Prima formă este fapt iar a două este făcut. Variația libiră. Varianta fapt este mai veche în raport cu făcut. Fapt sa transformat în făcut. Analogie este un moment a modificării sub presiunea unui grup de alte forme flexionate care sunt uniforme prin această presiune forma modificată devine asemănătoare cu forma grupului care exercită presiunea. Analogia grup de forme care a funcționat asupra aibă la o formă nouă cu e( analogie fonetică). Duminică este accentuat în 2 feluri la prima și a două silabă. Analogie aici este nu morfologică. Numele polosilabic unde este accentul pe prima selabă. Fenomenul filologic. Lunele sunt împrumutate din latină și mijlocie franceză. Iar Octombrie nu e din franceză ia devine dintr-o alegorie. Iar Septembrie prvine de la Octombrie. Prin fonologia fonetică obținem dintr-o formă fonetică în alta. Prin fonologia lexicală obținem dintr-un cuvânt, un altu. Vendicativ---răzbunător. Trebuie de făcut este o analogie sintactică. Unde nu avem analogii este limba moartă. Analogii sunt îndependente de voința vorbitorilor. Schimbarea fonetică (afirm că limbele se schimb după forma fonetică). Limbele se schimb din punct de vedere fonetic (regelate și neregilate). Legi fonetce sunt factori schimbării limbi. Raportul dintre anumite cuvinte latine care sau transformat în cuvinte anumite.

Lat. Cantare fr. Chantar Lat. Calidus fr. Choud Lat. Camera fr. Chambre Lat. Carus fr. Cher- drag

Lege fonetică este o schimbare care ofectiază toate cuvintele cu aceeași structură fonetică, aflate în limba în momentul de clansării lefii fonetice. Lege fonetică acționează fiere în tranziția de limbă mamă către limbă fiică, fie într-e faze istorice diferite ale aceeași limbi. Lege fonetică au anumit de timp L întervală devine în R. evoluția limbii C devine în P. Asimilări progresive și regresive. Progresive- asimilatorul este primul---- băiat-băiatul. Trebuie să scriem formula unei asimilări. Primul (de la stânga la dreapta) Regresivă – asimilatorul este al doilea----șosea-sosea.

Poziția sunetelor participate la proces – 1. Asimilarea în contact – nu sunt sipărați nici din alt sunet---- baiat-băiat. 2. Asimilare la distanță – mai există încă mai un sunet ---- cerofor- ciorofan.

La proces – 1. Asimilări vocalice – între două vocale. 2. Asimilări consonantice – între două consoane. 3. asimilări mixte- între o consoană și o vocală.

O consoană asimilează o vocală și învers.

Femeie – din latină foarte veche prin transmisiune prin mod direct. În latină este familia- rom.veche fămeie- fomeie sau fumeie (grai)- rom.contemporană femeie. Din fămeie în fomeie a fost asimilare din consoană în vocală. F – este o consoană cu ajutorul folosim dinților. Vocală o și u sunt singure vocale cu ajutorul buzelor – sunet labial. Ă este non-labial. Ajungem la asimilator labială. Nu avem trăsătură de labiale. M – nu este consoană pură. M – este labial pur. Asimilare în care v-asimilatorul, c-asimilată. Asimilare c de către v poartă denumire de – palatarizare. Palatarizare labialelor – graiul moldovan iar dentalelor – bănățeanul. Vocale e și i se rostesc interior acum (zona cerului gurii din spatele dințelor). Palatarizarea p-b (Moldova) t-d (bănat). B urmat de i se rostește ghi, p urmat de i chi (picior-chicior) pi-chi, bi-ghi ----labiale palatarizaea. Dentale palatarizarea ---- ti-c (ч), di-gi (дж).

Disimilare ------ marșarier – marșarier ( r……r….r --- r….l….r),,,, frustrat-frustat (r…..r – r…..0). disimilare parțială să transformă în alt sunet, totală nu se transformă. R – este disimilat, ține în sistem fonetic în multe limbi de sunete - lat. Canutus – canunt – rom. Contemporană cărunt (n…n – r…n). Disimilare silabică (haplogie) – capofonie( repetare aceeași silabi) se recurge la haplogie.

Sincopa este dispariția unui sunet din interiorul cuvântului. Drept – lat. Directius – rom.v. dirept (x…x – x…0). Dispar sunete din neaccentuate – în general. Lat. Fossaturu – rom.v. fsat – rom.m. sat. Desincopa – am văzut – am văzt.

Epenteza – apariția unui sunet în interiorul cuvântului. Lat. Camera - camra – fr. Chambre (apare un B epentetic). Optesprezece – optusprezece, optsprezece ( Epenteză). Sl. Brat – mg. Barat.

Proteza – apariția la inițială de cuvânt a unui sunet nou. Multe exemple în aromână – aromână însuși dialectul A protetic. Lat. Altus – rom. Înalt.

Afereza – disariția la inițială de cuvânt a unui sunet. Lat. Fossatum – fsat- sat – afereza lui F. istoria – histoire – storia (afeeza).

Metateza – modifică ordinea de apariție în cuvânt a sunetelor. A porecli – a polecri (r…l – l…r ,,,, x..y – y…x).

Tulburări de limbaj (afazie) – înțelegerea….. producerea mesajelor este afectată. Schimbările faretice pot fi efeecte ale tlburărilor de limbaj ( efect celebrial, efect fiziologic). Emisfera stângă a creierului – zona Broka, zona Werniko.

Afozie producției persoanele aceste fac schimbări în structura fonetică explicate prin asimilare, disimilare și alte, dar pot și fi niște tulburările ale limbajului.

Aspect celebrar – complex constă în comenzile ale unei anumite parte ale cierului să vorbim. Palierul de comandă este afectat.

Schimbarea semantică a limbilor. Unele dintre cuvinte își pot schimba sensul cu ajutorul metamororferezare. este și cauza psihologică Uitore se întâmplă că sensul de origine este uitat. slăbănog în rom veche este om paralizat.

Avem 2 direcție ale evoluției –

1. lărgire de sens – sens mai concret și cuv evaluiază mai general.

2. Restrângerii sale – sens mai general și cuv evaluiază mai concret.

Lat. Veteranus – rom. Bătrân (moștenit), veteran (împrumutat) – avem lărgire de sens.

Lat. Neco, necare ( a muri pur și simplu) – rom. A se îneca ( numai într-un anumit sens).

Încercare asura semasiologiei limb rom. Srudiul istoric asupra tranziunii sensurilor denumirea lucrării lui Șeneanu.

Amtuan Millet – autorul gramaticii de transformarea. Studiul de schimbării de sens. Cauzele ale clasificării –

1. Extralingvistice (schimbarea sens cuvintelor).

2. Sociolingvistice.

3. Lingvistice.

Procesul gramatizării – acest proces prin care un cuvânt își schimbă semnificația sub influența altor factori lingvistici.

Negația în limb fr ne verb pas ( există Pas ca subst – pas, adv de negație corespunde cu – Nu, nu cu Ne). Pas adv denegație provine din substantiv pas (schimbare de sens, gramaticalizare). P în fr veche se spunea je ne nvange, nu exista cuv pas. Negația pune accentul mai mult decât afirmația. Se pierde cu timpul forța accentuării.

Metoda reconstrucției – metoda de cercetare a originii unor forme lingv, a unor cuvinte, unor sensuri sau a unor construcții sintactice. Este o formă particulară a explicației inductiv-probabilistice.

Origini probabile – forma răutată nu este găsită, nu există o dovadă a existenții lor în limba în care căutăm. Lăcusta – sa presupus că provine din latină, deoarece în alte limbi romanice acest cuv. este asemănător.

Forma reconstrucției și-a găsit o aplicabititate mare în domeniul indo-european (faptul că a existat o limbă indo-europeană, dar nu există dovezi a acestei limbi, limbă neatestată).

Familie de limbi- grup de limbi de aceeași strămoși.

Clasificarea limbilor.

Două criterii de clasificare –

1. Criteriul genealogic -

· Limbilile se clasifică în familii (un grup de limbi cu același strămoși). Toate limbile din latină – familie limbilor romanice.

· Familie indoeuropeană grupează limbi slave, romanice, germanice, samscrita (le inglobează).

· Nu există deosebiri clare de a diferenția limba de dialecte ( părerile sunt împărțite cu privire la câte limbi există).

· Familie de limbi sunt variabile (v. manual).

2. Criteriu tipologic –

· Tipul lingvistic – structură ( o limbă este un anumit tip, dacă are o anumită structură – fonetică, morfologică, sintactică, semantică).

· Tipul morfologic – Wilhelm von Humboldt propune o clasificare –

1. Tipul izolant (limbi izolante)

2. Tipul non izolant (limbi non izolante) sunt –

a) Tipul aglutinant

b) Tipul flexinar – tipul polisintetic, analitic, sintetic

Fenomenul palatalizării – sunetele care se rotesc cu ajutorul palatului își schimbă natura.

Asimilatorul: e, i = palatalizarea labialelor lui p și b, lui t și d.

B urmat de i = ghi

P urmat de i = chi – graiul moldovean

Există un număr de asimilări imperceptibile:

- Fenomenul execuției articulatorii

- Procesul de articulație nu este secvențial, este gradabil.

- Efectul asimilării asupra limbii scrise: vorbirea a scrisul.

Disimilarea – complementarul asimilării: frustrat – frustat. Sunt parțială și totală: proprietar – propietar.

Disimilarea silabică

Haplologie – în evitarea fenomenului cacofoniei. Eroi-comică(o silabă este disimilată) – eroico-comică.

Sincopa și epenteza

Sincopa –

- Dispariția unui dintre interiorul cuvântului. Drept – lat. Directus – rom. Dirept.

- Dispar sunete din silabele neaccentuate – în general (sunt mai dispuse sincopării, dar nu este o regulă). Lat. Fossaturu – rom. V. fsat – rom.mod. sat.

Epenteza –

- Apariția unui sunet în interiorul cuvântului. V.slavonă brat – mg. Barat.

Proteza –

- Apariția la inițială de cvânt a unui sunet nou.

- Multe exemple în aromână: lat. Altus – rom. Înalt.

Afereza –

- Dispariția la inițială de cuvânt a unui sunet. Lat. Fossatum – fsat – sat(afereza lui f). istoria – historie – storia.

Metateza –

- Modifică ordinea de aparație în cuvânt a sunetelor. A porecli – a polecri.

Boli/tulburări de limbaj (afazie).

- Înțelegerea ====/====

- Producerea mesajelor este afectată.

- Schimbările fonetice pot fi afecte ale tulburărilor de limbaj.

- Emisfera stângă a creierului: zona Broca și zona Werniko (dacă au suferit tromme – apar tulburări de vorbire.

Schimbările semantică a limbilor.

De ce se schimb semantica? (sensul cuvintelor).

Originea:

- Michel Breal

- Lazăr șăineanu

- Antoine Meillet

Michel Breal – i se datorează denumirea de semantică. Lucrarea sa eseuri de semantică, prima lucrare de semantică științifică. Răspunsul la întrebarea: de ce se schimbă cuvintele?. Responsabilă de schimbarea cuvintelor este metafora.

Metaforizarea a fost produsă de nevoia oamenilor Cafanreza este o metaforă a cărei semnificație nu este percepută din pricina utilizării ei (frecvenței).

Tabu lingvistic – interdicția de a spune ceva (vizează ființele supreme bune și reale). Interzicerea e a rosti numele lui Dumnezeu, pentru a nu devaloriza superioritatea divină. Interzicerea de a rosti numele Diavolui pentru a nu-l aduce în casă. Metaforele care au legătura cu el încornorat.

L. Șăineanu – contemporan lui Breal. Presor al semanticii științifice. Și-a pus problema cauzelor schimbărilor semantice. Pentru el metaforizarea nu este singura cauză a schimbării semantice, o altă cauză este de natură psihologică – vitarea. Sensul de origine este vitat, cuvântul se umple cu noi sensuri.

Antoine Millet – cum își schimbă cuvintele sensul a doua lucrarea sa. Factori/cauze ale schimbării semantice:

1. Cauze extralingvistice – fenomene de limbă în lume, realitate.

2. Cauze socio-lingvistice – factor care vin din societate. Datorită diversității de roluri sociale, vorbitorii nu au aceeași înțelegere a sensurilor. Un cuvnt își schimbă sensul în momentul în care pleacă din mediul social către masa de vorbitori.

3. Cauze lingvistice.

Metoda reconstrucției – metoda de cercetare a originii unor forme lingvistice, a unor cuvinte, unor sensuri sau a unor construcțiisintactice. Este o formă particulară a explicației inductiv–probabilistice.

Origini probabili – forma căutată nu este găsită, nu există o dovadă a existenței lor în limba în care căutăm.

Lăcustă – sa presupus că provine din latină, deoarece în alte limbi romanice acest cuvânt este asemănător.

Cercetorii au studiat vocabularul comediilor lui Slaut (probei care vorbeau latină populară).

Forma reconstrucției și-a găsit o aplicabilitate mare în domeniul indo-europiniștici (faptul că a existat o limbă indo-europeană, dar nu există dovezi a existenței acestei limbi, limba neatestată).

Familia de limbi – grup de limbi cu același strămoș :

- Indo-europeană este o limbă care probabil a existat înaintea documentelor care atestau existența limbilor.

- Limbile cele mai veche ale Europei prezintă în materie de vocabular & forme gramaticale multe similitudini.

- Indo-europenistă a influențat lingvistica modernă a sec. XIX – lea.

- Saussure , Meillet erau indo-europeniști.

Clasificarea limbilor – după două criterii de clasificare:

1. Criteriul genealogic – limbile clasifică în familii (un grup de limbi cu același strămoși). Forma indo-europeană, greacă, limbile slavone, romanice, limbi germanice, sanscrita. Nu există deosebiri clare de a diferenția limba de dialecte (părerile sunt împărțite cu privire la câte limbi există). Forma de limbi sunt variabile (v.manual).

2. Clasificarea tipologică:

a) Tipul lingvistic – structura (o limbă este de un anumit tip dacă are o anumită structură-fonetică, morfologică, sintactică, semantică). Ei nu au morfeme flexionare (ca și cum casă, case ect). Chineza este de tip izolant. Importanța tonului (are caracter semantic, un cuvânt poate fi rostit în mai multe feluri, având și sensuri deferite).

b) Tipul morfologic – Wilhelm von Humbddt propune o clasificare: tipul izolant (limbi izolante) și tipul non-izolant (limbi non-izolante). Limbi cu flexiuni analitică – sintetică. O limbă este flexionar sintetică dacă flexiunea cuvântului se realizează prin morfeme dependente (afixe). O limbă este flexionar analitic dacă clasă flexionară se realizează prin intermediul unor cuvinte specializate gramatical. O limbă nu este sintetică sau analitică.

Limbile polisintetice – incorporante:

- Nu fac o distincție categorică între morfologie și sintaxă.

- Propoziții, fraze din limbile polisintetice au lungimea unor cuvinte

Lingvistica modernă – fundamente:

- Pionieri: Saussure, Bloomfield (Europa, SUA).

- Saussure a format exigente cu privise la demersul lingvistic:

1. lingvistica trebuie să își determine în mod corect obiectul de cercetare;

2. lingvistica trebuie să-și lămurească despre ce fel de entități vorbește.

Lingvistica trebuie să studieze limba.

Limba – limbaj – raport care nu mai găsim după Saussure și nici înaintea de el.

Ce este limba pentru Saussure?

- Cours de lingvistica generală.

- Saussure afirmă că limba este o formă, nu o substanță.

- Limba este un sistem de semne (afirmație crucială).

Perspectiva asupra concepției lui Saussure:

1. Accentul se pune pe sistem

2. Accentul se pune pe semne.

Un sistem este un ansamblu de evenimente aflate în relația și îndeplinind o funcție.

Sistem – întreg are înaintate asupra părților sale (mai mult decât suma părților sale). Fie care element al sistemului se definește și se identică cu ansamblu său.

Sistemul limbii – este guvernant de clonă principii:

1. Principii asociației – fiecare unitate lingvistică se definește prin deferența față de celelalte unități lingvistice de același fel.

2. Principii ordinii sintagmatice.

Semn lingvistic – semnificantul (concept, noțiune).

Semn – substantiv, adjectiv, pronume, numeralul – toate părțile de vorbire au calitate de semn lingvistic.

Sunete și silabe nu sunt semne. Morfemele – au calitatea de semne.

Semn – au aplicabilitate în limbă

Semnul lingvistic are două ipostaze:

1. Fundamentală (asociația mentală secundară în comunicarea semnul este și o calitatea mentală și fizică).

2. Liniaritatea apare numai în comunicare.

Preambul filozofic:

- Ideile preced cuvintele (preexistă).

- Antiplatonicia.

La ce entități se referă lingvistica?

1. Clasificarea a științelor făcută

Date: 2015-12-18; view: 1064